RAIFFEISEN BANK: Rezultatele non-financiare prin intermediul raportului de sustenabilitate

A.M.
Comunicate de presă / 4 iulie 2018

Rezultatele non-financiare prin intermediul raportului de sustenabilitate

Raportul de Sustenabilitate pentru 2017, sub numele "Punem responsabilitate în lumină", este realizat pe baza standardelor Global Reporting Initiative (GRI), cel mai important standard de raportare non-financiară, şi respectă opţiunea de conformitate Core, conform comunicatului remis redacţiei.

Raportul cuprinde, pentru prima dată, o analiză a modului în care compania contribuie la realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD-uri) şi a ţintelor adoptate de către statele membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU).

Realizat pe baza standardelor Global Reporting Initiative (GRI), raportul reflectă rolul Raiffeisen Bank în ecosistemul economic românesc şi contribuţia băncii la realizarea celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD-uri) şi a ţintelor adoptate de către statele membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), se mai arată în comunicat.

"De 9 ani, comunicăm transparent rezultatele non-financiare ale Raiffeisen Bank şi, implicit, impactul companiei în comunitate şi societate. Raportul de Sustenabilitate pentru 2017 pune în lumină modul responsabil în care am ales să ne desfăşurăm activitatea şi în care interacţionăm cu stakeholderii noştri, zi de zi. Rezultatele pozitive înregistrate în 2017 sunt efectul celor peste 20 de ani de banking responsabil: fie că vorbim de creşterea confortului oferit clienţilor noştri, prin dezvoltarea de soluţii digitale, de susţinere a antreprenorilor români, cât şi despre efortul pe care îl depunem pentru a crea un mediu de lucru plăcut şi divers, în care angajaţii nostri să se simtă bine. Nu în ultimul rând, acordăm o atenţie deosebită comunităţilor în care ne desfăşurăm activitatea, prin finanţarea de parteneriate comunitare, şi protecţiei mediului înconjurător, prin desfăşurarea de acţiuni interne şi externe de eficientizare a consumului de materiale şi de reducere a impactului negativ asupra acestuia", a declarat Steven van Groningen, Preşedinte şi CEO al Raiffeisen Bank România.

Partener financiar responsabil: peste 2 milioane de clienţi persoane fizice, 100.000 de IMM-uri şi 5.600 de corporaţii medii şi mici; peste 475.000 de clienţi, utilizatori ai aplicaţiilor Smart Mobile şi Raiffeisen Online; creştere de peste 98% a numărului de utilizatori activi ai aplicaţiei de Mobile Banking; 12.000 de clienţi au migrat lunar către canalele digitale ale băncii; 16 milioane de tranzacţii online realizate de către clienţi; 60% dintre creditele acordate s-au îndreptat către antreprenorii locali şi corporaţiile mari, în creştere cu 21% faţă de 2016; 350 de milioane de euro acordate IMM-urilor, prin intermediul a 4.700 finanţări, în cadrul iniţiativelor JEREMIE; a fost semnat acordul COSME cu Fondul European de Investiţii (FEI), ce permite băncii să acorde credite de aproximativ 177 milioane de euro IMM-urilor din România; peste 90% dintre furnizorii şi prestatorii de servicii ai companiei sunt locali.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb