Comunitatea Bumbac100 anunţă astăzi lansarea proiectului atitudine., un website care îşi propune să susţină cauze şi mesaje cu scop caritabil prin promovarea ideilor şi conceptelor de design ale comunităţii, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei. Proiectul urmăreşte evidenţierea faptului că oricine poate propune, susţine sau ajuta la soluţionarea unor cauze cu caracter caritabil, social ori cultural.
Dan Ilie, unul dintre membrii echipei atitudine., priveşte proiectul pragmatic,declarând: " De la proiectul atitudine. sper ca măcar acele cauze pe care le susţinem să fie auzite de cât mai mulţi oameni implicaţi în procesul de soluţionare a lor. Consider atitudine. ca fiind un vector al acestor cauze şi un manifest online. Îmi doresc ca într-un an să adunăm suficientă forţă cât să începem să mişcăm sistemele din loc."