Provizoratul, cuvântul de ordine în conducerea Transelectrica

A.T.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 2 noiembrie 2012

Provizoratul, cuvântul de ordine în conducerea Transelectrica

Conducerea Transelectrica este sub un provizorat total, complet nesănătos pentru compania care trebuie să aibă grijă de siguranţa sistemului energetic naţional. Pe 15 noiembrie, acţionarii sunt convocaţi să aprobe membrii Consiliului de Supraveghere (CS), cu titlu provizoriu, pe o perioadă de patru luni, în condiţiile în care actualul Consiliu de Administraţie (CA) face schimbări profunde în companie. Actualul Consiliu nu coincide în totalitate cu viitorul Consiliu de Supraveghere propus.

Astfel, membrii propuşi de Ministerul Economiei pentru CS al Transelectrica sunt Mircea Ciopraga, Lucian Isar, Cos-tin Adrian Gheorghe, Gheorghe Gabriel Gheorghe, Ovidiu Artopolescu şi Alin Chiţu. Mircea Ciopraga şi Gheorghe Gabriel Gheorghe fac parte din actualul CA. Alte propuneri pentru CS sunt Radu Bugică (Fondul Proprietatea), Dan Voiculescu (SIF Oltenia) şi Călin Radu Vilt.

Actualul CA l-a numit pe Andrei Gabriel Benghea Mălăieş, în urmă cu o săptămână, în postul de director general până când această poziţie va fi ocupată conform prevederilor OUG 109 privind guvernanţa corporativă (conducerea companiei este selectată de o firmă de head-hunting). Actualul CA va modifica organigrama Transelectrica şi va mai schimba din directori, potrivit surselor noastre.

Mai mult decât atât, Andrei Gabriel Benghea Mălăieş va trebui confirmat în postul provizoriu de director general într-o altă AGA decât cea din 15 noiembrie. Acţionarii trebuie să-i stabilească şi mandatul şi salariul. Dar dacă Transelectrica trece la sistemul dualist de conducere şi va avea CS şi directorat, atunci domnul Benghea va trebui confirmat sau schimbat doar de Consiliu, nu şi de acţionari.

Potrivit unor surse din Ministerul Economiei, există şanse mari ca acţionarul majoritar al Transelectrica să res-pingă numirea membrilor CS pe 15 noiembrie din cauza contestaţiei în instanţă a AGA din această vară, în care a fost aprobată trecerea la sistemul dualist de conducere. Astfel s-ar explica şi acţiunile actualului CA, în care s-au dat lupte grele pentru preluarea controlului companiei, după cum afirmă unele surse din piaţă.

Până când va fi confirmat de acţionari sau de CS, Andrei Gabriel Benghea Mălăieş are dreptul să semneze doar documente care nu angajează compania în contracte, împrumuturi, anumite plăţi etc. Cu toate că este numit temporar pe funcţia de director general, domnia sa beneficiază de un salariu brut de circa 18.000 de lei (4.000 de euro), sus-ţin surse din companie, care au comentat că suma este mare pentru ceea ce face un director general cu competenţe delegate, dar mică pentru un director general plin. Potrivit surselor citate, domnul Benghea nu va mai fi membru în Consiliul de Administraţie, fiind înlocuit de o altă persoană desemnată de Fondul Proprietatea.

Surse din companie susţin, însă, că sunt şanse ca AGA din 15 noiembrie să aprobe componenţa noului CS, pus provizoriu până la instituirea managementului privat. Acesta poate, astfel, să aleagă un alt directorat, tot provizoriu. Ce contează că acţionarul Transelectrica SA, care a atacat în instanţă decizia privind trecerea la conducerea duală ar putea câştiga procesul şi că hotărârile luate între timp de CS ar putea deveni nule?

Ieri seară, Transelectrica a anunţat completarea ordinei de zi pentru AGA din 15 noiembrie. Punctele suplimentare sunt mandatarea reprezentanţilor Transelectrica în AGA Teletrans pentru revocarea domnului Mihai Popescu din calitatea de membru al CA, dar şi mandatarea reprezentanţilor statului în AGA Transelectrica pentru numirea domnului Iulian Marian Butnaru, consilier personal în cadrul Ministerului Economiei, în calitatea de reprezentant al Companiei în AGA Teletrans, în locul domnului Viorel Uleia. Reprezentanţii Transelectrica sunt mandataţi pentru AGA Formenerg să îl revoce pe domnul Claudius Mihail Zaharia din calitatea de membru al CA.

Andrei Gabriel Benghea Mălăieş beneficiază de un salariu brut de circa 4.000 de euro, susţin surse din companie. Spre comparaţie, directorul general adjunct, Octavian Lohan, are un salariu brut de circa 4.500 de euro.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. M-am saturat de luptele politice din TEL.

    O gramada de "politici" se dau mari specialisti, in realitate toti se lupta pentru interesele gastilor si partidelele lor. 

    Dupa aceasta schimbare, urmeaza schimbarile de directori din Sucursale, deoarece trebuie refacuta reteaua. Si barem de ar lucra in interesul Transelectricii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb