Proteste şi derizoriu

DAN NICOLAIE
Ziarul BURSA #Omul sf(M)inteste locul / 16 martie 2011

Protestele sindicaliştilor din mai 2010

Protestele sindicaliştilor din mai 2010

Locuitorilor ţării noastre le este imputată lipsa de atitudine. Acest reproş mă atinge din plin, mai ales că au existat vremuri când îmi plăcea să mă consider un om de acţiune. Unul cu o rază mică de acţiune, dar, în fond, gestul contează. Am vrut să găsesc o explicaţie pentru imobilismul care m-a cuprins în ultima perioadă, aşa că m-am plimbat puţin de-a lungul unor ani şi evenimente.

Îmi place să votez, la fel ca majoritatea oamenilor care s-au trezit cu acest drept exact după 1989. Am ştampilat buletine de vot, ani la rând, cu din ce în ce mai mică satis-facţie, constatând cu o uşoară iritare că niciodată nu mergeam pe mâna câştigătorului. Chiar şi aşa, am continuat să mă prezint la vot, până la un moment. Momentul în care a trebuit să fac faţă coatelor şi insistenţelor unei echipe de votanţi profesionişti, beneficiarii unor excursii electorale. Nu am vrut să fiu luat la acelaşi preţ cu ei, aşa că am evitat să fiu mânjit şi m-am decis, ca pe viitor, să urmăresc, pasiv, de la mine din sufragerie procesul electoral.

Au fost momente în ultimii ani în care am simţit că ţara mea este jignită, atât din interior cât şi din exterior. Destul de des mă străbate un fior naţionalist, aşa că m-am simţit dator să iau poziţie. Am constatat că partida e pierdută când a trebuit să explic că naţionalismul meu e sănătos şi sincer. Glumele cunoscuţilor, în care îmi erau recomandate cure de calmante, la pachet cu nu ştiu ce lider de partid, au reuşit să-mi inhibe definitiv naţionalismul. L-am aşezat lângă mine pe canapea.

O parte din măsurile Guvernului nu au fost în concordanţă cu aşteptările mele. M-am gândit că singurul mod în care eu, un cetăţean foarte mic, pot dialoga cu aleşii patriei este să ies în stradă, într-un cadru organizat. Liderii sindicali, extrem de vocali, lansau invitaţii peste invitaţii la mitinguri. Îmi păreau sincer preocupaţi de soarta celor mulţi. Numai că în piaţă protestul s-a transformat într-un carnaval grotesc, cu cântă-reţi care vorbesc, cu oratori care cântă fals, cu oameni executând spasmodic un deja celebru "dans al pinguinului", cu cruci şi coşciuge goale plimbate blasfemiator. Bunul-simţ mi-a spus că e cazul să merg acasă, dacă nu vreau să mă umplu de ridicol.

Sunt adeptul mersului pe jos, dar evident timpurile îmi impun să mă deplasez şi cu ajutorul automobilelor. Aşa că scumpirea nefirească a carburanţilor nu m-a lăsat impasibil. Benzinarii trebuiau traşi oarecum de mânecă. Nici nu am reuşit să îmi duc gândul până la capăt că au şi apărut glumeţii de serviciu, care plăteau benzina cu cele mai mici monede născute vreodată de Monetăria Statului. După o astfel de acţiune simţi nevoia să rămâi puţin în casă şi să bei, în liniştea căminului, un litru de benzină premium. Asta e viaţa, cheful de protest a fost îngropat deja în milioane de monede ale ridicolului.

Astfel stând lucrurile, mai am o singură speranţă, că la mijloc este vorba de o manipulare generalizată, care încearcă să omoare orice atitudine civică, târând fiecare gest nobil prin noroiul derizoriului. În caz contrar, concluziile sunt prea triste ca să mai poată fi formulate.

NOTĂ

Cititorii sunt invitaţi (www.bursa.ro) să participe cu subiecte la această rubrică, gândită pentru recuperarea bunului-simţ.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. DACA ASA VREI [sa stai in casa ] TREABA MATALUTA,DAR,NU MAI SPUNE SI ALTORA.IDEIA NU E BUNA.PROPUNE CEL PUTIN UN LUCRU UTIL PTR.CEI MULTI SI.....

    1. Pai ceva util ar fi sa te duci sa iei niste galeti, zahar si ulei electorale, sa dansezi dansul pinguinului in piata si sa spargi pusculita copilului ca sa-ti platesti benzina. Cu siguranta ca dupa ce le faci pe toate acestea se vor schimba multe in Romania.

      Util ar fi sa emigram in Japonia. 

    In continuare au trecere oameni care mai mult au distrus,"industria un morman de fiare vechi",agricultura distrusa,flota nu mai avem,petrol nu mai avem,parlamentarii cum voteaza( ar fi suficienti 10 nu 400) etc.

    Pentru cei care se fac ca nu inteleg, traducerea prescurtata a articolului este urmatoarea: de scarba prostilor (sau a manipulatorilor) oamenii normali prefera sa se izoleze.

    1. Adevarat . Din pacate oamenii normali oricum sunt izolati de ceilalati .Poate ca nu e cel mai rau lucru . Ma intristeaza suficient cand o vad pe dna profesoara , cea mai grevista dintre grevisti cum a devenit analist politic, si sunt convinsa ca , in urma unui acord tacit cu politicul , o sa dea si indrumari ce si cu cine ar trebui votat. Va uita de cafeaua bauta pe stomacul gol..

      Pentru autorul articolului , respect si limpezime in continuare.

    Subscriu la opinia autorului.

    1. idem

      Pt ca lumea s-a saturat de ridicol , la ora asta , 13.35, sunt cam 8 mii de oameni la protest . Si pe buna dreptate. Cine sa ii sustina, liderii sindicali cu salariile lor de zeci de mii de euro , care ies din vile sau coboara din jeepuri in mers de pinguin ?

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb