PROIECT DE LEGE: Pensie de serviciu pentru personalul auxiliar al instanţelor şi criminalişti

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 22 septembrie 2016

Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, precum şi criminaliştii vor beneficia de pensie de serviciu, dacă iniţiativele legislative de modificare a Legii 567/2004 depuse de social-democratul Ovidiu Donţu vor fi aprobate.

Unul dintre cele două proiecte de lege, înregistrat la Senat şi citat de Agerpres, subliniază: "Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, personalul de specialitate criminalistică şi personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică, precum şi specialiştii criminalişti şi tehnicienii criminalişti din cadrul parchetelor, cu o vechime de cel puţin 25 de ani în specialitate, pot beneficia de pensia de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media salariilor de bază brute lunare realizate, inclusiv sporurile, corespunzătoare ultimelor 12 luni de activitate anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare".

De pensia de serviciu pot beneficia şi cei care au o vechime în specialitate între 20 şi 25 de ani, însă în acest caz cuantumul pensiei este micşorat cu 1% pentru fiecare an care lipseşte din vechimea în specialitate integrală.

Propunerea de lege vizează că pentru criminalişti şi tehnicienii criminalişti constituie vechime în specialitate şi perioada lucrată în domenii tehnice sau juridice, în alte unităţi.

"Grefierii dactilografi ale căror posturi au fost transformate în posturi de grefieri urmează să fie salarizaţi corespunzător legii speciale de salarizare. Specialiştii criminalişti sunt asimilaţi grefierilor cu studii superioare, iar tehnicienii criminalişti sunt asimilaţi grefierilor cu studii medii în ceea ce priveşte salarizarea", se mai arată în propunerea de lege.

Referitor la cea de-a doua iniţiativă legislativă, Donţu susţine că aceasta are un "caracter reparator", urmărind înlăturarea situaţiilor discriminatorii între categoriile de pensionari care au făcut parte din acest personal.

"Propunerea legislativă vizează exclusiv categoriile de pensionari care au pierdut beneficiul pensiei de serviciu, deşi întruneau condiţiile prevăzute de lege şi care şi-au desfăşurat activitatea într-o perioadă dificilă şi cu o salarizare greu de caracterizat ca fiind atractivă, care au starea de sănătate deteriorată tocmai pentru că au lucrat într-un regim de lucru mult peste cele opt ore/ zi", susţine iniţiatorul în expunerea de motive.

Social-democratul consideră că modificările adoptate prin Legea 130/2015 au reparat "doar parţial" situaţia celor care au pierdut pensia de serviciu.

"Au rămas neacoperite două categorii de grefieri pensionari - cei care nu au împlinit vârsta de 60 de ani şi cei care sunt pensionaţi cu gradul I şi II de invaliditate", explică acesta.

Donţu mai afirmă că în situaţia la care face referire se află doar 60 - 70 de persoane, astfel că "efortul bugetar este minim".

Beneficiari ai legii sunt şi executorii judecătoreşti pensionaţi, dacă au o vechime în funcţie de cel puţin 20 de ani "anterior apariţiei Legii 188/1999".

"Personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor care şi-a pierdut total capacitatea de muncă, fiind încadrat în gradul I sau II de invaliditate, va beneficia, pe perioada invalidităţii, la cerere, (...) de o pensie egală cu 80% din salariul de încadrare brut lunar avut la data survenirii invalidităţii. La data îndeplinirii condiţiilor prevăzute de Legea 130/2015, beneficiarii pensiei de invaliditate pot solicita pensie de serviciu", se mai arată în propunerea de lege a senatorului PSD.

Senatul este prima Cameră sesizată în cazul celor două propuneri de lege.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb