Raiffeisen Bank s-a asigurat, încă de joia trecută, ca banii să ajungă cât mai repede la clienţii care au fost prejudiciaţi pe 5 octombrie, în urma unor tranzacţii eronate, dar acest lucru a depins şi de sistemul de procesare al fiecărei instituţii de credit, potrivit reprezentaţilor băncii.
Oficialii Raiffeisen Bank ne-au declarat: "Oamenii noştri de la departamentul tehnic s-au asigurat, încă de joi, că banii au intrat la toate băncile, dar depinde de sistemul fiecărei instituţii de credit ca aceştia să fi fost transferaţi în conturile clienţilor prejudiciaţi. La această oră, banii ar fi trebuit să fi intrat în conturile tuturor clienţilor".
Tranzacţiile efectuate cu carduri VISA la POS-urile şi ATM-urile Raiffeisen Bank au fost debitate, pe 5 octombrie, în mod repetat din conturile deţinătorilor de carduri, din cauza unor probleme tehnice ale procesatorului de carduri al băncii, Euronet.