Radu Mazăre cere azil politic în Madagascar

A.C.
Politică / 31 decembrie 2017

Radu Mazăre

Radu Mazăre

Fostul primar al Constanţei Radu Mazăre, în cazul căruia Poliţia s-a sesizat pentru că nu s-a prezentat, sâmbătă, la Poliţia Constanţa, în cadrul controlului judiciar, a plecat în Madagascar, unde face demersuri pentru a obţine azil politic.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Române, sâmbătă, în jurul orei 12.00, poliţiştii Biroului Supravegherii Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa s-au sesizat cu privire la faptul că Radu Mazăre, aflat sub control judiciar în baza unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu s-a prezentat pentru a semna în graficul de prezenţă.

Contactat de poliţişti, fostul primar al Constanţei le-a spus că se află în Madagascar, unde face demersuri pentru a obţine azil politic. Conform procedurii, poliţiştii constănţeni au sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Măsura controlului judiciar în cazul lui Radu Mazăre nu prevedea interdicţia de a părăsi ţara, iar pe toată perioada existenţei măsurii preventive a controlului judiciar poliţiştii nu au constatat încălcări ale obligaţiilor impuse, adaugă Poliţia Română.

Surse judiciare au precizat pentru News.ro că Radu Mazăre a plecat din România în ziua de Crăciun, la ora 13.00, cu o cursă către Paris de pe Aeroportul Otopeni.

Radu Mazăre, primar al Constanţei timp de trei mandate, este cunoscut pentru vacanţele sale în Brazilia şi în Madagascar, iar anul trecut el şi-a deschis un complex turistic în Madagascar.

În 2012, când era primar al Constanţei, Radu Mazăre anunţa, la întoarcerea dintr-o vacanţă în Madagascar, că a concesionat de la un trib, pe o perioadă de 99 de ani, 1,8 hectare de teren pe malul oceanului, într-un golf în nordul Madagascarului, pentru care ar fi plătit 1 euro pe metru pătrat. El spunea atunci că vrea să construiască acolo un complex pentru iubitorii de sporturi nautice.

În noiembrie 2016, fostul primar al Constanţei le-a vorbit magistraţilor instanţei supreme, la unul din termenele în procesul privind finanţarea cartierului social Henri Coandă, despre investiţiile sale imobiliare în Brazilia şi ]n Madagascar, cu banii lui Elan Schwartzenberg. El a vorbit despre două terenuri în Brazilia, cumpărate în 2007 şi 2008, şi despre "aproximativ două hectare" într-o zonă turistică din Madagascar. Pe terenul din Madagascar a fost ridicat resortul Mantasaly, format din 16 bungalow-uri amplasate pe plajă, restaurant, bar-lounge, SPA şi magazin.

În luna iulie a acestui an, Radu Mazăre a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la patru ani de închisoare cu suspendare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Mamaia, dar decizia nu este definitivă. În acest dosar au fost judecaţi foşti angajaţi din Primărie sau foşti consilieri locali. Instanţa a decis achitarea a 26 de inculpaţi, ceilalţi primind pedepse cu suspendare. În acest dosar, Radu Mazăre a fost trimis în judecată de DNA în 28 octombrie 2008, alături de 36 de persoane, între care foşti şi actuali funcţionari din Primăria Constanţa şi Oficiul de Cadastru, mandatari şi notari publici, pentru atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză. Prejudiciul în această cauză a fost estimat de DNA la aproximativ 114 milioane de euro.

Radu Mazăre mai este judecat şi în alte dosare, acestea aflându-se pe rolul primei instanţei. Astfel, la instanţa supremă este judecat un dosar în care fostul primar al Constanţei este acuzat că a primit opt milioane de euro şi peste opt milioane de lei de la reprezentanţii unor firme pentru facilitarea emiterii unor documente şi pentru înlesnirea câştigării unei licitaţii sau încheierea unor contracte. În acest dosar, mai sunt judecaţi fostul deputat PSD Eduard Martin, asociat al SC Polaris M Holding SRL, şi mai mulţi funcţionari din Primăria Constanţa, precum şi omul de afaceri Sorin Strutinsky.

De asemenea, el este judecat tot la instanţa supremă, împreună cu fratele său, fostul senator Alexandru Mazăre şi omul de afaceri Avraham Morgenstern, în dosarul campusului social Henri Coandă din Constanţa. Potrivit rechizitoriului procurorilor, Radu Mazăre, în calitate de primar al municipiului Constanţa, a lansat, la începutul anului 2011, programul de construire a unor locuinţe modulare grupate în Campusul Social "Henri Coandă", aprobat prin hotărâre a Consiliului Local Constanţa. În acest context, Avraham Morgenstern i-ar fi dat lui Radu Mazăre 175.000 de euro, pentru că acesta să-i faciliteze câştigarea licitaţiei pentru contractul de construire a campusului social, în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro). Anchetatorii susţin că din cei 175.000 de euro, 95.000 de euro au fost transferaţi în contul personal al lui Radu Mazăre şi 80.000 de euro în contul pus la dispoziţie de fratele acestuia, senatorul Alexandru Mazăre, ambele fiind deschise la o banca din Israel.

Radu Mazăre este judecat la Tribunalul Constanţa într-un alt dosar pentru abuz în serviciu, fiind acuzat de procurorii DNA că ar fi vândut terenuri din Mamaia la preţuri subevaluate, realizând astfel un prejudiciu de peste trei milioane de euro.

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. Judecatori de la Iccj mai au voie sa judece dosate?

    Ciocoflenderi care mai protesteaza in strada, Parlament, PA!

    O viata frumoasa Mazare !!! 

    1. La multi ani A politic !

      Poate iti da si tie ca lui Mazare. 

      Ai grija ce ii urezi altuia. Viata intoarce urarile de bine. Dar tu esti cinstit, corect, cu spirit civic asa ca tie nu ti se poate intampla nimic. Si daca totusi se vor alinia astrele?

      Trebuie sa fii cinstit cu bun simt si nu cu alinierea astrelor

      The Brute, ti-ai schimbat numele?. 

      Suntem 2 diferiti.

      1.1. As vrea sa imi dea, inseamna ca as avea miloane de ieuroi dosati, ceea ce nu ii cazul. Asa as merge cu Mazare la fetite. 

    .. ~Sunt om liber ~

    ..Sunt om la marii si al apelor ~ ~ 

    ..Sunt om ce nu pot fi tinut pe loc sau in lanturi.. 

    .. Viata pt. mine inseamna doar libertate si miscare... 

    ...Iar voi a-ti inebunit de-al bine-lea si vreti sa ma tineti la beci ??... 

    ..Asta sa o credeti voi baaaii' !.... 

    ..Adica cum ??..Ma puneti pe acelasi picior de egalitate cu SOV ? Cu DD sau cu Adamescu ??... 

    ..Tc' ! Nu tine figura !_.. 

    ..VOOI a-ti furat si furati in continuare mai mult decit mine..si nu patiti niciodata NIMIC___!!... 

    ..Eu am facut doar afaceri cu unii si cu altii si iar de acolo mi-am tras si eu 1 comision la fel cum procedeaza TOATA_Lumea...... 

    ...Aaa' ! Adica Marean Vanghele a ciordit in jur 90 de milioane de Euro !_..si prin aceleasi metode traditionale si K-lasice...! 

    ...Dar nu pateste nimic !..Stie prea multe ca sa fie bagat si tinut in beciuri_.. 

    ..Asa ca m-ati gasit pa' mine de fraier si de proasta satului_??.. 

    ..Sa aratati voi ce viteji si vajnici luptatori anti-coruptie sunteti_.. 

    ..Nu tine smecheria !_......~ ~..Eu_ma tot duuuuuc..~ ~ ~ ~.. 

    ...Se zice ca anumite pasari nu pot fi tinute inchise in cusca.. 

    ..Odata ca nu iti mai cinta iar apoi, dupa putin timp_MOR_... 

    ..Asa ca mai bine sa_CRAPATI ma' VOI de oftica_!!!.._~F~F~ in G'-t~~... 

    ..Vox Populii_..si Comentarii de FB_.. 

    ..Bravo tie Radule..Bine ai facut ca ai plecat..s.a.m.d. ....

    ....///.....cu_PS._Ca de la zodie la zodie ! Doooomnule Sorin Ovidiu Vintu ! Dooomnule SOV~..Breeee' !_Matale ai ciordit de 1000 de ori mai mult decit Mazare sau altii..Ai devalizat FNI-uri si Banci ~..Le-ai umplut buzunarele si conturile din strainatate cu lovele grase la Unii si la Altii...Insaaa~!..Si cu toate astea in loc sa stai cu burta la Soare pe o plaja din Maiami sau in Pacific pe o insulita exotica inconjurat de muuulte~multe Femei~frumoase~..StaAaai ca Sobolanul inchis la cusca intr-un loc numit Bulau sau Tubulatura cum ii zice acum pe nou_!!....A'! Am uitat ca matale fiind nascut la granita dintre zodii ai multe elemente de la Capricorn ! Adica Conservatorism si stabilitatea locului, adica nu te dai dus cu una cu doua din locul in care te aflii desi stii ca ceea ce urmeaza e de rau_!!....Si deci noi nu putem decit sa iti uram pe mai departe un "La multi ani" domnule~SOV~acolo unde te aflii~..cu 1 "N-AM!".., libertate "desi_AM!" lovele strinse cit pt.10 vieti de acu' inainte~____~......next~__... 

    1. Superb!

      Superb de nebun....

      Mazare scapa-ne de Dragnea si Tariceanu,chema-i in Madagascar sau Brazilia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
fleetconference.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb