PROTEST DIASPORA: Declaraţia femeii jandarm agresate în timpul protestului

M.F.
Miscellanea / 29 septembrie 2018

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Ştefania Nistor, femeia jandarm care a fost agresată în timpul protestului din 10 august din Piaţa Victoriei, spune că, alături de colegul său, a fost lovită cu sălbăticie. De asemenea, ea a criticat "unele televiziuni", despre care a spus că ar considera "normal" comportamentul protestatarilor violenţi.

Ştefania Nistor a declarat, într-un interviu pentru Antena 3, că a mai participat ca jandarm la proteste de stradă, iar la mitingul din 10 august s-a aflat alături de detaşamentul din cadrul căruia face parte, ca sprijin pentru poliţiştii care au sunat la 112.

"La un moment dat, nu ştiu din ce motiv, am căzut. Ori m-am împiedicat, ori cineva a intrat în mine, ştiu doar că am căzut, colegul meu a căzut lângă mine şi din acel moment am început să fim loviţi cu pumnii şi picioarele. (...) Eram loviţi cu sete, cu sălbăticie şi, în ciuda faptului că imploram să nu ne mai lovească, aceştia nu s-au oprit. M-am temut pentru viaţa mea", a afirmat Ştefania Nistor.

Femeia a povestit că era "în stare de şoc" atunci când a fost scoasă din mijlocul oamenilor violenţi, potrivit News.ro.

"Am simţit nişte mâini care mă pipăiau în zona abdomenului, dar datorită faptului că eram lovită mi-a fost imposibil să îmi duc mâinile sau să ajung în acea zonă, pentru că din instinct am încercat să-mi protejez capul deoarece nici măcar casca nu o mai aveam atunci", a afirmat tânăra.

Ea a spus că pistolul care i-a fost furat "a pus în pericol grav toate persoanele participante, fie oameni în uniform sau civili".

Întrebată dacă va mai participa la misiuni care implică proteste, aceasta a afirmat că va lua parte la toate evenimentele de acest gen: "Dacă acest comportament e considerat a fi unul normal de unele televiziuni, atunci are rost să mă gândesc să mă mut în altă structură".

Întrebată ce i-au spus medicii atunci când a ajuns la spital, ea a spus: "Era mai bine să am coloana ruptă?"

Ştefania Moraru a mai relatat că a vorbit cu mama sa cu doar câteva minute înainte de a fi agresată şi că părinţii ei au văzut incidentul la televizor.

Întrebată cum le răspunde celor care au spus că s-a exagerat cu privire la starea ei de sănătate, tânăra a susţinut: "Ce s-ar fi vrut, să ies în scaun cu rotile ca să impresionez? Am considerat să ies la fel cum mă simţem. Mă simţeam bine, mă simţeam bucuroasă că pot să merg din nou în aer liber. Nu înţeleg de ce am fost acuzată aşa".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Fata asta are in mod cert mai mult bun simt si mai multa masura decat majoritatea celor din piata care si-au facut fie o profesie fie un hobby din prezenta in piata (piete).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb