PSD şi PNL se întrec care să-l dea jos mai repede pe Mişu Negriţoiu

A.S.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 21 octombrie 2016

PSD şi PNL se întrec care să-l dea jos mai repede pe Mişu Negriţoiu

PSD cheamă la raport conducerea ASF

Deputatul PNL Andreea Paul a cerut, din nou, declanşarea anchetei parlamentare asupra ASF şi audierea preşedintelui ASF

Mişu Negriţoiu se ţine tare de scaun

Partidul Social Democrat va convoca pentru audieri luni, 24 octombrie, conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), potrivit unui comunicat de presă.

PSD susţine că a atras atenţia, de mai multe ori, prin preşedintele Liviu Dragnea, că firmele de asigurări din străinătate au preluat controlul asupra celor din România, fapt care a condus la discriminarea transportatorilor români şi la accentuarea riscului ca aceştia să fie scoşi de pe piaţă. Comunicatul precizează că Liviu Dragnea a cerut ca membrii conducerii ASF să fie audiaţi în comisiile de specialitate ale Parlamentului şi să găsească soluţii legislative clare şi nediscriminatorii.

Decizia PSD a fost luată după aprobarea de către ASF, pe 17 octombrie 2016, a Raportului cu privire la determinarea tarifelor de primă maxime pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) pentru pagube produse terţilor prin accidente de vehicule, precizează comunicatul, adăugând că acest raport, care a fost deja contestat de Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare din România, stabileşte tarife maximale pentru poliţele RCA, aruncând povara asupra persoanele fizice deţinătoare de vehicule mici.

Andreea Paul, PNL: "Voi dezvălui informaţii cheie din culisele falimentelor cu suspiciuni mari din piaţa românească de asigurări"

Şi deputatul PNL Andreea Paul a cerut, ieri, declanşarea anchetei parlamentare asupra ASF şi audierea preşedintelui ASF cu privire la starea pieţei româneşti de asigurări obligatorii, adăugând că întrebările de la cea mai recentă audiere au rămas fără răspuns, deşi ASF avea obligaţia să le trimită Comisiei parlamentare de Buget, Finanţe şi Bănci în scris.

Andreea Paul susţine, printr-un comunicat de presă, că, în această săptămână, a primit dovada transferului cheltuielilor cu asigurările obligatorii RCA de pe umerii transportatorilor pe umerii şoferilor persoane fizice.

Domnia sa spune că a avut şi dovezi clare de transfer ale tuturor poliţelor de asigurare dinspre companiile cu capital românesc spre cele cu capital străin.

Deputatul PNL afirmă că există unele suspiciuni în legătură cu piaţa asigurărilor, legate de modul în care au intrat în faliment societăţile Carpatica Asig şi Astra

Andreea Paul explică: "ASF a cerut falimentul societăţilor Astra în data de 27 august 2015 şi Carpatica în 27 iulie 2016. La acel moment, cele două companii deţineau un portofoliu de asigurări RCA reprezentând peste jumătate din totalul poliţelor RCA vândute în România de către companiile de asigurări. Mai exact Astra - 2.046.604 poliţe, iar Carpatica - 1.265.970 poliţe. În România, în evidenţele DRPCIV sunt înregistrate 6,6 milioane de autoturisme şi sunt emise aproximativ 4,8 milioane de poliţe de asigurare RCA.

Conform rapoartelor de control, pierderile celor două companii la datele menţionate mai sus erau de 650 milioane lei în cazul Astra, şi de 601,5 milioane lei în cazul Carpatica (datele reflectă valoarea estimată a plăţilor pentru daune). Important aici este faptul că aceste pierderi nu sunt cauzate de lipsa pieţei sau a clienţilor beneficiari de poliţe RCA, ci sumelor pe care acţionarii principali ai celor două companii le-au retras sau înstrăinat altor companii pe care le deţineau".

Măsura adoptată de ASF pare a fi o gravă eroare, afirmă doamna Andreea Paul, căci în locul dispunerii recuperării prejudiciilor de la cei doi acţionari majoritari ai Astra, respectiv Carpatica s-a dispus falimentul. Domnia sa adaugă că, prin aceste decizii, acţionarii principali au fost scutiţi de obligaţia recuperării prejudiciului, până când instanţa se va pronunţa într-o soluţie definitivă. În schimb, aceste prejudicii au fost trecute în sarcina Fondului de Garantare a Asiguraţilor (FGA), menţionează doamna Paul.

Domnia sa explică: "Capacitatea financiară a FGA este epuizată, astfel încât aceasta va fi nevoită să majoreze la 1,5% cota pe care o percepe de la companiile de asigurări rămase în piaţă. Efectul generat în piaţă riscă să fie creşterea tarifelor RCA. În prezent, resursele totale ale FGA se ridică la 999.949.795 lei, din care a fost cheltuită doar în cazul Astra suma de 842,3 milioane lei.

Mai mult decât atât, în urma falimentului, cele peste 3,2 milioane de poliţe de asigurare RCA de la cele două companii au migrat către celelalte companii de asigurări, deloc întâmplător cu capital străin. Mă tem că deciziile de faliment ale celor două companii de asigurări nu au nici pe departe legătură cu politica de analiză a modului cum pot fi restructurate portofoliile societăţilor aflate în dificultate, în vederea menţinerii acestora în piaţă, care ar fi trebuit să fie o preocupare a ASF.

Putem interpreta ca fiind premeditată decizia în cazul Astra? Ridic această întrebare pentru că, din informaţiile pe care le am, la începutul şedinţei de Consiliu, când a fost adoptată decizia de faliment, preşedintele ASF a informat membrii Consiliului că are acordul Prim-ministrului din acea perioadă şi a guvernatorului BNR pentru a introduce în faliment Astra, deşi nici guvernul, nici BNR nu au vreo atribuţie în acest sens. În schimb, putea fi informat Parlamentul prin comisiile sale de specialitate. Această formă de manipulare a membrilor Consiliului a dat rezultate prin aprobarea falimentului Astra.

Un alt element de premeditare îl reprezintă refuzul ASF de a lua în discuţie ultima solicitare a acţionarului majoritar al Astra de a face o plată parţială, de 150 milioane lei din totalul de 428 milioane lei solicitat pentru încadrarea în planul de măsuri - aceasta putând asigura plata daunelor în multe din dosarele aflate în aşteptare. Nici solicitarea casei de avocaţi a societăţii Astra de a avea o negociere prealabilă înaintea pronunţării falimentului nu a fost acceptată de către ASF, deşi se înscria obligatoriu în procedurile juridice premergătoare oricărui litigiu în instanţă. De altfel, în prezent, pe rolul ICSID (Tribunalul de Arbitraj de pe lângă Banca Mondială) se află acţiunea intentată statului român pentru daune interese, urmare a deciziei ASF.

Surprinzător este şi faptul că deciziile Consiliului ASF au venit după ce a fost instituită administrarea specială prin înlocuirea conducerilor existente cu persoane juridice la cele două companii (KPMG pentru Astra şi FGA pentru Carpatica). În cazul Astra, după încetarea contractului de administrare specială cu KPMG, Consiliul ASF a decis ca în procedura insolvenţei să nu se prelungească menţinerea ca lichidator a unei componente a grupului KPMG şi în acest sens (în baza unei decizii a Consiliului votată cu 8 voturi pentru şi 1 vot împotrivă - al preşedintelui) s-a cerut ca decizia să fie comunicată judecătorului sindic. Fără nicio justificare, preşedintele Consiliului nu a dus la îndeplinire decizia Consiliului. Cazul trebuie să intre în verificarea organelor statului pentru un potenţial act de premeditare al managementului KPMG în perioada administrării speciale spre un faliment care să fie gestionat de aceeaşi companie în calitate de lichidator. Chiar nimeni nu investighează această evidenţă gravă?!

La fel de grav este cazul Carpatica unde administrarea specială s-a realizat chiar de ASF prin intermediul FGA. Este de neînţeles cum în timpul administrării speciale de către FGA s-a trecut brusc la falimentul Carpatica, fără a aştepta o perioadă rezonabilă pentru remedierea deficienţelor şi salvarea societăţii şi acest caz, ceea ce converge spre concluzia interesului de a scoate din piaţă asiguratorii români, fără a întreprinde demersurile de recuperare a pierderilor de la proprietarii celor două companii prin executarea silită a bunurilor imobiliare ale acestora.

Mai adaug un argument important: au fost disponibilizaţi prin decizia de faliment a celor două companii 2.420 de salariaţi, din care 1.400 de salariaţi la Astra, iar pe piaţa de asigurări obligatorii nu mai este activ niciun actor cu capital majoritar românesc, deşi am cerut public analiza oportunităţii intrării EXIM ASIG pe piaţa RCA. Toate instituţiile responsabile cu aceste analize de impact şi de oportunitate tac, cu excepţia Consiliului Concurenţei care a susţinut public această recomandare".

Conform datelor FGA, în procedura falimentului celor două companii, FGA poate recupera în calitatea sa de creditor, maxim 72 milioane lei, deşi nivelul plăţilor aşa cum rezultă mai sus depăşeşte 1,2 miliarde lei, mai spune deputatul precizând că este de reţinut faptul că că pentru reîntregirea capitalurilor FGA - după plata păgubiţilor la cele două societăţi, aceasta va înregistra un deficit de peste 700 milioane de lei şi va fi nevoie de cel puţin 5 ani ca FGA să reintre pe excedent disponibil, adică spre finalul anului 2021.

În luna septembrie, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) Mişu Negriţoiu a fost bombardat cu reproşuri de către deputaţii din Comisia de Buget Finanţe, din cauza modului în care a gestionat criza tarifelor RCA. Mai mult, mai mulţi deputaţi din Comisiile reunite de buget-finanţe şi transporturi au solicitat demisia conducerii Autorităţii, printre aceştia fiind: Andreea Paul (PNL), Cătălin Rădulescu (PSD), Alexandru Nazare (PNL) şi Adrian Gurzău. "Este o chestiune de zile până la demiterea lui Mişu Negriţoiu", spunea luna trecută deputatul Adrian Gurzău, care a iniţiat, încă din 23 iunie, revocarea preşedintelui ASF.

În opinia domnului Gurzău, motivul pentru care s-a ajuns în situaţia creşterii fulminante a tarifelor RCA este faptul că Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) nu a preluat în legea 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare un articol care i-ar fi permis să limiteze creşterea tarifelor RCA, din directiva europeană Solvabilitate II, şi nu a oferit nici explicaţii pentru această omisiune.

La finalul lunii septembrie, procurorii DNA l-au acuzat pe Adrian Gurzău de trafic de influenţă în dosarul în care a fost reţinută Angela Toncescu, fost preşedinte al Consiliului de Administraţie al Carpatica Asig.

Întrebat dacă intenţionează să îşi dea demisia, Mişu Negriţoiu a spus, în Parlament, că demisia este o opţiune personală, pe care nu şi-o manifestă.

Şi patronatele din transporturile rutiere - UNTRR, COTAR, APTE 2002, FORT, ARTRI, APULUM au solicitat Parlamentului demiterea cu efect imediat a preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară, Mişu Negriţoiu, pentru proasta administrare a pieţei asigurărilor din România.

Opinia Cititorului ( 21 )

  1. Bollivud Ro cacamia.

    1. In fata tinerilor frumosi si liberi dispusi sa iasa in strada, Misu Negritoiu nu are nici o sansa. Tinerii frumosi si liberi doresc sa foloseasca pe post de ciomag orice domeniu al statului pentru a-si impune favoritii la guvernare asa ca vor iesi in strada invocand ISU, ASF, Gigini, plagiate doar pentru a readuce la masa bucatelor alese Adamesti, Carabuli, Paule Vlase, Gurzai si alte asemenea taraturi. Ma consoleaza ideea ca si la americani e la fel insa doar partial.

    vezi BNR, COR, FRF si, ultimul dar nu cel mai putin reprezentativ, ASF. Pana cand oare?

    Sunt foarte multe lucruri care merg prost la ASF. Asociatia Brokerilor, dar nu numai, a atras atentia in nenumarate randuri despre modul defectuos in care e administrat ASF. Mi-e teama ca parlamentarii fac din nou doar un exercitiu de imagine, iar ASF va continua pe aceasi linie...

    1. Asociatia Brokerilor e condusa de un impostor.

    Cand vom incerca sa explicam publicului de ce am ajuns in situatia asta? Transportatorul care plateste anual 50mii euro prima RCA si are daune de 100mii, tipa cel mai mult ca i-a crescut prima RCA. Cel mai tare tipa cei cu daunalitate 200% 300%, dar este normal? Peste tot declaratii electorale, populiste, fara sa intelegem principiile de functionare a asigurarilor...

    1. Propun sa nu mai fie obligatoriu rca, asig casa.

      11 ani rca si ceva casco am beneficiat de 500 euro, eu sunt pe pierdere cu ei, crunta. 

    Si ce folos daca il demit. Si-a atins scopul. Cele doua firme au disparut din peisaj. Sunt la fel de vinovati ca si cei care au gestionat firmele. Mai mult , daca ar fi fost corecti de la inceput, firmele nu ar fi putut sa faca ce au facut. Pacat de angajatii disponibilizati. Bancile au fost ajutate cand s-a declansat criza, pentru firmele autohtone de asigurare, de ce nu s-a intreprins nimic?

    Dacă tot vine șeful de la ASF în Parlament, ar fi bine să fie întrebat cum au putut dispărea din arhiva ASF (conform unor știri de pe acest site) TOATE documentele privind corespondenta dintre ASF și ASTRA !

    Caz penal mai clar nu cred că există... 

    1. Acolo a fost simplu. Traian Băsescu a urlat să fie arestat Dan Radu Rușanu, cel care a constatat hoția de la Astra. Președintele ASF a fost înfundat, iar documentele s-au evaporat pe durata interimatului.

      Cum ar zice bruta mica, cel mai corect președinte al României, din toate timpurile, a intervenit să acopere infractorii, abuzând cetățeni români nevinovați.

      Pe vremea lui Ceaușescu oamenii erau abuzați din motive ideologice, dar pentru acoperirea unui furt, la nivel de șef al statului, cum i-a plăcut infractorului să se alinte,nu există cazuri în istorie. 

      Sa fie chemat si Mircea Ursache ,vicepresedinte ASF , privind HARINVEST .

      Peste 100 de investitori au pierdut actiuni si bani in valoare de 20 000 000 ron. 

      Totul sub atenta supraveghere a ASF ! 

      La controalele tematice din 2005 ,2008,2010.2012 s-a constatat acelasi lucru ,adica folosirea activelor investitorilor ,fara acordul acestora , in folosul persoanelor relevante. 

      S-au dat sanctiuni modice si au fost lasati sa functioneze in continuare. 

      ASF, in frunte cu Mircea Ursache ,s-a spalat pe maini si a lasat investitorii sa se lupte in instanta cu hotii acoperiti ani de zile de ASF. 

      In ASF exista un serviciu numit Protectia Investitorilor, total ineficient ,condus de Calin Rangu . 

      Andreea Paul a facut in decembrie 2013 , o interpelare in parlament in cazul Harinvest, acuzand ASF de neglijenta.

      Demers ,fara succes ! 

      Daca e adevarat ar trebui sa cada de la portar la negritoiu si ursache care sunt pensionari inca vreo 10 capete de sefi. Adevarul e ca nu mai gasesti informatii despre societatile delistate abuziv de pe rasdaq si care nu au facut opp obligatorie !

       

      Înțeleg: sunteți dintre cei îndoctrinați de A3: "Băsescu este de vină !"

      Inclusiv pentru dispariția documentelor din arhiva ASF ! :-) 

      ASF-ul condus de Dan Radu Rusanu a scapat in presa fraudele de la Astra.

      Ulterior Traian Basescu a afirmat ca ASF este o cloaca de rubedenii. 

      La o singura saptamana dupa interventia lui Traian Basescu, Dan Radu Rusanu a fost arestat.

      Amuzant sau nu, Traian Basescu are legatura cu toate furturile, jafurile si rapturile din cele doua mandate pe care le-a furat. 

      Pe dvs. nu mai trebuie sa vă întreb "halatu', cât costă halatu'", ca în reclama aceea... :-) :-)

      Nici nu se mai pune problema sa intelegi vreodata.

      Pai daca se ia si de M. Ursache, pe mana cui lasa ASF?

      Si de fapt nu e plin de rubedenii?

      Nu pot pune link la articol Bursa din 23 martie 2016 :-(

      Dă-i cauatare Google după asta: "toate documentele referitoare la activitatea societăţii Astra Asigurări, din 2008 şi până în prezent, ar fi dispărut din arhiva Autorităţii de Supraveghere Financiară" 

      Pe mana unuia neimplicat politic, specialist pe bucatica lui si care sa nu acopere hotii .

    Seamana izbitor cu Mephisto! Nu are nevoie de machiaj.

    In chip si fapte. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb