Preşedintele Klaus Iohannis efectuează, începând de astăzi, o vizită bilaterală în Republica Polonă, la invitaţia omologului său polonez, urmând ca vineri să coprezideze Reuniunea la Nivel Înalt a Formatului Bucureşti (B9) alături de preşedintele Republicii Polone, Andrzej Duda, informează Administraţia Prezidenţială.
Vizita va include consultări cu preşedintele Poloniei pe teme legate de Parteneriatul Strategic bilateral şi de cooperare în plan securitar, regional şi european.
"În cadrul dialogului care va avea loc la Varşovia, o atenţie deosebită va fi acordată dimensiunii de securitate care a crescut în relevanţă în ultimii ani, generând beneficii reciproce pentru ambele ţări. Din această perspectivă, urmează să fie trecute în revistă rezultatele semnificative ale cooperării în domeniul apărării în relaţia bilaterală, în cadrul Formatului Bucureşti (B9), în pregătirea Reuniunii la Nivel Înalt B9 de-a doua zi, precum şi în cadrul NATO", arată Administraţia Prezidenţială într-un comunicat.
De asemenea, se menţionează că în privinţa cooperării regionale va fi abordată şi Iniţiativa celor Trei Mări şi pregătirile pentru Summitul pe care România îl va găzdui la Bucureşti pe 17 şi 18 septembrie.
Cei doi preşedinţi vor avea convorbiri oficiale şi tete-a-tete şi vor susţine o declaraţie comună de presă.
Programul Reuniunii B9 include participarea preşedintelui Klaus Iohannis la sesiunea plenară dedicată discutării ansamblului tematicii de securitate "Warsaw Plus: bringing the security of NATO's Eastern Flank to the next level" şi la sesiunea dedicată aspectelor militare "Military challenges, common responses", care va fi moderată de către şeful statului.
Preşedintele Iohannis va fi prezent şi la evenimentul de marcare a Centenarului Independenţei Poloniei, găzduit de omologul polonez.