PUCIUL EŞUAT DIN TURCIA Conflictul dintre Turcia şi SUA se înteţeşte

A.S.
Ziarul BURSA #Internaţional / 19 iulie 2016

Tentativa de puci din Turcia (Sursa foto: captură Youtube)

Tentativa de puci din Turcia (Sursa foto: captură Youtube)

Percheziţii la baza militară de la Incirlik, folosită de SUA

Creşte presiunea asupra SUA pentru extrădarea predicatorului Gulen

Eşecul loviturii de stat din Turcia a scos la iveală disensiuni între SUA şi Turcia, care duc zilele acestea un război al declaraţiilor din ce în ce mai agresiv.

Ambasadorul SUA în Turcia, John Bass, a declarat ieri că relatările din mass-media şi comentariile unor oficiali care sugerează că Statele Unite ar fi sprijinit tentativa de lovitură de stat împotriva preşedintelui Recep Tayyip Erdogan sunt "categoric neadevărate", el estimând că astfel de speculaţii dăunează prieteniei dintre aliaţii NATO, potrivit agenţiei Reuters.

Ministrul turc al muncii şi alţi responsabili turci de rang înalt au sugerat în declaraţiile lor că tentativa de lovitură de stat a fost orchestrată de SUA.

Preşedintele Erdogan şi alţi responsabili turci au susţinut că în spatele tentativei de lovitură de stat se află predicatorul islamist Fethullah Gulen, care s-a autoexilat de mai mulţi ani în statul american Pennsylvania.

Autorităţile turce au cerut Statelor Unite să-l extrădeze pe Gulen, dar secretarul american de stat John Kerry le-a cerut să furnizeze dovezi care să ateste acuzaţiile faţă de acesta.

Premierul turc Binali Yildirim a spus: "Am fi dezamăgiţi dacă prietenii noştri (americani) ne-ar spune să prezentăm dovezi chiar dacă membri ai organizaţiei asasine încearcă să distrugă un guvern ales, la indicaţiile acestei persoane. În acest stadiu, ar putea fi chiar pusă sub semnul întrebării prietenia noastră".

Pe de altă parte, viceprim-ministrul turc Mehmet Simsek a declarat, potrivit Reuters, că Turcia şi Statele Unite ar putea avea uneori neînţelegeri, dar sunt de asemenea aliaţi, iar Ankara nu ar dori să pună în pericol această relaţie bilaterală.

Într-o declaraţie postată pe website-ul ambasadei SUA la Ankara, ambasadorul John Bass menţionează că Washingtonul este dispus să ofere Turciei asistenţă în investigarea tentativei de lovitură de stat şi că va lua în considerare orice solicitare de extrădare dacă se întrunesc condiţiile legale.

Baza de la Incirlik, anchetată de procurori

Turcia este o ţară importantă în NATO şi are a doua cea mai mare armată din întreaga organizaţie internaţională.

Şapte procurori însărcinaţi cu anchetarea puciului eşuat au sosit ieri la baza aeriană Incirlik, un punct strategic pentru SUA în lupta împotriva grupării Statul Islamic, potrivit The Associated Press. Comandantul bazei de la Incirlik, generalul Bekir Ercan Van, a fost arestat duminică împreună cu circa 12 ofiţeri de rang inferior din cadrul aceleiaşi baze.

Publicaţia britanică The Independent a anunţat ieri că avioane de vânătoare turce au interceptat avionul prezidenţial al lui Recep Tayyip Erdogan în timpul tentativei de lovitură de stat, dar ele nu au deschis focul. Preşedintele turc revenea la Istanbul din staţiunea Marmaris vineri noaptea, atunci când o facţiune a armatei turce a lansat o tentativă de lovitură de stat.

"Cel puţin două avioane F-16 au hărţuit avionul lui Erdogan când se afla în drum spre Istanbul. Ele şi-au blocat radarele pe avionul lui şi pe alte două avioane F-16 care îl protejau. Rămâne un mister de ce nu au tras", a explicat un fost ofiţer în armata turcă.

Un înalt oficial turc a confirmat pentru Reuters că avionul cu reacţie Gulfstream IV în care se afla preşedintele Turciei a fost hărţuit în timp ce zbura spre Istanbul de către două avioane F-16 aflate sub controlul autorilor tentativei de lovitură de stat.

Militarii turci care au fugit în Grecia vor cere azil

Cei opt militari turci care au fugit cu elicopterul după puciul eşuat din Turcia vor fi judecaţi joi în procedură de urgenţă pentru intrare ilegală în Grecia şi încălcare a spaţiului său aerian, a declarat ieri o sursă judiciară, citată de AFP, potrivit Agerpres.

Acuzaţii, doi comandanţi, patru căpitani şi doi sergenţi, au obţinut un termen de trei zile până la procesul lor când au apărut luni în faţa unui tribunal din Alexandroupolis (nord-est), potrivit unei surse judiciare.

Opt militari au sosit cu elicopterul sâmbătă pe aeroportul din Alexandroupolis după ce le-au trimis un semnal de ajutor autorităţilor aeroportuare din acel oraş aflat la frontiera greco-turcă în nord-est, la 300 km de Istanbul. Ei au fost imediat arestaţi şi plasaţi în detenţie provizorie.

Potrivit avocatului lor, Ilia Marinaki, ei vor cere azil în Grecia, deoarece insistă asupra faptului că nu au luat parte la tentativa de puci eşuată şi că au fugit în Grecia vecină "când poliţiştii au început să tragă asupra lor".

Ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu, a anunţat că Ankara va cere extrădarea celor opt persoane.

OFICIAL GERMAN:

Reintroducerea pedepsei cu moartea în Turcia ar însemna "sfârşitul negocierilor de aderare" la UE

Reintroducerea în Turcia a pedepsei cu moartea, posibilitate la care s-a referit duminică preşedintele Recep Tayyip Erdogan, ar însemna "sfârşitul negocierilor de aderare" ale Ankarei la Uniunea Europeană, a declarat ieri purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Seibert, informează DPA şi AFP.

"Germania şi UE au o poziţie clară: respingem categoric pedeapsa cu moartea", a declarat Steffen Seibert într-o declaraţie de presă. Şi şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, a reamintit ieri Turciei că şi-a luat nişte angajamente, conform Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi în calitate de membru al Consiliului Europei, că nu va reintroduce pedeapsa cu moartea. "Nicio ţară nu poate deveni stat membru al UE dacă introduce pedeapsa cu moartea", a avertizat ea, potrivit de Reuters.

Mogherini a reamintit că Turcia este stat membru al Consiliului Europei şi semnatară a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care interzice pedeapsa capitală pe Bătrânul Continent. "Turcia este o parte importantă a Consiliului Europei şi se află sub incidenţa Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care este foarte clară în ceea ce priveşte pedeapsa cu moartea", a spus ea.

Negocierile dintre Turcia şi UE au început în urmă cu aproximativ 10 ani, însă multe ţări membre ale blocului comunitar s-au opus aderării acestei ţări.

Ameninţări voalate ale SUA privind o posibilă excludere a Turciei din NATO

NATO are condiţionalităţi privind respectarea principiilor democratice, a declarat John Kerry, secretarul de Stat al Statelor Unite, citat de site-ul publicaţiei The Washington Post, după ce Înaltul reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, Federica Mogherini, a avertizat statul turc în privinţa reintroducerii pedepsei cu moartea.

John Kerry a adăugat că ministrul de Externe al Turciei, Mevlut Cavusoglu, l-a asigurat că Guvernul turc va respecta principiile decmocratice şi statul de drept. Kerry l-a avertizat, însă, că Alianţa Nord-Atlantică va supraveghea acţiunile statului turc.

"Evident au fost arestate rapid foarte multe persoane. Nivelul de vigilenţă şi control va fi semnificativ zilele ce vor urma. Sperăm că vom putea colabora în mod constructiv pentru a preveni un regres", a mai spus Kerry.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb