PWC ROMÂNIA DUPĂ PRIMELE NOUĂ LUNI ALE ANULUI BET - al doilea randament din Uniunea Europeană

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 2 noiembrie 2018

BET - al doilea randament din Uniunea Europeană

În Europa, valoarea IPO-urilor din trimestrul al treilea al anului s-a ridicat la 3,9 miliarde de euro, cu 53% sub aceeaşi perioadă a lui 2017

Indicele BET, al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), ce include în structura sa cele mai tranzacţionate cincisprezece acţiuni ale pieţei noastre, cu excepţia celor cinci SIF-uri, a avut al doilea cel mai mai ridicat randament (8,5%) dintre toţi indicii pieţelor din Uniunea Europeană (UE), după primele nouă luni ale anului, doar indicele CYMAIN al bursei din Cipru, ce a urcat cu 10,1%, depăşind aprecierea referinţei pieţei noastre, spune Ileana Guţu, Senior Manager, Servicii de evaluare şi analiză economică, PwC România.

Reprezentantul PwC a subliniat: "Dacă ne uităm la cifre, piaţa de capital locală arată bine, dar are în continuare o lichiditate redusă şi are nevoie ca un număr constant de IPO-uri să fie anunţate. Acest lucru ar întări poziţia pieţei locale şi ar demonstra investitorilor şi antreprenorilor că bursa reprezintă o alternativă viabilă pentru dezvoltarea afacerilor".

De la începutul anului şi până la finalul lunii octombrie, indicele BET a urcat cu aproape 9,9%, în timp ce BET-TR, ce include şi dividendele, a avut un randament de 19%, atingând, în data de 18 octombrie 2018, nivelul de 12.631 de puncte, maximul de la lansarea din 2014.

În Europa, IPO-urile lansate în trimestrul al treilea al anului 2018 au totalizat 3,9 miliarde de euro, mai puţin cu 53% faţă de aceeaşi perioadă a lui 2017, când valoarea listărilor a fost de 8,3 miliarde de euro, se arată în raportul IPO Watch Europe, publicat de PwC.

Potrivit acestuia, lipsa mega-IPO -urilor a contribuit la valoarea destul de scăzută a listărilor din trimestrul al treilea, perioadă în care doar SIG Combibloc Group, listat la bursa SIX din Elveţia, pentru o valoare de aproximativ 1,7 miliarde de euro, a fost singura ofertă publică iniţială cu o valoare mai mare de un miliard de euro.

Aceasta a fost a doua cea mai mare valoare a unei listări din acest an, primul loc fiind ocupat de Siemens Healthineers AG, care s-a listat în primul trimestru din 2018 la bursa din Frankfurt şi a valorat 3,7 miliarde de euro.

Sorin Petre, Partener, Servicii de evaluare şi analiză economică în cadrul PwC România, precizează: "Situaţia geopolitică şi liniştea de peste vară au afectat activitatea din pieţele de capital în trimestrul al treilea, perioadă în care IPO-urile lansate în Europa au ajuns la cele mai scăzute niveluri din ultimii doi ani. Previziunile pentru trimestrul al patrulea trebuie analizate prin prisma recentelor semnale primite din pieţele de capital mondiale care au cunoscut, în unele cazuri, corecţii importante. În acest context, este foarte posibil să mai treacă timp până vom vedea un mega-IPO".

Potrivit raportului PwC, bursa de la Sofia este una dintre primele patru burse la nivel european în funcţie de valoarea IPO-urilor, pentru trimestrul al treilea, pe primele locuri aflându-se bursa de la Londra, Euronext şi bursa din Milano.

Oferta publică iniţială de la Sofia a producătorului de carne de pasăre Gradus a fost cea mai mare listare la Bursa de Valori din Bulgaria din anul 2007 încoace, atunci când First Investment Bank a adunat 42 de milioane de euro - şi prima listare de la Sofia din trimestrul patru al anului 2016 încoace, se specifică în raport.

Bursa de Valori de la Londra a rămas cea mai activă din Europa în trimestrul al treilea, în funcţie de volume şi valoare, pentru al doilea trimestru consecutiv.

Cele 16 IPO-uri lansate au valorat 1,9 miliarde de euro (1,7 miliarde de lire sterline). Totuşi, volumele şi valorile IPO-urilor sunt în scădere cu 41% şi, respectiv 29%, comparativ cu trimestrul al treilea din 2017. Atunci, 27 de IPO-uri au valorat 2,7 miliarde de euro (2,4 miliarde de lire sterline).

Potrivit raportului, patru dintre primele cinci IPO-uri din trimestrul al treilea al anului curent au fost derulate prin Bursa de Valori de la Londra. Cel mai mare IPO din trimestrul al treilea a fost Amigo Holdings, furnizor de credite garantate în Regatul Unit, care a adunat 407 milioane de euro (359 de milioane de lire sterline).

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Daca mai scade putin lichiditatea ajungem chiar pe locul intai in UE la randamente ...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
fleetconference.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb