RAIFFEISEN BANK NOTIFICĂ STATUL ROMÂN LEGAT DE LEGEA DĂRII ÎN PLATĂ Deleanu: "Băncile străine ameninţă statul cu ICSID"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 22 august 2016

Deleanu: "Băncile străine ameninţă statul cu ICSID"

Christof Danz, RBI: "Am trimis o scrisoare Guvernului român referitoare la Legea dării în plată"

Raiffeisen Bank intenţionează să notifice statul român, în această săptămână, în legătură cu Legea dării în plată, solicitând modificarea actului normativ "astfel încât să nu mai ameninţe siguranţa investiţiilor băncii în România".

Christof Danz, şef PR Raiffeisen Bank International, ne-a confirmat că banca a trimis deja o scrisoare Guvernului român referitoare la Legea dării în plată. Domnia sa a precizat că nu doreşte să ofere detalii suplimentare din scrisoare.

Potrivit unor surse din piaţa bancară, citate de publicaţia online Economica.net, banca urmează să se plângă de faptul că Legea dării în plată, prin încălcarea dreptului la proprietate, ignoră tratatele bilaterale semnate în vederea asigurării protecţiei investiţiilor străine.

Statul ar urma să primească un termen până la care să modifice legea, sub ameninţarea unor procese pe care ar urma să le intenteze acţionarii băncilor străine din ţara noastră la tribunalele internaţionale.

Prin această procedură, de notificare, băncile străine ameninţă statul român că îl va reclama la ICSID (Curtea de Arbitraj de pe lângă Banca Mondială), "unde se plâng investitorii străini din România că nu li s-au respectat drepturile", ne-a explicat avocatul Vasile Deleanu, ce reprezintă statul în mai multe procese internaţionale deschise la ICSID. Domnia sa ne-a precizat: "În baza tratatelor bilaterale de protecţie a investitorilor străini, aceştia au dreptul să dea statul în judecată la ICSID. Însă, înainte de acest pas, investitorii trebuie să avertizeze statul că merg la Curtea de Arbitraj şi notifică Guvernul referitor la drepturile care consideră că le-au fost încălcate. În cazul de faţă, acest lucru este făcut de băncile mamă care au subsidiare la noi".

Deputatul liberal Daniel Cătălin Zamfir, care a promovat Legea dării în plată, a reacţionat la informaţiile referitoare la intenţia băncilor, făcând o paralelă între actul normativ iniţiat de domnia sa şi Legea bail-in-ului (care presupune inclusiv confiscarea depozitelor negarantate pentru salvarea băncilor cu probleme).

Parlamentarul a întrebat: "Dacă Legea dării în plată încalcă drepturile băncilor străine, atunci Legea bail-in-ului, care se aplică atunci când bancherii nu reuşesc să conducă băncile şi le bagă în faliment, nu încalcă drepturile deponenţilor, luându-le economiile din conturi?"

Potrivit raportului semestrial al Raiffeisen Bank, instituţia financiară a provizionat 42,5 milioane euro pentru pierderi posibile în urma intrării în vigoare a Legii dării în plată.

În acest context, banca a înregistrat un profit net de 36 milioane euro, în prima jumătate a anului 2016, în scădere faţă de 48 milioane euro - profitul din aceeaşi perioadă a anului trecut, rezultatul fiind afectat şi de provizioanele făcute pentru darea în plată, după cum au menţionat reprezentanţii băncii.

La finalul lui 2015, înainte cu câteva luni de aprobarea legii, şefii unui număr de patru bănci străine cu subsidiare în ţara noastră l-au avertizat pe preşedintele Klaus Iohannis, printr-o scrisoare în care i-au solicitau să prevină efectele Legii dării în plată asupra sistemului bancar, menţionând că pot da statul în judecată la curţile de arbitraj internaţionale.

Andreas Treichl, CEO Erste Group (acţionarul BCR), Carlo Vivaldi, Şef al Diviziei Europa Centrală şi de Est a Unicredit Group, Frederic Oudea, preşedinte al Federaţiei Europene a Băncilor şi CEO al Societe Generale (banca-mamă a BRD) şi Karl Sevelda, CEO Raiffeisen Bank International au menţionat, în respectivul document: "Ne-ar plăcea să evităm să fim forţaţi să luăm în considerare paşii următori în a ne apăra investiţiile din România şi am putea evalua acţiuni legale în România, la nivel bilateral (în baza Tratatelor de Investiţii Bilaterale în vigoare) precum şi la nivel european".

În scrisoare, cei patru şefi de bănci i-au cerut lui Iohannis să prevină ceea ce ei numesc "un real prejudiciu" pe care l-ar aduce legea: "Suntem încrezători că România va proteja investitorii pe termen lung împotriva unui tratament inechitabil şi incorect, care provoacă un prejudiciu atât de substanţial".

Bancherii au ţinut să sublinieze că, "potrivit estimărilor preliminare ale Băncii Naţionale a României, legea ar avea impact în dauna sistemului bancar, cu potenţiale pierderi de ordinul miliardelor de euro".

Deşi, iniţial, BNR a estimat că această lege va produce un risc sistemic sever, recent, Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a anunţat că, potrivit raportărilor făcute de instituţiile de credit, au fost depuse doar 3.907 notificări de dare în plată, trimiţându-i pe jurnalişti să ceară detalii băncilor.

Deputatul Daniel Zamfir ne-a spus că, probabil, cele mai multe notificări de dare în plată au fost depuse la firmele de executare şi la societăţile de recuperare creanţe, care au cumpărat pachete semnificative de credite neperformante de la bănci.

Acţiunea băncii Raiffeisen era previzibilă, consideră avocatul Gheorghe Piperea, care a redactat Legea dării în plată. Domnia sa ne-a declarat: "Raiffeisen Bank găseşte ca scuză Legea dării în plată pentru profitul său în scădere, ca să ascundă problemele pe care le are. Banca face un joc periculos, însă depinde şi cum va dori statul să joace. Dacă va merge în faţa instanţelor internaţionale la fel de slab pregătit ca în celelalte procese, atunci va pierde şi va fi nevoit să plătească despăgubiri necuvenite".

Opinia Cititorului ( 93 )

  1. Asa cum spune si Piperea statul va pierde. Contribuabilii cinstiti vor plati tentativele de specula imobiliara ale bogatasilor Voevozeanu, Hadarean, Teodorescu, Calin, Stanescu sau Cristoforidis. Tineretul deja plateste pentru ei!

    1. Ball in nu le ameninta dreptul la proprietate ?Pe legea asta de ce nu ameninta statul ?Drepul la proprietate al romanilor poate sa fie amenintat ,al rechinlor bancaru nu.

      Tineretul nu plateste nimic pentru ei.

      In schimb, tineretul ar fi intrat in sclavaj, fara ei. Robertino, cauta altundeva sa minti, aici nu tine. 

      Bancile incep sa piarda la nivel global. De asta e bun falimentul, elimina din piata rebuturile, escrocii, teparii.

      Prea mare pt a falimenta dupa Lehman Brothers.

      Ar trebui sa boicotam cu totii Raiffeisen, dar si pe celelalte banci. Sa nu le mai calcam pragul, sa nu le mai lasam sa faca bani pe spinarea noastra. Cine se crede Raiffeisen sa dea in judecata statul roman dupa ce a facut atatea milioane de euro profit aici? Isarescu ce parere are ca a creat asemenea monstri?

      Poate ar fi bine sa le facem plati cu monede cat mai mici. Atunci sa te vezi distractie pe gulerele bej. Sau poate sa platim cu bancnota mare rata in CHF si sa solicitam rest panala ultimul firfirel. Daca nu are sa ne dea rest putem face plangere la OPC si va fi inchisa banca. In septembrie, pe durse, va scadea foarte mult francul elvetian. Se pare ca va ajunge la 2,6 ron/chf. Poate ar fi bine sa initiem si opetitie online, sa strangem semnaturi pentru o lege care sa ne favorizeze. Hai sus!

      Nu cred ca asta e solutia. Solutia e sa nu le mai calcam pragul decat acelor banci care au dat dovada de un comportament respectuoas fata de clienti.Raiffeisen nu este pe aceasta lista. Eu nu am mai avut treaba cu Raiffeisen de ani buni, la fel nici familia mea sau prietenii apropiati. Suntem romani, trebuie sa fim uniti intre noi impotriva celor care ne fura si ne dau statul in judecata. Poate sunt cuvinte mari, insa trebuie sa existe o minima solidaritate intre noi, ca romani

      Eu am un credit de consum la Banc Prost, nu am cum sa-i evit. Faceti o lista cu bancile care se comporta respectuos fata de consumator si dati sa fie publicata in presa ca sa stim la care sa mergem. Sa ne organizam putin!

      Eu am un credit de consum la Banc Prost, nu am cum sa-i evit. Faceti o lista cu bancile care se comporta respectuos fata de consumator si dati sa fie publicata in presa ca sa stim la care sa mergem. Sa ne organizam putin!

      Sunt client Raiffeisen si sunt foarte multumit de aceasta banca. Aproape toate economiile mele sunt gestionate de ei, prin fonduri si imi ofera unul dintre cele mai bune randamente de pe piata. De ce m-as lua dupa voi?

      De ce sa nu te iei daca e spre binele tau? Asta e tactica bancilor ca sa ateaga fraieri pe care ii transforma in sclavi. Mai intai te iau cu frumosul si iti dau un imprumut dupa care se schimba placa si trebuie sa platesti rate si comisioane devenind un sclav. Ti-o zice un consumator patit care iti doreste tot binele din lume daca nu esti vreun bancher deghizat cum mi s-a zis!

      Mai [...]. Orice imprumut trebuie platit, cum adica devii sclav? Nu ti se pare normal sa iei doar un credit pe care ti-l permiti, adica il poti rambursa oricand?[...]

      Reglementatorul trebuie sa se asigure ca banca nu exploateaza lipsa de pregatire a consumatorilor, in special prin impunerea unui grad de indatoroare decent. BNR a largit in 2008 gradul de indatorare pana la 80% din venituri pentru a largi plaja clientilor calificati pentru accesarea de credite ipotecare, desi in nicio economie costul locuirii nu poate depasi 30%.

      Bancile impreuna cu BNR i-au tepuit pe consumatori, transformandu-i in sclavi. 

      In capitalism exista posibilitatea falimentului persoanelor fizice, dar Romania este un stat neofeudalist, in care debitorul are numai datorii, nu si drepturi.

      Problema voastra e ca se strange latul. 

      Minciuna. Gradul de indatorare nu a fost niciodata 80%. Mincinos penibil ce esti.

      Da, da, plus ca ne-au asigurat ca CHF e cea mai stabila moneda si ne dadeau si cele mai mici dobanzi! A fost o capcana pentru consumatorii fara cunostinte, nu auntem speculanti valutari!

      Care ar fi bancile acelea sfinte?? umblu cu felinarul in amiaza mare si tot nu le vad. 

      Eu sunt si mai multumit, sunt suuuuper multumit de aceasta banca, de ce m-as lua dupa tine? 

      taci bah ca tu nu ai dupa ce bea apa

      tu nu de banci ai nevoie ci de scoala si pofta de munca 

      Prietene...mai usor ca faci ucer....a fost si peste 80% in 2007.

      In 1848, in efortul lor de a iesi de sub stapanirea austriaca, italienii au incetat sa mai fumeze tigari ca sa reduca veniturile guvernukui regional imperial.lupta impotriva a ceea ce detesti poate fi dusa in multe feluri. Nu demult, am aflat ca painea pave titan este de fapt facuta de raiffeisen, care detine titan printr un fond de investitii.o sa boicotez tot ce tine de raiffeisen, dar si de bancile care s au comportat mizerabil cu romanii pana cand profiturile lor o sa se transforme in pierderi

      Informeaza te zilnic. Citeste luarile lor de pozitie, cum au inteles sa trateze criza francului, cum isi trateaza clientii. Cea mai buna forma de organizare este sa ne informam si sa ii informam si pe ceilalti din jurul nostru.Raiffeisen incearca o metoda de santaj la adresa statului roman, poate o sa si reuseasca, nu de la Raiffeisen a primitciohannis zeci de mii de euro chirie? Dar noi trebuie sa fim uniti

      minti, nu a fost niciodata 80%

      pleaca bah [...]

      nu ii informezi, ii minti pe cei din jurul tau, propagandistule gccc

      asa-i, 80% grad de indatorare nu a fost niciodata

      daca esti sclavul bancilor. Ai falsa impresie ca ti-au bagat ceva in buzunar, dar omule, controleaza-te. Noua boala a tineretului roman similar tie este scalvagismul si aveti ochelari de soare. Analizeaza problema si apoi conecteaza creierul la gura si degetele pe care le folosesti la tastatura.

      La creditele in franci elvetieni, gradul de indatorare se situa peste 80%.

      Informati-va, postacilor!!! 

      Minciuna

      fara banci, cumparatorii n-au bani sa cumpere, producatorii n-au bani sa produca si ne intoarcem in evul mediu, unde schimbam bunuri la targ. daca nu pricepi, mai pune mana pe o carte de economie.

      cele mai puternice tari din lume au sisteme financiare puternice. macar invata din exmeplu daca din experienta nu ai de unde. 

    Dacă am avea un premier ca Viktor Orban nu mi-as face probleme, al nostru însă ar putea pune botul la astfel de presiuni.Drăguța de ea, RB, care, după Volksbank, este campioana clauzelor abuzive, nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase....Pe cine nu lasi să moară, nu te lasă să trăiești , dar asta poate însemna sfârșitul RB in România, să vedem!

    1. Se poate sa fie ultima svacnire inainte sa isi dea duhul .

      Ciolănos mai are câteva luni de mandat. Lobby-ul bancar încearcă o mizerie cu OUG. Parlamentul va repara orice abuz al slugilor guvernamentale, slugi al oligopolului bancar.

      De ce se plânge Raiffeisen? Nu tot ei spun că LDP a avut un efect marginal? Sau nu? :) 

    Am citat din memorie, cred ca Hugo a spus, nu mai caut.

    La Iscid de pe langa Banca Mondiala statul o sa piarda ca e mana in mana cu bancile. 

    La tribunalul European Bancile o sa piarda. 

    Bancile au preluat ansambluri rezidentiale de la o firma cu 4000 de apartamente, de ce se plang de ldp?

    Raiffaisen si alte banci au fosr amendate de tribunale internationale, la Iscid nu stiu. 

    Dar despre sprijinul acordat de stat bancilor prin garantii (programul Prima Casa), ce aveti de spus domnule Christof Danz? De asta nu va plangeti, nu? Daca stam sa calculam cat ajutor din partea statului a primit Raiffeisen Bank sub forma de garantii versus notificari de dare in plata primite de Raiffeisen pana acum, (pe care oricum le-ati contestat), in ce parte inclina balanta, stimate domn? In locul Statului Roman v-as trage-o, asa pe romaneste! Sa va luati banca acasa, in Austria, cu tot cu balanul sef si profitul care-l faceti aici - printre cele mai mari dintre bancile din grup.

    Prin aceasta atitudine nu veti face decat sa starniti si mai multa aversiune fata de banca pe conduceti. 

    Pe de alta parte, sunt convins ca daca exista un dialog real intre consumatori si sistemul bancar prin care sa se corecteze anumite erori din trecut (clauze abuzive, credite in CHF, etc), aceasta lege nu ajungea sa fie aprobata niciodata. Insa unele banci au ales o carte care s-a dovedit pierzatoare: atitudinea de forta, superioritate si aroganta, intr-un context in care imaginea bancherilor in lume este dezastruoasa.

    PS: Oare consumatorii ca au fost tepuiti de reclama dvs. mincinoasa (sigur o stiti, aia cu CHF cea mai stabila moneda) n-ar trebui sa va actioneze intr-o instanta superioara pentru pagubele aduse de Raiffeisen? 

    1. Ce consuma consumatorii la care v-ati referit, cei tepuiti de reclama? Eu am un credit de consum in CHF, deci sunt consumator si eu?

    Amenințări și tupeu.

    Cam asta e oferta din ultima vreme la Raiffeisen. 

    1. Ce se va intampla daca vom pierde la ISID? Vom plati tot noi consumatori sau se va imparti povara si cu agentii imobiliari si notarii care au luat taxe si comisioane din contractele de vanzare la preturi supaevaluate? De ce sa ramana ei cu comisioanele necuvenite si tot noi saplatim cheltuielile de judecata??

      Agentii si notarii au profitat de lacomia bancherilor si de prostia consumatorilor.

      Daca pretul e prea mare, daca valoarea creditului e fantasmagorica, daca numai comisionul agentului sau taxele notariale iti depasesc de cateva ori salariul lunar nu cumperi pe credit. Banca v-a tepuit, agentii si notarii au parazitat tepele. 

      Ce se va intampla daca vom pierde procesul la ISID??? Vom plati tot noi, cei care am fost tepuiti de bancarzi? Nu cred ca nu ati auzit de sedintele de instruire a judecatirilor si avocatilor de la Comarnic tinute de banci!!! Daca vom pierde statul roman ne va pune la plata si cene vom face? Cine va plati, nu tot noi?

      Important e ca sistemul bancar să-și ia mâna de pe consumatorul român. Abuzurile de până acum îndreptățesc statul român să acționeze în judecată întreg sistemul bancar. :)

      Ce suguranta avem ca nu ne vor p7n3 sa platim noi!? Nici una! A zis iohanes sau bancherii ca nu vom plati tot noi? Nu! De ce oare?

    Din reactia Raiffeisen inteleg ca siguranta investitiilor bancii in Romania se bazeaza pe posibilitatea escrocarii romanilor iar in lipsa acestei oportunitati banca se plange ca ii este amenintata siguranta investitiei. Daca banca este nemultumita de conditiile din Romania poate sa plece oricand. Nu ii retine nimeni "investitiile" in Romania ca sa se planga ca acestea ii sunt amenintate. Romania ar trebui sa impuna prin lege ca dobanzile practicate de bancile cu capital strain sa nu fie mai mari decat dobanzile practicate de bancile mama in tarile de origine (daca tot discutam de dreptatea si egalitatea europeana - atunci dreptate si egalitate sa fie). - si asta in conditiile in care costurile bancilor de la noi sunt mult mai mici decat acolo (de exemplu, salariatii romani ai bancii sunt mai prost platiti decat cei austrieci, chiriile de la noi sunt mai mici decat in Austria, terenurile si constructiile la fel sunt mai mici decat la austrieci, dar dobanzile in schimb sunt mult mai mari decat in Austria) - iar dupa toate astea austriecii de la Raiffeisen vin si se plang ca aici la noi le sunt amenintate investitiile - in traducere, este restrictionat jaful). Au beneficiat in Romania, ani la rand, de costuri mici si de dobanzi excesiv de mari iar acum trimit scrisori de amenintare. Ar trebui ca totii romanii sa faca front comun si sa evite aceasta banca. Sunt destule alte banci disponibile ca de pilda Banca Transilvania (mult mai prietenoasa si mai flexibila&corecta cu clientii).

    1. N-ar fi mai bine prin OUG ca merge mai repede? Cel mai corect ar fi sa se treaca direct in Constitutie ca dobanda bancilor straine este zero pe tot teritoriul Romaniei si pentru toti cetatenii romani! Iar daca nu le place sa plece acasa si noi vom plati dobanzi doar bancilor romanesti!!

      Din cate observ te deranjeaza o dobanda similara cu cea practicata de bancile mama in tarile de origine, in conditiile unor costuri de "productie" mult mai mici aici decat acolo (si implicit a unor marje de profit mult mai mari aici decat acolo)! Nu le ajung profiturile mari, ci le vor uriase prin practicarea unor politici nesimtite si uneori abuzive. Sistemul bancar autohton a obtinut in S1 profituri comparabile cu cele din 2008, cu toata darea in plata de care se plang si tot sunt nemultumite!! Interventia ta este caraghioasa si denota un IQl ca si dobanda propusa de tine. In alta ordine de idei, daca tot este sa apelez la serviciile unor banci, le prefer pe cele romanesti sau eventual pe cele straine care au aratat un respect cat de mic clientului roman pe durata crizei si dupa (ca de exemplu ING).

      Observi foarte prost ca orice bancard! Eu am propus dobanda zero pentru bancile strsine si vad ca tu vrei neaparst ca colegii tai bancarzi sa castige in continuare sugand din maduva romsnilor!!! Ajunge, la puscarie cu voi, camatarilor!

      hai bre ca ai iq-ul unei vaci

      Sigur ca nu-ti convine sa nu te mai imbogatesti pe spinarea noastra, camatarule legalizat!

      Ceea ce propui este o fantezie intrucat nu se pot face discriminari intre banci (ar insemna ca la un abuz din partea unor banci statul sa raspunda cu un alt abuz la adresa acelor banci)! Unde ajungem in felul asta? Una este sa combatem abuzurile si cu totul altceva este sa dam dovada de demogagie raspunzand la abuzuri tot cu abuzuri. Sa fim corecti daca avem pretentia (normala dealtfel) sa fim tratati cu corectitudine.

      iti racesti gura de pomana

      psihopatii debitarzi au impresia ca lumea profita de prostia lor - lucru foarte posibil intrucat Dzeu a fost generos cand le-a dat mintea cea saraca 

      Se pare ca va fugevpamsntul de sub picioare si va pierdeti tot profitul! L-au arestat pe OB si urmeaza Iscalescu, mai acesta, si van groh! O sa va decapiteze prof. Piperea si Daniel Zamfur, bancarzilor:))))))

    Raiffeisen face foarte bine. Cativa populisti parlamentari au crezut ca pot da legi care sa reglementeze retroactiv si natura contractelor, si cursul de schimb la valori din trecut. Statul roman trebuie sa isi plateasca greselile si de reglementare (putea oricand face asta in trecut pentru viitor), si de legiferare. Hai, scoate banii.

    1. Nu este retroactiv!!!! A explicat clar prof. Piperea si daca ar fi fost retroactivau ar fi fost votata de toti parlentarii sipromulgata! Minciuni bancarde.

      Exprimare de arendas cu iobagii grofului, rusinos, ai obrazul precum talpa bocancilor !

      Amice, regret ca trebuie sa-ti spun: pe langa

      nesimtirea de care dai dovada, esti si idiot ! 

      Nu trebuie sa fim amici cu astfel de idioti bancarzi! Nu vorbiti in numele meu pentru ca nuvaveti nicio cadere!!! Daca sunteti amica cu bancarzii lasati-ne pe noi sa ne putem apara locuintele, nu va erijati in lideri!

      piperea este nepriceput in multe lucruri, inclusiv in avocateala

      Io, investitorule, tu esti speculator imobiliar cu psihoza anticapitalista. Nesimtit esti tu, traderule. Habar nu ai ce este acela investitor, nu ai citit un bilant in viata ta si nu ai investit niciodata un ban. Joaca pe forex nu este investitie.

      Nu este adevarat!! Daca era retroactiv nu votau toti parlamentarii si nu promulga legea fatalaul de klaus, sluga fmi! O singura virgula daca nu era la locul ei s-ar fi agatat lobi bancard sa o anuleze.

      Investitorul este un trader care intra in piata gresit.

      Insiderii nu sunt investitori, ci țepari. 

      Un trader este o lichea, un parazit ce speculeaza spiritul de turma fara sa stie de fapt ce cumpara. Se bazeaza pe ciupirea unor comisioane, a unor intermedieri. Un trader este un bisnitar post-revolutionar, un valutist jegos la colt de strada.

      Nu-i adevarat, noi nu am stiut ca francul va creste. Nu ne puteti injura si face valutisti bancarzilor, tocmai voi care ne-ati pacalit ca CHF este cea mai stabila moneda! Voi sunteti valutistii, anonimilor!

      nu se refera nimeni la tine, debitorule

      Comisioanele se duc la brokeri, la banci, la BNR.

      BNR este cel mai mare si mai jegos valutist al tarii.

      Vezi-ti de clientii de la casieria bancii si astepta ziua de salariu. 

    Mda...dreptul internaţional în materie de investiţii şi tratatele bilaterale sunt clare. Raiff , dar şi celelate bănci păgubite din cauza retroactivităţii legii DIP vor câştiga sigur. Vom plăti cu toţii din buzunar pentru nişte inşi care nu mai vor să returneze împrumuturile. Nu e ca şi cum nu am fi fost avertizaţi. Pe Piperea şi Zamfir îi va durea la bască pentru sutele de milioane furate din banii tuturor contribuabililor gratie celei mai tampite legi ever.

    1. Nu este corect. De ce sa platim tot noi? Este doar o manevra bancarda pentru invrajbire si ca ceilalti consumatori sa ne urasca si mai tare pentru ca trebuie sa scoata bani din portofel! Sa plateasca bancile ca destul au supt sangele poporului roman!!!!!!!!

      Pentru ca asa e legea, d aia o sa platim! Cand ii bagi unuia mana in buzunar trebuie sa-ti asumi consecintele! Or legea DIP fix asta a facut, a intrat peste contracte valabile prejudiciind una din parti. La noi la tara merge, in dreptul de afara nu tine, aia e...

      Bancile trebuie sa plateasca pentru ca ele au bani si aubprofitat de consumatori. Propun ca domnul Zamfir sa dea oblege prin care se ia tot profitul unei banci straine facut in Romsnia daca da in judecata statul roman!

      Eu propun ca tie sa ti se ia unul dintre cei doi rinichi pentru ca oricum ai unul in plus. Si il vindem pe piata neagra. Apoi iti luam si casa, masina iar pe copii ii bagam sclavi pe plantatie.

      Idiotule, cand propui legi care ataca proprietatea privata a altuia, gandeste-te ca vor veni si impotriva ta. 

      Creditele care nu pot fi platite nu vor fi platite.

      Romania nu este stat capitalist, ci feudalist, in care sclavia si iobagia sunt subintelese in fontul de 4 din contractele de creditare.

      Odata cu aplicarea legii falimentului persoanelor fizice veti vedea care este diferenta dintre feudalism si capitalism. 

    Opinie publicata in 11 aug 2016

     

    Nu mă număr printre cei care ar putea fi acuzaţi că îl simpatizează pe Mugur Isărescu. Nu am ezitat să îl critic pentru laşitatea şi duplicitatea în privinţa creanţei istorice a BNR asupra Germaniei. Astăzi cred însă că acuzaţiile aduse la adresa domniei sale din partea unor analişti sunt nefondate şi nu pe măsură să evalueze adevărata performanţă a Băncii Naţionale a României. 

    Cine îi aduce critici contabiliceşti nu face decât să arate că fie idealizează independenţa unei bănci centrale faţă de mediul politic, fie se referă la altă ţară. Adevăraţii români sunt cei care se bucură de o gamă de epitete – de la „erou” la „trădător”, de la „dibace diplomat” la „vânzător de ţară”. Fără îndoială, domnul Isărescu a scris istoria ţării noastre pentru mai bine de un sfert de secol şi a călăuzit cele mai importante decizii economice şi monetare ale României. 

    Prima obligaţie a unei bănci centrale constă în a asigura stabilitatea sistemului bancar şi în a combate inflaţia. Precum între deziderat şi realitate apare mereu un decalaj, acesta există si în privinta succesului de ţintire a inflaţiei propuse, a estimării creşterii economice şi a extinderii componentei capitalului autohton în sistemul bancar. 

    Acestea sunt doar câteva dintre nenumăratele exigenţe la care este supusă conducerea BNR. 

    Agenda Guvernului de a se alinia necondiţionat agendei Uniunii Europene şi rigorilor capitalului mondial au trasat într-o formă clară politica BNR. Indiferent de opinia personală a guvernatorului şi de analiza sa economică, Mugur Isărescu este veriga la vedere dintre o cascadă de guverne incapabile şi cerinţele partenerilor străini. Marja de acţiune a oricărei bănci centrale este, în ciuda independenţei de jure, limitată prin mandatele membrilor săi, date de către Parlament, la politica statului pe care îl slujeşte. 

    Cred că guvernatorul BNR a procedat corect când s-a opus Legii dării în plată. Într-o ţară dependentă de capital străin la fel ca de roşiile turceşti şi brânză italienească, o astfel de lege nu face decât să ducă la scumpirea creditelor şi la reducerea atractivităţii pentru investiţiile străine pe piaţa imobiliară (scăderea avansului nu este egală cu o scădere a dobânzii). 

     

    România nu se poate compara cu alte state din sud-estul Europei, deoarece nu are conducători cu voinţa politică de talia premierului din Ungaria sau Polonia. Banca naţională a unei ţări nu are rolul de a fi în opoziţie cu Guvernul. Are obligaţia să avertizeze dacă se fac anumite derapaje majore. Însă atâta timp cât românii au optat pentru o cale servilă de integrare în UE ar fi bine să-şi asume şi costurile înainte de a acuza pe cel care a găsit un instrument blând pentru transformarea aderării în ceva suportabil. Nu Mugur Isărescu stabileşte agenda politică. Dar fiind expus atenţiei publice, e firesc ca toate oalele să se spargă în capul lui. 

    Mugur Isărescu este un adevărat patriot. Doar că în România, patriotismul trebuie declinat. 

    1. Lobby-ul bancar și-a impus agenda aproape două decenii.

      Legea dării în plată aduce pentru prima dată în România creditele ipotecare, nu credite sclavagiste, iar legea falimentului persoanelor fizice elimina discriminarea fata de persoanele juridice si transforma feudalismul romanesc in capitalism.

      Isărescu e un traducător oarecare, poate fi schimbat chiar și de către un alt traducător. Numai comuniștii identificau câte un providențial de neschimbat. 

      De ce patriotul nu respecta legea?

      O respecta. ANI ii stie si i-a verificat veniturile. Ii foloseste o portita pentru a nu publica chiar toate detaliile.

      Isarescu nu are nicio treaba cu patriotismul. Daca ar fi fost patriot, ar fi tras cu poporul roman, dar tot ce a facut si spus a fost pentru bancile straine. Aura aceasta de patriarh incoruptibil este o mare minciuna

      Mai mult, iscalescu mai acesta i-a invrejbit pe pensionari impotriva noastra. Pensionarii au fost mintiti ca li s-a taiat pensia din cauza pagubelor produse de creditele in franci. E o minciuna tipica de bancher!

      Minti, BNR nu a spus ca se vor taia pensiile din cauza creditelor.

      Poate ca in banci voi inca nu ati aflat, dar FMI si Basescu au taiat DEJA pensiile in 2010 ca sa salveze bancile!

      in sfarsit un comentariu pertinent, care merita citit si care a mai salvat calitatea continutului/comentariilor din ultima perioada

    Statul roman pierde procese pentru ca nu are juristi (si consilieri juridici) specializati (cu adevarat si nu posesori de diplome la Dunarea de Jos) in drept international. Statul trebuie sa selectioneze cativa tineri dintre cei care au absolvit facultatile de drept de la noi cu mediile cele mai mari, sa le plateasca studiile la universitatile de top din lume (sau macar din UE) si apoi sa ii angajeze in institutiile cheie ale statului (guvern, parlament, entitati economice etc) pentru ca in felul acesta sa avem legi si contracte inatacabile. O alta varianta (mai greu de realizat) este aducerea in tara a juristilor romani in drept economic (reputabili) care lucreaza in strainatate (au cunostintele si in plus si experienta necesara).

    1. Statul ar avea mare succes cu Piperea ca avocat. Cam ca la Oltchim. Cred ca ajungem in faliment la cate despagubiri ar trebui sa platim ca urmare a prestatiei piperesti.

      Nu-l poti invinui PE domnul Piperea pentru dezastrul Oltchim. Acolo pur si simplu nu se citesc documentele. Inclusiv Comisia Europeana. Cat despre Raiffeisen nu pres sunt multe de spus. Plateste 15 milioane in 2001 statului, aduce 37 sport la capital si statul pluseaza aprox 150 milioane pentru recuperarea creantelor...

    Parlamentul vrea să elimine instanța de judecată și executorii judecătorești din procesele de executare silită în care se pun popriri pe salarii. În loc de încuviințarea instanței, se vrea introducerea de titluri executorii notariale. Adică, societățile de recuperări creanţe vor putea pune în executare titluri executorii prin depunerea directă a acestora la angajator, fără a mai solicita instanţei de judecată încuviinţarea executării silite. Amendamentul crucial la articolul 1 din Propunerea legislativă privind unele măsuri de efectuare a reținerilor din veniturile obținute de persoanele fizice din contracte privind raporturi de muncă, în baza unor titluri executorii sună așa: “Veniturile persoanelor fizice, obţinute din contracte privind raporturi de muncă, pot fi executate silit prin reţinere la sursă în mod direct de către plătitorii acestor drepturi sau prin birourile executorilor, numai în baza unor titluri executorii sau titluri executorii notariale, în condiţiile legii”.

     

     

    Proiectul de lege, care îi are ca autori pe Alina Gorghiu, Vasile Horga, Dan Motreanu și Dan Coriolan Simedru, ar urma să fie votat în viitoarea sesiune parlamentară în Camera Deputaţilor, for decizional, care va începe la 1 septembrie. 

     

    HAHAHAHAHAHA 

    1. Multumim ca ne ai informat. Nu esti atat de inutil cat promiteai ca postac bancar cu zece clase

      pregatiti banii, debitarzilor

      Hahahaha, s-a dat de gol! :)))))

      esti cu credit dar fara creier

      Amice, esti tont rau de tot. Nu s-a dat nimeni de gol ci arata un articol dintr-un alt ziar central. Daca stai toata ziua pe forumul bursa ca sa incasezi 30 de bani / comentariu, nu apuci sa vezi realitatea. Postacule mincinos.

      Hahahahaha, a zis si colegul de la 11.1 ca v-ati dat de gol, banchereza e de neinteles :))))

    Dar de ce statul sa nu ameninte Raiffeisen cu sanctiuni drastice/executare daca banca nu-si exclude pe loc toate abuzurile fata de clienti? Sunt atatea sentinte care confirma abuzurile acestei banci dar doar cei care au mers in instanta si-au recuperat prejudiciul. Ce ar fi sa vina statul si sa le impuna returnarea tuturor abuzurilor?

     

    1. De ce nu sustineti ideile bune promovate de altii? Remarc ca cei cu credite nu sepot uni pentru ca unii tin mortis sa fie sefi si se autoproclama lideri! Am propus mai sus confiscarea profitului facut in Romania de bancile care dau statul roman in judecata. In loc sa ma sustineti incercati sa va remarcati cu o idee dubioasa care nu face mai nimic bancilor din ceea ce merita. Sau sunteti doarvun postac bancar, ceea ce ar explica unele lucruri. Hai sus!

      Bai debitardule, esti plin de minciuni pe care le arunci pe acest forum. Cu ticalosii din acestea nu capatati niciun adept, niciun suporter. Voi de la GCCC sunteti niste frustrati mincinosi, papagali penali. Mars de aici daca nu esti in stare de altceva decat minciuna.

      Inca e cald afara. Cand vin ploile prin UE se vor strange in jurul lui Piperea.

      Bancarzilor, nu iesiti bine. :D 

      Keep calm ca te leaga :-))))

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb