PSD: "Băsescu încearcă să-şi asume rezultatele guvernării USL şi bilanţul anului de guvernare"

A.S.
Politică / 28 aprilie 2013

PSD: "Băsescu încearcă să-şi asume rezultatele guvernării USL şi bilanţul anului de guvernare"

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, susţine că preşedintele Traian Băsescu încearcă să-şi asume "rezultatele guvernării USL", cu ocazia bilanţului de un an de la intrarea la guvernare, precizând că PDL susţinut de şeful statului "nu a ştiut decât să taie, să facă disponibilizări".

"Este evident pentru toată lumea că preşedintele Traian Băsescu încearcă să-şi asume rezultatele guvernării USL, la fel cum este evident faptul că Emil Boc şi Mihai Răzvan Ungureanu au lăsat un adevărat dezastru în urma lor. Practic, preşedintele încearcă să-şi asume bilanţul unui an de guvernare a USL. PDL nu a ştiut decât să taie, să facă disponibilizări şi să ceară solidaritate din partea oamenilor. S-a tăiat doar de la populaţie, în timp ce clientela politică a PDL a prosperat. Noi am demonstrat într-un an de zile că politica pe care a impus-o Traian Băsescu prin Guvernul Boc a fost greşită, că lucrurile se puteau face şi altfel. Am păstrat echilibrele economice, am reuşit o ajustare fiscală, am atras noi investitori, crescând în acelaşi timp salariile şi dând înapoi banii pensionarilor", susţine Ivan într-un comunicat remis sâmbătă agenţiei MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al PSD precizează că inclusiv şeful statului, prin declaraţiile de vineri, confirmă faptul că "guvernarea USL a produs rezultate bune, spre deosebire de guvernările anterioare".

"Într-un moment în care falimentul austerităţii este recunoscut de tot mai multe voci, inclusiv din partea popularilor europeni, Traian Băsescu continuă să apere austeritatea, doar pentru a nu recunoaşte că a greşit (...) În timp ce preşedintele susţine că ar mai fi loc de disponibilizări, noi, cei din USL, considerăm că - dimpotrivă - trebuie făcute angajări în mai multe domenii esenţiale, cum ar fi cel al sănătăţii sau cel al învăţământului", a mai susţinut Cătălin Ivan.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, referindu-se la situaţia economică a României, că "nava e la cheu, în port sigur", el mulţumind pentru că s-a ajuns aici guvernelor Boc, Ungureanu şi Ponta.

"Am trăit cu toate cele trei guverne şi încerc să dau fiecăruia ce-i al lui. Guvernul Boc a pus interesul naţional deasupra interesului de partid şi practic şi-a sacrificat voturile pentru a restabili echilibrul macroeconomic al ţării, pentru a da şanse la reluarea dezvoltării, pentru a reda românilor demnitatea. O ţară care împrumută bani de la Fond ca să-şi plătească salariile cu pensiile nu e o ţară cu cea mai bună reputaţie", a afirmat Băsescu.

Şeful statului a adăugat că mulţumeşte şi Guvernului Ungureanu pentru că "nu a afectat parcursul de recuperare şi de recuperare a dezechilibrelor, spunând că acelaşi lucru este valabil şi pentru Guvernul Ponta.

"Mi-a fost teamă - şi vă pot spune că asta a fost perioada care mi-a dat încrederea că se poate coabita cu Guvernul Ponta - că acest guvern ar fi putut lua măsuri populiste, excesive, care să strice din nou echilibrele, în perspectiva alegerilor din iarnă. N-a făcut-o şi de aceea consider că şi-a adus contribuţia la atingerea rezultatelor de astăzi", a spus Băsescu.

Acesta a mai afirmat că România a ajuns la stadiul la care nu se mai bate pentru supravieţuire.

"Trebuie să reluăm bătălia pentru creşterea economică durabilă, prin găsirea unui optim între dezvoltarea bazată pe investiţii şi dezvoltarea stimulată de consum. Teoria că stimularea excesivă a consumului este o souţie de creştere economică s-a dovedit a fi falsă. E clar că trebuie găsit optimul de dezvoltare prin investiţii şi un consum optim care să nu ne readucă la situaţia din 2008", a declarat Traian Băsescu.

Preşedintele a mai declarat, referindu-se la bugetari, că "omul gras" din economie trebuie "să slăbească" în continuare, dar în acelaşi timp este momentul unui "acord fin", pentru completarea cu personal în locurile unde există un deficit, cum e cazul spitalelor.

Băsescu a susţinut că "omul gras" din economie "a slăbit" considerabil în perioada 2010-2012, iar procesul ar trebui să continue.

"Ia uitaţi-l cât a slăbit...a slăbit cu 210.000 de salariaţi în sectorul public, şi după cum vedeţi statul nu s-a prăbuşit. Acest proces trebuie continuat în paralel cu crearea de locuri de muncă în zona economică, fie că vorbim de autostrăzi, fie că vorbim de lucrări la mediu, fie că vorbim de utilizarea mai consistentă a banilor europeni, dar acest proces trebuie să continue", a susţinut Băsescu.

Traian Băsescu a menţionat că în zona bugetară încă există excedent de personal "în birouri" şi există deficit de personal în unele spitale.

"Sau, ştiu eu spitale care au câteva sute de medici în plus faţă de necesar, numai că sunt în Capitală. Şi la spitalul de la Vulcan - dau un exemplu, poate nu e cazul - nu avem medici. Deci, trebuie reaşezat personalul şi acum se poate face această redistribuire. Sigur, să nu înţelegeţi că spun că trebuie luat un economist de la Ministerul Administraţiei şi dus ca medic la spitalul din Vulcan, dar se poate continua reducerea de personal la Ministerul Administraţiei - e ipotetic, nu există acest minister - şi se poate angaja personal medical la spitalul de la Vulcan. Deci, acum este momentul acordului fin", a completat Băsescu.

Totodată, el a menţionat că astfel de reduceri de personal ar trebui compensate cu o gamă largă de programe de genul celor din 2009, 2010, 2011, finanţate cu sume relativ mici, dar care să aibă o "adresabilitate foarte largă".

Vosganian: Dacă vor vrea să guverneze separat PSD şi PNL vor avea de pierdut;USL e o alianţă politică

Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian spune că PSD şi PNL vor avea de pierdut pe termen mediu dacă vor încerca să iasă din USL şi să găsească o alianţă de conjunctură pentru a forma o nouă majoritate guvernamentală, el apreciind că astfel s-ar situa în afara voinţei poporului român.

Vosganian a declarat, sâmbătă, la Iaşi, într-o conferinţă de presă, că USL este o alianţă politică, nu una electorală, şi că nici PSD, nici PNL, nu au mandat să-şi caute noi aliaţi pentru a guverna, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"USL nu este o coaliţie de guvernare înfiripată după alegeri. Mandatul a fost luat împreună şi trebuie exercitat împreună. Nici PNL n-a fost mandatat să facă guvern, nici PSD n-a fost mandatat, ci USL. Niciunul din cele două partide nu are mandatul nimănui de a-şi căuta alţi aliaţi decât cei din interiorul USL. Orice discuţie de rupere a USL înseamnă desconsiderarea unui mandat şi situarea partidelor în afara voinţei populare", a spus Vosganian.

Vicepreşedintele liberal a precizat că, "indiferent de sentimentele pe care le au PNL şi PSD unul faţă de altul, trebuie să primeze promisiunea de onoare şi mandatul dat de români USL-ului".

"USL trebuie să dureze patru ani, cât mandat a primit de la români. Dacă vor încerca să guverneze separat, căutând alianţe de conjunctură, se situează în afara voinţei poporului român", a afirmat Vosganian.

El a adăugat că ideea că unul dintre partidele din USL ar putea să tragă foloase pe cont propriu este greşită şi că, pe termen mediu, formaţiunea care va forţa o ruptură în cadrul Uniunii va avea de pierdut.

"Fireşte că s-ar putea guverna, cum a guvernat Emil Boc cu ceata lui Piţigoi. Dar ideea că unul dintre partide ar putea să tragă foloase, că se simte mai puternic şi că ar putea s-o ia pe cont propriu, este o idee greşită. PNL şi PSD nu pot câştiga separat atunci când românii au mandatat USL. Niciunul dintre partide, oricât de tentant ar fi, nu va putea marca pe termen mediu decât un eşec dacă va încerca să iasă din USL. PSD şi PNL ori câştigă împreună, ori nu câştigă niciunul", a mai spus Varujan Vosganian.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Si dl. Ivan,ca si multi altii,ne considera incapabili sa intelegem ce spune cineva,si incearca sa ne traduca.

    Problema este ca noi Romanii,suntem mai inteligenti decat domnia sa,astfel incat nu reuseste decat sa ne faca greata. 

    si anume ca rufele se spala in familie? Ce-ati vrea sa spuna domnul presedinte cand tripleta Mobius Roiss Treichl isi freaca palmele de bucurie atunci cand destabilizarea politica este cea mai buna metoda pentru a scadea pretul actiunilor, a cere mai mare dobanda si a putea vorbi despre instabilitatea fiscala. Pentru inteligenta dvs. consultati raportul unei banci prezente in Romania si veti observa cum o marire a dobanzilor este posibila deoarece exista inca spatiu tinand cont ca pana la 10% din veniturile bugetare se pot folosi conform calculellor pentru plata dobanzilor. Pe de alta parte va contrariati propriul sef si va puteti convinge singur accesand goagalul si introducand urmatoarele notiuni- victor ponta bruxelles 28.06.2012- Daca tizul meu inca mai transmite poate va inscrieti la emisiunea Copii spun lucruri traznite si veti avea succes garantat :-)

    Nu-l mai ascultati pe caraghiosul(basescu) asta.Omul e nebun.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb