Raiffeisen Bank a investit 500.000 de euro în Centrul Operaţional de la Braşov

OVIDIU VRÂNCEANU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 7 octombrie 2013

Raiffeisen Bank a inaugurat la finele săptămânii trecute Centrul Operaţional de la Braşov în urma unei investiţii de 500.000 de euro. Centrul este funcţional de la mijlocul anului trecut şi a ajuns deja la 600 de angajaţi, iar conducerea băncii a precizat că va continua angajările.

Centrul Operaţional al Raiffeisen Bank se află în Coresi Business Park şi se întinde pe o suprafaţă de 3.500 de metri pătraţi. Angajaţii din Centrul Operaţional se ocupă de procesarea tranzacţiilor, a popririlor de conturi, analiză, administrare şi colectare de credite. Totodată, la Braşov funcţionează şi un call-center. Circa 6% din cei 600 de angajaţi, adică aproape 40 de persoane, au fost relocate din Centrală. Raiffeisen a desfiinţat 800 de posturi din Centrala de la Bucureşti pentru ca respectivele activităţi să fie relocate la Braşov. Salariile de aici sunt însă cu circa 25% mai mici decât cele din Bucureşti.

"Deschiderea Centrului Operaţional Braşov a fost o decizie strategică a băncii. Ne-am propus să eficientizăm costurile şi, în acelaşi timp, să simplificăm procesele operaţionale. Am analizat mai multe posibile locaţii şi am ales Braşovul în primul rând datorită calităţii forţei de muncă, dar şi a localizării geografice. Esenţial a fost să facem acest transfer treptat, în aşa fel încât indicatorii de calitate pe care îi monitorizăm strict să se menţină cel puţin la acelaşi nivel", a declarat în cadrul unei conferinţe de presă Carl Rossey, vicepreşedinte Operaţiuni şi IT.

Prezent la eveniment, Steven Van Groningen, CEO şi preşedinte Raiffeisen Bank, a precizat că centrul de la Braşov este "unul dintre cele mai importante proiecte ale echipei Raiffeisen Bank în ultimii ani şi sunt bucuros că este unul de succes". "Am acordat cea mai mare atenţie procesului de recrutare, pentru că oamenii pe care i-am ales sunt factorul numărul 1 de succes", a mai spus Van Groningen.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb