Persoanele care nu au absolvit ciclul gimnazial ar putea să nu mai primească permisul de conducere auto, potrivit unui proiect de lege depus la Camera Deputaţilor de nouă deputaţi PSD şi unul membru al UDMR, iniţiatorii invocând rata ridicată a accidentelor rutiere din ţara noastră.
În expunerea de motive, iniţiatorii amintesc de un raport emis de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care plasează România printre ţările europene cu o rată relativ mare a deceselor produse pe drumurile publice în urma unor accidente (11,1%), aceeaşi ca a Lituaniei, dar mai mare decât cele înregistrate de Bulgaria (10,4%) şi Ungaria (9,1%).
"Comparaţia cu statele occidentale poate fi considerată descurajantă, în condiţiile în care Franţa avea o rată a deceselor de doar 6,4, Germania şi Danemarca - 4,7, Marea Britanie - 3,7, iar Suedia - 3", comentează deputaţii.
OMS a publicat şi statistica deceselor în accidente rutiere, ţara noastră figurând cu 2.377, Bulgaria cu 775, Ungaria cu 740, Germania cu 3.648, Franţa cu 3.992, iar Rusia cu 26.567.
La nivel mondial, rata deceselor în accidentele rutiere din România este comparabilă cu cele din SUA (11,4), Guineea Ecuatorială (11,4) şi Bangladesh (11,6).
În privinţa eficienţei legislaţiei rutiere şi implicit a limitelor de viteze impuse, ţara noastră este notată cu 8 din 10.
Pentru creşterea gradului de siguranţă pe drumurile autohtone, semnatarii proiectului propun îmbunătăţirea infrastructurii, a vehiculelor şi a participanţilor la trafic.
"În ultima perioadă, în România, mulţi participanţi în trafic, analfabeţi, au obţinut permise de conducere, având ca urmare instalarea corupţiei în sistemul de examinare pentru obţinerea permisului de conducere şi în final producerea unor accidente foarte grave din necunoaşterea legislaţiei. Pentru a înlătura efectele sus menţionate, am întocmit propunerea legislativă pe care o supunem spre dezbaterea şi adoptare Parlamentului în procedură de urgenţă", se mai arată în motivarea iniţiativei de act normativ.
Astfel, articolul 24, alineatul (6) din OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice se modifică după cum urmează: "Nu are dreptul să se prezinte la examen pentru obţinerea permisului de conducere persoana care nu a absolvit învăţământul primar şi învăţământul secundar inferior sau gimnazial, precum şi persoana care a fost condamnată, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru o infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice sau pentru o infracţiune de omor, lovire sau vătămare cauzatoare de moarte, vătămare corporală gravă, produsă ca urmare a încălcării unei reguli de circulaţie, cu excepţia cazurilor când a intervenit una din situaţiile prevăzute la art. 116 alin. (1)."
Iniţiatorii proiectului sunt deputaţii PSD Liviu Harbuz, Ioan Munteanu, Zisu Stanciu, Ion Melinte, Ioan Dîrzu, Marian Ghiveciu, Liviu Bumbu, Toader Dima şi Ion Bălan, precum şi deputatul UDMR Attila Kelemen.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 19.05.2014, 15:36)
Senzationala stire!... Mai exista astfel de oameni intr-o tara in care se fac 10 clase obligatoriu? Adica... aproximativ care ar fi marja? 50 de oameni in toata tara sau cum?
2. Obtinerea permisului de conducere
(mesaj trimis de Lucian în data de 20.05.2014, 13:22)
De ce nu se umblă la sistemele de obţinere a permisului şi corupţia la sistemul de organizare a examinării..Putem cunoaşte detaliile proiectului . ?