Prostul de serviciu

Astăzi, despre Theodor Stolojan. Să fim bine înţeleşi: în accepţia pe care o folosesc în acest articol şi în general în dis-cursul meu, public sau privat, prostia, ori a numi pe cineva prost, nu înseamnă cîtuşi de puţin o tentativă de a nega, ori de a micşora cuiva calităţile şi meritele, fie ele profesionale, politice, intelectuale şi de orice alt fel. În consecinţă, nu este un atentat la imaginea, prestigiul, statutul, ori autoritatea persoanei. Pentru mine, prostia nu este nimic altceva decît un caz de inadecvare. În acest sens, prostia nu este niciodată absolută, nici permanentă, ci doar situaţională, relativă; ea este remediabilă şi, ca o caracteristică specială, poate fi măsurată de un instrument scalar. Inadecvarea răspunsului la situaţie, mai mare sau mai mică, poate fi generată de neştiinţă, dar în egală măsură de erori de percepţie, induse sau auto-create, de dificultăţi şi erori de comunicare, de grabă, ori neatenţie. Nu este un păcat capital, ci doar o irosire de timp şi de resurse, ca orice inadecvare.

Cînd te întrebă cineva: De ce nu ţi-ai măturat curtea?, iar tu răspunzi: "Pentru că nu sunt şef peste toată strada!", avem un caz clasic de inadecvare. Cînd Stolojan, din două exemple care ilustrează dificultatea sau imposibilitatea unor decizii politice în cadrul actualei formule politice de guvernare, pe care el le consideră dezirabile, trage concluzia că democraţia este un impediment al eficienţei, el comite nu doar o eroare de comunicare şi de logică, ci şi una politică.

Eroarea de raţionament este cel mai simplu de probat. Nimic mai uşor decît să-l întrebi pe Stolojan ce concluzie trage el din faptul că o groa-ză de experienţe non-democratice, dictatoriale şi represive de gestiune a treburilor publice, nu doar din România, ci din multe alte locuri şi ţări ale lumii, arată că deciziile la nivel macro-social pot fi în egală măsură, dacă nu chiar mai des, eronate, inoportune, ori de-a dreptul criminale? Sau, dacă preferaţi o abordare mai lină, îl puteţi întreba pe acelaşi personaj ce concluzie trage domnia sa din faptul că democraţiile, acelea care sunt şi se pot numi cu drept cuvînt democraţii, au găsit soluţii optime la tot felul de probleme sociale şi de dezvoltare, decenii la rînd.

Eroarea de comunicare poate fi explicată prin anumite caracteristici psihologice ale personajului nostru, un introvertit accentuat, cu tendinţe de "autism", adică de închidere faţă de realitate, ca mecanism principal de prezervare a coerenţei interioare, generată de propriile idei, trăiri şi sentimente. În cazul de faţă, la limită, reporterul putea să-l întrebe orice, chiar şi despre timpul probabil, Stolojan avea de spus ceva care-l rodea pe dinăuntru, nu de ieri de azi, ci de cînd se ştie şi anume libertatea celorlalţi! Un atribut pe care el nu-l poate accepta în sens absolut niciodată; cel mult îl poate tolera în termeni rela-tivi, foarte relativi, mai mult ca un gest de bunăvoinţă şi numai dacă libertatea lor nu contravine ideilor şi convingerilor sale. Acest "fixism" al personalităţii sale, cultivat, fără îndoială, de experienţa sa instituţională, i-a adus un nesperat cîştig de imagine în vremurile în care a apărut în ochii lumii ca un ins capabil să stea neclintit pe poziţii, cînd toată lumea era pusă pe dărîmat; în acelaşi timp, însă, lipsa lui de flexibilitate, ca să folosim o expresie aproape eufemistică, este şi punctul său vulnerabil, pe care l-a expus de nenumărate ori, în intervenţiile publice.

Inadecvarea politică a lui Stolojan este însă cea care ar trebui să-i preocupe nu doar pe inamicii săi politici, ci pe asociaţii şi sprijinitorii săi, iar în cel mai înalt grad pe noi, partenerii săi în jocul democratic. Un joc în virtutea căruia noi i-am încredinţat un statut privilegiat şi puteri semnificative de decizie, în schimbul obligaţiei că el să găsească soluţii la nivelul guvernării pentru problemele noastre, nu doar ale sale şi ale găştilor politice care l-au adoptat şi s-au folosit de capitalul său de imagine, la un moment dat sau altul. Grava inadecvare politică a răspunsului dat de Stolojan nu ţine atît de "atacul la democraţie", sesizat şi oarecum inflamat de comentariile presei, cît de lipsa totală de înţelegere a situaţiei şi a cerinţelor ei. Domnia sa este un personaj politic nu pentru că este mai frumos, mai deştept, mai bun ori mai rău decît alţi oameni, ci pentru că nişte cetăţeni, direct şi indirect, i-au dat un mandat, o împuternicire. Ei aş-teaptă, cu drept şi nu ca o favoare din partea persoanei politice Stolojan, îndeplinirea acestui mandat în cadrul şi în limitele Democraţiei, nu fiţe de balerină ratată pe scena raţionamentelor precare. Inadecvarea gravă a omului politic Stolojan vine din faptul că ignoră unde se află şi de ce se află acolo! Din păcate, este o inadecvare de care suferă cei mai mulţi dintre cei care ocupă scena politică a României; o inadecvare cu tendinţe accentuate de acutizare, în perioadele în care se află la guvernare.

Iar, ca să nu credeţi că mă sustrag definiţiei cu care am operat, iaca, mă grăbesc să recunosc: Sunt un prost, adică un inadecvat! Unul care se ia de oamenii puterii, tocmai acum cînd sunt mai sensibili la critici, decît pielea noului născut la suprafeţe abrazive; unul care "se pişă împotriva vîntului" şi susţine, împotriva credinţei celor mai mulţi, că lumea este aşa cum este cu un rost, nu pentrul uzul, plăcerea ori nemulţumirea celor care se bucură astăzi de privilegiile puterii!