Coaliţia ONG-uri pentru Fonduri Structurale împreună cu Federaţia AGROSTAR şi Blocul Naţional Sindical au organizat astăzi, un marş de protest între Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Guvernul României şi AM POSDRU, relatează un comunicat de presă.
"Toţi cei care nu îşi pot asuma soluţii şi termene clare pentru acestea în managementul POSDRU ar trebui sancţionaţi cu demiterea. Acest lucru i l-am solicitat Premierului, pentru ca banii din acest program să nu fie pierduţi pentru România", a precizat Oana Preda, Director al Centrului de Resurse pentru participare publică.