QNAP Systems, Inc. a inaugurat noua generaţie de servere Turbo NAS prin lansarea seriei TS-x69 Pro şi prezentarea noului NAS Firmware 3.6, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei. TS-x69 Pro Turbo NAS oferă lăţime de bandă de 220+ MB/s, este pregătit pentru a funcţiona în medii virtualizate şi include tehnologia USB 3.0.
Seria TS-x69 cuprinde versiuni cu 2, 4, 5, 6 sau 8 unităţi de stocare, este echipată cu procesoare Intel Atom dual-core şi cu 1GB de memorie DDR3, suportă hard disk-uri SATA 6Gb/s de 2.5" şi 3.5", furnizând nivelul de performanţă cerut de utilizatorii din segmentul SMB.
Toate modelele dispun de două porturi Gigabit Ethernet. "Testele statistice din laboratoarele QNAP arată că noile produse au viteze de citire şi scriere în mediul Windows ce depăşesc 220 MB/sec în reţea" a declarat Laurent Chang, manager de produs în cadrul QNAP.
"Stocarea partajată în reţea a devenit o infrastructură esenţială pentru afaceri. Încorporând procesorul Intel Atom Dual-core la 2.13GHz, noua serie Turbo NAS oferă performanţe şi fiabilitate ridicate cu un consum redus de energie" a afirmat Meiji Chang, directorul general QNAP.