Proprietarii sălilor de culturism şi fitness, obligaţi să obţină certificat de la Agenţia Antidoping

F. A.
Miscellanea / 29 septembrie 2011

Proprietarii sălilor de culturism şi fitness vor fi obligaţi să obţină un certificat eliberat de Agenţia Naţională Antidoping, valabil pentru o perioadă de trei ani, solicitarea de eliberare a acestui certificat trebuind să fie depusă într-un interval de şase luni, conform unei hotărâri de guvern, potrivit surselor de presă.

"Scopul actului normativ este prevenirea şi combaterea traficului ilicit de substanţe dopante cu grad mare de risc şi, bineînţeles, combaterea vânzării acestora în sălile de culturism şi fitness", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.

Ea a precizat că emiterea acestui certificat implică autorizarea funcţionarii acestor săli de sport din punct de vedere al reglementărilor antidoping, astfel ca proprietarii vor fi obligaţi să prezinte şi o listă actualizată cu substanţele alimentare distribuite în aceste spaţii.

Noile prevederi vor intra în vigoare în 60 zile.

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3090
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0235
Gram de aur (XAU)Gram de aur443.5114

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb