Rafinăriile Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti, în revizie tehnică pentru 20 de zile

A.C.
Companii / 3 mai 2017

Rafinăriile Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti, în revizie tehnică pentru 20 de zile

Rompetrol Rafinare va întrerupe în perioada 3 - 22 mai activităţile de producţie ale celor două rafinării, Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti, pentru realizarea lucrărilor tehnologice programate, stabilite încă din luna noiembrie a anului trecut, valoarea totală a acestora ridicându-se la peste 17,5 milioane USD, potrivit unui comunicat de presă al companiei.

Reprezentanţii Rompetrol transmit: "Lucrările vor fi coordonate de Rominserv, contractorul general al Grupului KMG International, şi vor viza optimizarea şi îmbunatirea fluxurilor de productie în acord cu noua capacitate de procesare a rafinăriei Petromidia, dar şi derularea unor lucrări de mentenanţă preventivă pentru creşterea gradului de siguranţă în funcţionarea instalaţiilor şi protecţia mediului".

Cele doua unităţi de productie ale KMG International vor asigura în această perioadă livrările de produse către clienţi din stocurile existente.

Rompetrol a mai precizat: "Astfel, peste 2.000 de persoane cu diferite specializări (mecanică, electrică, automatizări, construcţii civile, tratamente anticorozive etc.) vor realiza lucrări de specialitate pentru înlocuirea catalizatorilor necesari menţinerii şi creşterii calităţii produselor petroliere, dar şi pentru verificarea, mentenanţa, calibrarea şi reautorizarea unor echipamente tehnologice (conducte, robineţi etc.) de pe platformele Petromidia şi Vega".

Potrivit sursei citate, pentru acest an, Rompetrol Rafinare şi-a propus "să proceseze un volum de circa 5,6 milioane tone materie primă, în creştere cu 3,5% faţă de nivelul istoric obţinut în 2016" şi în acelaşi timp, compania şi-a propus "să comercializeze circa 5,3 milioane tone produse petroliere, din care circa 83% carburanţi auto (benzine - 1,4 milioane tone, motorine - 2,76 milioane tone, gaz petrolier lichefiat - 241.000 tone)".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. mikilangelo e captiv la rrc si Ptr

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9741
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2806
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9951
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.0611

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb