RADU CIOFU, ADMIRAL MARKETS: "BCE ar putea anunţa măsuri de stimulare monetară de sute de miliarde"

V.B.
Bănci-Asigurări / 3 septembrie 2014

În ultimele două săptămâni, moneda unică europeană a înregistrat scăderi puternice faţă de aproape toate valutele importante şi în special faţă de dolarul american. Motivul principal este dat de aşteptările privind un pachet masiv de stimulare monetară (similar unei tipăriri de bani), ce ar putea fi anunţat în cadrul şedinţei Băncii Centrale Europene programate pentru mâine, consideră Radu Ciofu, analist financiar la Admiral Markets.

"Până în prezent, nu avem declaraţii sau estimări oficiale, însă, dacă ne raportam la evoluţia de până acum a pietelor financiare, putem estima că sumele ce ar putea fi anunţate de BCE vor fi de ordinul a sute de miliarde de euro", a afirmat Ciofu, într-un comunicat trimis astăzi redacţiei.

Domnia sa a adăugat că, potrivit unor estimări neoficiale, suma anunţată de BCE s-ar putea ridica la o mie de miliarde de euro

"În ultima perioadă, economia Europei în ansamblu a dat semne de < oboseală >. Potrivit ultimelor date publicate de Eurostat, PIB-ul Europei a arătat stagnare economică, în timp ce datele din sectorul manufacturier şi cel al serviciilor înregistrează scăderi de la o lună la alta. În acest ritm, până la sfârşitul anului, economia UE are toate şansele să intre în recesiune. Acest lucru ar putea fi un dezastru pentru nivelul şomajului - sute de mii de cetăţeni europeni, în special tineri, ar putea rămâne în continuare fără garanţia unui loc stabil de muncă", punctează Ciofu.

Domnia sa subliniază că perspectiva este şi mai nefastă: urmare a conflictului din Ucraina, Uniunea Europeană a impus sancţiuni economice Federaţiei Ruse, măsuri care evident vor avea şi un efect de bumerang: în lunile următoare, economia Europei va resimţi din plin efectul sancţiunilor, ceea ce va însemna continuarea scăderii economice. În acest context, BCE ar putea interveni pentru a stopa declinul economic pe fondul crizei din Ucraina. Scăderea euro este fără precedent în acest an, similar evoluţiei din octombrie 2013, mai opinează analistul.

Pentru a contracara posibila reintrare a Europei în recesiune, Banca Centrală Europeană ar putea apela la măsurile adoptate în anii precedenţi de Banca Centrală a Americii: pachete de stimulare monetară masive, menite a scădea puternic costul creditului şi a finanţa direct guvernele ţărilor din zona euro.

"În momentul în care o Bancă Centrală decide să creeze monedă, valoarea acesteia scade puternic pentru că va urma o creştere semnificativă a cantităţii de monedă respectivă. Astfel, datele arată că în ultimele săptămâni, moneda euro a scăzut puternic faţă de dolarul american şi faţă de aproape toate valutele principale din lume", se mai arată în comunicat.

Radu Ciofu mai scrie că, raportat la o perioadă de 10 zile (două săptămâni lucrătoare), scăderea este "fără precedent în acest an, fiind comparabilă cu o scădere similară din luna octombrie 2013". Raportat, însă la durata întregii diminuări (care a început în 8 mai), evoluţia este "comparabilă cu cea din perioada crizei datoriilor suverane din 2011 şi 2012, când Grecia risca să intre în faliment, iar situaţia din Spania şi Italia era foarte tensionată".

Reprezentantul Admiral Markets Group consideră că declinul puternic al monedei europene din ultimele luni este cauzat, în principal, de speculatorii din piaţa valutară, care au pariat masiv pe faptul că Banca Centrală Europeană va anunţa măsuri de stimulare monetară fără precedent.

Admiral Markets Group a fost fondat în 2001 şi oferă servicii în peste 35 de ţări la nivel global, prin companii licenţiate în Uniunea Europeană şi Australia, Admiral Markets AS Sucursala din România fiind înregistrată şi supravegheată de CNVM. Cei 12.000 de clienţi activi ai companiei rulează un volum lunar de 35 miliarde dolari.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5955
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3022
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9656
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.8823

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
fleetconference.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb