Preşedintele rus Vladimir Putin a informat, printr-o scrisoare, unii lideri europeni în legătură cu "situaţia critică" a datoriei Ucrainei pentru gazele naturale şi cu posibilul impact asupra tranzitului gazelor spre Europa, relatează astăzi agenţiile ruse de ştiri, preluate de AFP şi Reuters.
Putin şi-a exprimat "îngrijorarea profundă privind situaţia datoriilor pentru gaze a Ucrainei şi de alimentarea Uniunii Europene cu gaze", a spus purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, citat de RIA Novosti.
În aceeaşi scrisoare, liderul de la Kremlin mai afirmă că problema datoriei la gaze a Ucrainei trebuie rezolvată rapid.
Compania rusă Gazprom, controlată de stat, a oprit livrările de gaze spre Ucraina în timpul unor dispute privind preţurile din perioada iernilor din 2005-2006 şi 2008-2009, ceea ce a condus la reducerea alimentării statelor din UE care primesc gaz rusesc prin conducte ce traversează Ucraina.
Gazprom susţine că Ucraina îi datorează 2,2 miliarde de dolari pentru gaze şi că a depăşit termenul limită pentru plata alimentării pe luna martie.