Deputatul PDL Cluj, Adrian Gurzău, supune dezbaterii publice proiectul de "Lege privind interzicerea în România a folosirii cianurilor în industria minieră, pentru obţinerea aurului şi argintului", proiect pe care intenţionează să îl depun în Parlamentul României, potrivit unui comunicat de presă.
"Prezenta Lege doreşte să stopeze distrugerea patrimoniului natural al României, distrugere pe termen lung şi cu potenţial de extindere necunoscut la care se poate ajunge în viitor prin folosirea cianurii în industria minieră. Nu vrem să lăsăm moştenire viitorului o Românie cu un peisaj cu munţii transformaţi în gropi pline de cianuri şi cu pericolul potenţial de infiltrare a acestora în pânza freatică a zonelor în care s-au folosit cianuri în activitatea minieră. Patrimoniul natural al României riscă să fie distrus prin folosirea unei metode interzise de către Uniunea Europeană", a explicat Gurzău.
"În ultimii ani, interesul companiilor de exploatare a devenit unul foarte mare în ceea ce priveşte ţara noastră, mai ales de când s-au descoperit cantităţi impresionante de aur şi argint în subteran. Aceste metale preţioase au fost evaluate la zeci de miliarde de dolari, beneficii la care aceste companii doresc să ajungă, fără a ţine cont însă de prejudiciile pe care le vor aduce mediului înconjurător şi implicit vieţilor omeneşti", a mai spus deputatul PDL.
Proiectul de lege conţine un singur articol: "Se interzice în România folosirea cianurilor în exploatarea minieră a aurului şi argintului", se arată în comunicatul remis redacţiei.
1. fără titlu
(mesaj trimis de mircea b în data de 04.09.2013, 20:25)
D-le deputat vino si cu solutii.... De gargaragii de astia suntem satui . Prezinta si mata ce fac alte state in exploatarea acestor zacaminte. PDL=isti astia sunt tot Gica contra dar nu au nici o solutie. Nu faceti dragilor mei nici o exploatare ,.O sa vina mai tarziu alti din afara cu o inpunere CERTA si sa vedeti voi ce veti pune aceasta lege la COS
2. fără titlu
(mesaj trimis de mircea b în data de 04.09.2013, 20:26)
D-le deputat vino si cu solutii.... De gargaragii de astia suntem satui . Prezinta si mata ce fac alte state in exploatarea acestor zacaminte. PDL=isti astia sunt tot Gica contra dar nu au nici o solutie. Nu faceti dragilor mei nici o exploatare ,.O sa vina mai tarziu alti din afara cu o inpunere CERTA si sa vedeti voi ce veti pune aceasta lege la COS