Preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) urmează să fie desemnat în câteva săptămâni, decizia aflându-se la nivelulu consiliului director, a declarat, azi Radu Graţian Gheţea, preşedintele Asociaţiei în cadrul unei conferinţe.
Domnia sa a precizat: "Eu cred că ar trebui o persoană care are experienţă bancară, la nivel de conducere de bancă comercială. Poate fi un fost conducător de bancă sau unul actual".
Radu Graţian Gheţea a adăugat că persoana care va îndeplini funcţia de preşedinte executiv va fi salariat al ARB şi nu va avea voie să aibă o funcţie executivă într-o bancă comercială. De asemenea, preşedintele executiv va fi remunerat în funcţie de capabilităţi. Preşedintele ARB a mai precizat că viitorul preşedinte executiv nu va fi ales prin concurs, ci va fi un consens, iar termenul mandatului nu a fost încă stabilit.