Pronunţarea în dosarul privatizărilor strategice, amânată pentru 27 ianuarie

F.A.
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 22 ianuarie 2015

Fostul ministru al Economiei, Codruţ Şereş, le-a arătat judecătorilor, în ultimul cuvânt, că în dosar nu există "niciun prejudiciu, nicio vătămare, nici măcar documente secrete".

Fostul ministru al Economiei, Codruţ Şereş, le-a arătat judecătorilor, în ultimul cuvânt, că în dosar nu există "niciun prejudiciu, nicio vătămare, nici măcar documente secrete".

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au amânat, ieri, pentru 27 ianuarie, pronunţarea în dosarul privatizărilor strategice, în care foştii miniştri Codruţ Şereş şi Zsolt Nagy au fost condamnaţi de prima instanţă la şase şi, respectiv, cinci ani de închisoare.

Ultimul termen al procesului a avut loc pe 19 decembrie 2014, când Completul de cinci judecători al ICCJ a ascultat pledoariile finale şi ultimul cuvânt al inculpaţilor, stabilind, totodată, să dea decizia finală în 5 ianuarie. La data respectivă, judecătorii au amânat pronunţarea deciziei definitive până ieri.

Potrivit Mediafax, avocaţii inculpaţilor din dosar au cerut, în principal, achitarea clienţilor lor sau, în subsidiar, pedepse blânde, şi au acreditat ideea că documentele despre care DIICOT susţine că reprezentau secrete de stat sau de alta natură ar fi fost, în realitate, documente cu statut normal, a căror furnizare nu atrăgea astfel de acuzaţii.

Apărătorii inculpaţilor au mai arătat că multe dintre infracţiunile de care sunt acuzaţi clienţii lor nu se probează cu nicio dovadă adusă de DIICOT, astfel că se impune achitarea lor.

Fostul ministru al Economiei, Codruţ Şereş, le-a arătat judecătorilor, în ultimul cuvânt, că în dosar nu există "niciun prejudiciu, nicio vătămare, nici măcar documente secrete". Domnia sa a afirmat: "Aveţi doar acuzaţii «umflate» prin mijloace specifice ale Ministerului Public, prin furnizarea pe surse a unor informaţii din anchetă. DIICOT nu deţine nicio probă concretă care să dovedească întâlnirile mele cu Stamen Stanchev, iar martorii aduşi să relateze despre aceste aspecte nu au confirmat astfel de întâlniri şi nici că ar fi făcut vreun demers pentru a-i transmite consultantului străin documente prin terţe persoane".

La rândul său, fostul ministru al Telecomunicaţiilor, Zsolt Nagy, le-a declarat judecătorilor că viaţa sa a fost schimbată în cei opt ani de proces. El a susţinut că nu a aderat sau sprijinit vreun grup infracţional despre care să aibă cunoştinţă. Nagy le-a mai spus judecătorilor că privatizările nu au folosit documente clasificate şi că acuzaţiile la adresa sa sunt formulate pe baza convorbirilor dintre terţe persoane.

În dosar, consultantul internaţional Vadim Benyatov a fost condamnat la zece ani de închisoare cu executare, pentru spionaj. Stamen Stanchev a primit cea mai mare pedeapsă din dosar, respectiv 11 ani de închisoare pentru spionaj, precum şi patru ani şi zece luni pentru iniţierea şi sprijinirea unui grup infracţional organizat. Dacă pedeapsa rămâne definitivă, Stanchev va sta în detenţie 11 ani.

Mihai Radu Donciu, fost consilier al ministrului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei în mandatul lui Nagy (cu responsabilităţi pe linia privatizării agenţilor economici din subordinea ministrului), a primit o pedeapsă de şapte ani de închisoare cu executare, pentru trădare prin transmitere de secrete.

Mihai Dorinel Mucea, fost adjunct al şefului Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), a fost condamnat la şase ani de închisoare pentru trădare prin transmitere de secrete, din care i-au fost scăzute două luni, perioada arestului preventiv.

Instanţa l-a mai condamnat pe cetăţeanul ceh Michal Susak la patru ani şi zece luni de închisoare, pentru iniţierea unui grup infracţional transnaţional şi la zece ani de închisoare pentru complicitate la spionaj, urmând să execute pedeapsa cea mai grea.

Mircea Călin Flore, senior director CSFB Europe Ltd. Londra la data faptelor, cetăţean româno-englez, a primit o pedeapsă de patru ani şi zece luni de închisoare pentru iniţierea unui grup infracţional transnaţional şi nouă ani şi şase luni de închisoare pentru complicitate la spionaj. Instanţa a comasat pedepsele şi a dispus ca Flore că execute nouă ani şi şase luni de închisoare.

Gabor Kerekes a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, pentru aderare şi sprijinire a unui grup infracţional transnaţional.

Tot cinci ani de închisoare a primit şi cetăţeanul turc Mustafa Oral, pentru iniţiere şi sprijinire a unui grup infracţional transnaţional.

În 30 martie 2009, procurorii DIICOT i-au trimis în judecată şi pe Codruţ Şereş, Zsolt Nagy, Gabor Kerekes, Mircea Călin Flore, Michal Susak şi Mustafa Oral.

Potrivit procurorilor DIICOT, în perioada 30 mai 2005 - 21 noiembrie 2006, aceştia au constituit sau aderat la un grup infracţional organizat, cu caracter transnaţional, din care au făcut parte şi Vadim Benyatov, Stamen Stanchev, Dorinel Mihai Mucea şi Mihai Radu Donciu, în scopul comiterii unor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

Cei şase trimişi în judecată în martie 2009 sunt acuzaţi de activităţi ilicite cu caracter penal, derulate în legătură cu privatizarea SC Electrica Muntenia Sud, vânzarea unui pachet de 8% din acţiunile Petrom, procese de privatizare/restructurare a SC Romaero SA Bucureşti şi SC Avioane SA Craiova, aflate în portofoliul MEC-OPSPI, consultanţă în vederea privatizării SN Radiocomunicaţii, adjudecarea licitaţiei pentru asigurarea consultanţei în vederea restructurării şi privatizării CN Poşta Română din portofoliul MCTI, selectarea prin licitaţie a consultantului internaţional pentru listarea la bursă a pachetului de 46% din acţiunile deţinute de statul român la SC Romtelecom SA, din portofoliul MCTI.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb