PURTĂTORUL DE CUVÂNT AL GUVERNULUI:  "Guvernul ia în calcul majorarea primelor pentru sportivii care obţin medalii"

S.A.
Politică / 3 ianuarie 2016

Guvernul a convenit, sâmbătă, cu reprezentanţii sportivilor, să implementeze un mecanism prin care să majoreze primele acordate celor care obţin medalii, urmând ca demersul să fie finalizat înainte de Olimpiada din 2016, potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului, Dan Suciu.

''În urma întâlnirii (pe care am avut-o cu sportivii sâmbătă -n.r.) luăm în calcul stabilirea unui mecanism prin care să avem prime mai mari pe criterii bine definite. Este clar ca acest calendar (de implementare a mecanismului -n.r.) trebuie făcut în perspectiva Olimpiadei din 2010. Mecanismul trebuie să fie implementat până atunci'', a declarat astăzi purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, pentru Mediafax.

Suciu a afirmat că vor exista o serie de întâlniri în care proiectele Ministerului Sportului şi solicitările sportivilor să fie puse în acord. ''Va trebui să vorbim şi la nivelul Ministerului Sportului şi să stabilim o serie de întâlniri prin care şi celelalte proiecte pe care le iau sportivii în calcul, primele naţionale şi nu numai, să le legăm şi de proiectele Ministerului şi să putem da drumul întregului mecansim'', a explicat purtătorul de cuvânt al Executivului.

Dan Suciu a mai spus că Ministerul Sportului dispune de fondurile necesare şi că sumele care vor fi alocale pentru premierea sportivilor nu sunt mari, însă trebuie să fie ''cântărite şi oferite cu responsabilitate''.

''Nu vorbim de sume foarte mari, trebuie să avem programarea legală şi mecanismul bugetar care să ne permită să facem aceste majorări. Este vorba despre un mecanism pe care acum, cel puţin, nu îl avem ca să premiem în urmă aşa cum ne-au solicitat dânşii'', a spus Dan Suciu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, în cadrul întâlnirii au fost stabilite elementele care trebuie avute în vedere ''din perspectiva primelor şi a obiectivelor pe care le poate susţine şi Guvernul, pentru refacerea prestigiului şi performanţei sportive în anul 2016 - an olimpic''.

''A fost o discuţie spre bine. Am luat punctul de vedere al sportivilor, am vazut care sunt problemele cu care se confruntă, sperăm să avem un an olimpic bun şi să nu mai apară neînţelegeri de genul celor care au fost. Cred că au înţeles şi dânşii scopul premierii noastre de la handbal. Am înţeles şi noi punctul dânşilor de vedere care este absolut justificat'', a conchis Suciu.

La întâlnirea de sâmbătă seară au participat Marian Drăgulescu, Andreea Chiţu, Mihai Covaliu, Corina Căprioriu, Tiberiu Dolniceanu, respectiv Sorin Chelmu, secretarul general al Guvernului, şi Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Executivului.

Întâlnirea vine la două zile după ce, într-un mesaj postat pe Facebook la finalul anului, premierul Dacian Cioloş afirma că îşi propune să organizeze o discuţie cu oamenii din sport, la începutul lui 2016, pentru a ajunge la un numitor comun după disputele survenite ca urmare a deciziei Guvernului de a le premia suplimentar pe handbaliste.

Guvernul Cioloş a premiat, la finalul anului trecut, jucătoarele naţionalei de handbal cu câte 60.000 de lei pentru medalia de bronz cucerită la Campionatul Mondial din Danemarca, faţă de 14.800 de lei cât prevede legea pentru o medalie de bronz mondială, suma putând fi dublată, tot conform normelor legale în vigoare. Premiul acordat fiecărei handbaliste a fost suplimentat însă printr-o decizie a Executivului.

Măsura luată de Guvern a fost criticată de mai mulţi sportivi din ramuri individuale, care au cucerit medalii mondiale în 2015 şi care au fost premiaţi cu sume mai mici.

Astfel, într-o campanie declanşată pe Facebook de Corina Drăgulescu, soţia gimnastului Marian Drăgulescu, se cer drepturi egale la premieri pentru sportivii medaliaţi mondial în 2015, dar şi sprijinul echipei naţionale de handbal feminin în acest demers.

Sportivii care au cucerit medalii mondiale în 2015 şi s-au alăturat demersului lui Marian Drăgulescu sunt Corina Căprioriu şi Andreea Chiţu (judo, medalii de argint), Larisa Iordache (gimnastică, bronz), Tiberiu Dolniceanu (scrimă, bronz) şi componentele echipei feminine de spadă - Ana Maria Brânză, Simona Pop, Simona Gherman şi Loredana Dinu (argint).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb