PwC: Tot mai multe companii din Singapore iau în calcul listarea la Hong Kong

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 18 mai 2017

PwC: Tot mai multe companii din Singapore iau în calcul listarea la Hong Kong

În primul trimestru din 2017, la Hong Kong au fost listate 21 de companii noi, iar la SGX numai una

Competiţia dintre Singapore Exchange (SGX) şi Bursa din Hong Kong pentru listarea de noi companii pare să se intensifice, în condiţiile în care tot mai multe companii singaporeze iau în considerare să-şi lanseze ofertele publice iniţiale pe piaţa rivală, potrivit Straits Times.

Publicaţia notează că, în opinia jucătorilor de pe piaţă, acest lucru arată că un număr din ce în ce mai mare de companii singaporeze speră să-şi extindă prezenţa în China, însă listarea la Hong Kong nu le poate garanta succesul.

În vreme ce producătorul singaporez de scaune de masaj "Osim" îşi pregăteşte oferta publică iniţială la Hong Kong, au apărut informaţii conform cărora şi producătorul de materiale de construcţii "Pan-United" Corp. îşi desprinde o divizie chineză în vederea listării la Hong Kong, iar compania imobiliară LHN Ltd. a anunţat că ia în calcul o listare primară duală.

Potrivit unei analize PwC, numărul de companii din Singapore care explorează listarea la Hong Kong "s-a dublat" în ultimul an.

"În ultimele 12 luni, numărul companiilor din Singapore care iau în considerare lansarea unei oferte publice iniţiale la Hong Kong s-a dublat, depăşind cifra 12", a declarat Tham Tuck Seng, lider al departamentului de servicii pentru pieţe de capital din cadrul PwC. Tham Tuck Seng a adăugat: "Acestea sunt un mix de firme listate la SGX şi companii private, în principal din sectoarele de producţie şi comerţ. Companiile aleg piaţa din Hong Kong pe motiv că îşi ridică fabrici în China sau încearcă să intre pe această piaţă. Alegerea Hong Kong-ului pare logică pentru că le oferă o vizibilitate mai bună a brandului".

Osim, companie care a fost delistată de la SGX anul trecut, operează circa 172 de magazine în China şi 35 în Hong Kong, comparativ cu numai 26 în Singapore. Tham Tuck Seng mai spune că evaluările şi lichiditatea sunt un alt factor pentru care companiile din Singapore nu sunt interesate de piaţa locală, considerând că o listare la Hong Kong le va asigura capitalizări crescute.

"Totodată, companiile vor să fie pe o piaţă mai activă, unde pot să obţină fonduri cu uşurinţă", a adăugat Tham Tuck Seng.

În primul trimestru din 2017, la Hong Kong au fost listate 21 de companii noi, fiind obţinute astfel fonduri de 13,4 miliarde de dolari HK (2,4 miliarde de dolari singaporezi). În schimb, la SGX a fost listată o singură companie: Dasin Retail Trust, care a atras 121 de milioane de dolari singaporezi.

Bursa din Hong Kong a raportat 126 de oferte publice iniţiale anul trecut, în valoare de 195,3 miliarde de dolari HK. Suma este, însă, cu 26% mai mică decât în 2015.

La SGX, au fost 16 listări, care au generat circa 1,8 miliarde de dolari singaporezi, faţă de 339 milioane de dolari în 2015.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb