Protest la Parlament faţă de votul de modificare a legilor justiţiei

A.C.
Miscellanea / 7 decembrie 2017

Manifestanţi (Sursa foto: captură Youtube)

Manifestanţi (Sursa foto: captură Youtube)

Actualizare 21:45 Noi proteste la Parlament; manifestaţii au loc şi la Sibiu şi la Timişoara

Aproximativ 100 de oameni protestează, în această seară, în faţa Parlamentului, care continuă dezbaterile pe legile justiţiei. De asemenea, câteva sute de persoane protestează la Sibiu şi la Timişoara.

La această oră, în faţa Parlamentului se află aproximativ 100 de persoane, care suflă în vuvuzele şi scandează "Hoţii". Numărul jandarmilor este mult mai redus faţă de miercuri seară, când au fost mobilizate forţe de ordine impresionante, potrivit news.ro.

În această seară, au loc proteste şi la Sibiu şi Timişoara.

La Sibiu, peste două sute de persoane s-au strâns în apropierea zonei centrale, în faţa Magazinului Dumbrava. Protestul este autorizat, iar manifestanţii au pornit în marş pe câteva dintre arterele principale ale oraşului, cerând retragerea pachetului legilor justiţiei din Parlament şi alegeri anticipate.

Ei scandează "Derbedei şi infractori, nu vă vrem conducători", "Ruşine, ruşine să vă fie" sau "Nu staţi la ferestre, haideţi la proteste". De asemenea, au steaguri tricolore şi vuvuzele.

La Timişoara, aproximativ o sută de oameni s-au adunat în Piaţa Libertăţii, pentru a protesta faţă de modificarea legilor justiţiei. Apelul a fost făcut pe Facebook, iar protestatarii poartă steaguri tricolore şi câteva pancarte cu mesaje precum "Toţi pentru Justiţie". Ei strigă lozinci împotriva Guvernului şi suflă puternic în fluiere şi vuvuzele. Manifestanţii vor porni, la finalul protestului, într-un marş spre Palatul Dicasterial din Timişoara, care găzduieşte sediile instanţelor de judecată şi Parchetele.

(G.F.)

---------

Un număr de peste 400 de oameni au scandat împotriva actualei coaliţii de guvernare, în timp ce în Camera Deputaţilor a fost dezbătută legea 303/2004 privind statutul magistraţilor, potrivit unei surse din presă.

Deputaţii care au ieşit din Parlament la finalul dezbaterilor au fost huiduiţi de către protestatari, în timp ce grupul USR a fost întâmpinat cu aplauze. Traficul a fost blocat pentru scurt timp pe Bulevardul Naţiunilor Unite, informează News.ro.

De asemenea, doi manifestanţi care au acuzat un parlamentar că ar fi avut intenţia de a da peste ei cu maşina la ieşirea din curtea Palatului Parlamentului au fost duşi la poliţie pentru audieri. Proteste au avut loc şi în Cluj, unde oamenii au plecat în marş pe străzi, dar şi în Iaşi şi Sibiu.

Manifestanţii au huiduit, au suflat în vuvuzele şi au scandat "PSD, ciuma roşie!", "Pui de hoţi şi de mafioţi!", "Elicoptere pentru hahalere!", "Hoţii", "Dragnea la puşcărie!", "Parlament penal, marş la tribunal!", "Justiţie, nu corupţie".

De asemenea, au fost şi îmbrânceli între protestatari şi forţele de ordine, după ce mai mulţi manifestanţi au rupt cordonul de jandarmi, ieşind pe şosea şi blocând pentru scurt timp traficul.

Dan Barna, liderul USR: "Vă mulţumim, contează foarte mult să veniţi aici, măcar am reuşit să nu avem votul final. Este performanţa tuturor că nu s-a ajuns la vot. Este trist că se întâmplă în aceste zile, în care regele a murit. Mesajul a fost de decenţă, dar domnul Dragnea dăduse ordin să se profite de aceste momente, sperând că societatea nu va reacţiona".

Manifestaţii au avut loc ieri seară şi la Cluj-Napoca, unde zeci de oameni au mers în marş pe străzile oraşului, strigând "Justiţie, nu corupţie", precum şi Iaşi şi Sibiu.

"În acest moment legile Justiţiei sunt votate în plen. Dezbaterea a fost boicotată şi procedurile nu sunt respectate. Suntem în situaţia în care o gaşcă de infractori vor să treacă pe repede înainte legalizarea furtului", spun iniţiatorii protestului.

Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor a fost adoptată miercuri pe articole într-o şedinţă maraton care a durat peste 12 ore, votul final fiind însă amânat pentru că PSD - ALDE - UDMR nu au reuşit să strângă suficienţi deputaţi pentru a adopta actul normativ. Singura modificare adoptată de plen faţă de varianta comisiei a fost obligativitatea statului de a se îndrepta împotriva magistratului care a săvârşit o eroare din rea-credinţă sau gravă neglijenţă.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. USR au chemat huliganii in strada.

    1. ....huligani ..contra huliganilor din parlament.

      din parlament toti de afara se vad huligani inclusiv cei ce comenteaza aici....

      Din pacate cei din strada chiar asta sunt. Huligani cu carte, dar tot huligani se cheama. Sa incalci zilnic legea si sa tipi in gura mare ca aperi legea de penali e marele paradox in care naclaieste Romania de aproape un an.

      Pentru cateva zeci poate sute de mii de rezistenti la tratamentul impotriva nesimtirii sufera un popor intreg. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7057
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3012
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9660
Gram de aur (XAU)Gram de aur388.7340

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb