Qatarul a anunţat, ieri, că a creat un fond de susţinere destinat ajutorării muncitorilor străini, în special a celor care nu au fost plătiţi de angajatorii lor, informează AFP.
Fondul este menit să le asigure muncitorilor "susţinere şi atenţie, o protecţie a drepturilor lor şi un mediu de lucru sănătos şi sigur", a adăugat sursa citată.
Qatarul, organizator al Campionatului Mondial de fotbal din 2022, se confruntă cu puternice presiuni pentru reformarea legilor sociale. Ţara este frecvent criticată de către ONG-uri pentru condiţiile de lucru ale muncitorilor străini.
Duminică, autorităţile au anunţat abolirea sistemului controversat de autorizare pentru ieşirea din Qatar, care îi obliga pe muncitorii străini să obţină permisiunea angajatorilor pentru a părăsi ţara.
Aceste autorizaţii erau un stâlp al "kafala", un sistem denunţat de ONG-uri ca o practică de sclavie modernă, care le permitea, printre altele, companiilor, să le interzică angajaţilor să schimbe angajatorul sau să părăsească ţara, notează AFP, conform Agerpres.