Protest #rezist în faţa ICCJ, unde se judecă dosarul lui Gabriel Oprea

A.C.
Miscellanea / 20 iunie 2017

Gabriel Oprea

Gabriel Oprea

Mai mulţi protestatari #rezist s-au adunat, astăzi, în faţa sediului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), unde au agăţat manechinele în zeghe având chipurile lui Călin Popescu-Tăriceanu, Sorin Grindeanu, Ion Iliescu şi Traian Băsescu şi pancarte cu mesajele "Demisia" şi "Ne ucide corupţia", potrivit surselor din presă.

La această oră are loc procesul în care fostul vicepremier Gabriel Oprea este judecat pentru abuz în serviciu, iar în aceeaşi sală se preconizează că urmează să înceapă judecarea dosarului în care liderul PSD, Liviu Dragnea, este judecat pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, conform News.ro.

La protest participă zece persoane, care au adus manechinele folosite de protestatarii din Piaţa Victoriei, pe care le-au agăţat de gardul metalic al clădirii aflate vizavi de sediul instanţei supreme, iar aceştia au pancarte cu mesajele: "Ajunge", "Ne-am săturat", "Demisia", "Ne ucide corupţia". Protestul acestora este supravegheat de jandarmi, al căror număr este mai mare decât al manifestanţilor, se mai rată în sursă.

În sursă se mai transmite că unul dintre protestatari - o femeie - a strigat că trăieşte într-o ţară liberă şi le-a cerut jandarmilor să respecte articolul 30 din Constituţie privind libertatea de exprimare. Manifestanţii au început protestul în jurul orei 14:00, atunci când la instanţa supremă a început procesul în care fostul ministru al Internelor Gabriel Oprea este judecat pentru abuz în serviciu în dosarul maşinii de lux cumpărate de către Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) pentru protecţia demnitarilor şi folosită de Oprea.

Procesul lui Gabriel Oprea se judecă în şedinţă secretă. Fostul ministru de Interne şi vicepremier nu a făcut nicio declaraţie la intrarea în sediul ICCJ. În aceeaşi sală ar urma să înceapă procesul în care liderul PSD, Liviu Dragnea, este judecat pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual. Dosarul va fi judecat de acelaşi complet care judecă şi procesul lui Gabriel Oprea, s-a mai susţinut în sursa citată.

În cursul dimineţii, la acelaşi complet a fost termen în procesul în care preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este judecat în legătură cu retrocedarea unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a fermei Băneasa. La termenul de marţi dimineaţă, DNA s-a sesizat din oficiu pentru mărturie mincinoasă în cazul declaraţiei date de fostul senator şi secretar general al Guvernului Şerban Mihăilescu. ICCJ a decis amânarea cauzei pentru data de 5 septembrie, potrivit sursei citate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb