Ramona Mănescu, ministrul Transporturilor a precizat, în cadrul întâlnirii de astăzi, cu autorităţile locale din Galaţi, că proiectul privind navigabilitatea pe Dunăre este prioritar pentru Ministerul Transporturilor (MT), conform unui comunicat de presă remis redacţiei.
Domnia sa a declarat: "Proiectul care se referă la îmbunătăţirea navigabilităţii pe Dunăre este prioritar pentru ministerul Transporturilor. Îmi doresc să putem folosi Dunărea la capacitatea sa reală şi să dezvoltăm centre intermodale în fiecare port de a lungul acesteia. Să fie create legături cu transportul rutier şi cel feroviar şi astfel să putem dezvolta nu doar transportul pe Dunăre, dar să putem dezvolta fiecare oraş în parte şi fiecare port în parte. Să creăm locuri de muncă, să putem dezvolta economic aceste centre în aşa fel încât şi coridorul şapte de transport, coridorul Rin-Dunăre, să devină competitiv. Este o prioritate şi pentru mine personal, pentru că am fost implicată în strategia Dunării încă de la început, când eram în Parlamentul European şi cred că acum avem şansa să transformam totul în realitate".
Totodată, Mănescu a subliniat rolul strategic pe care judeţul Galaţi îl joacă, nu numai la nivel naţional, dar şi ca parte a viziunii europene a transporturilor, potrivit comunicatului de presă citat.
În cadrul întâlnirii, ministrul Transporturilor a mai discutat cu autorităţile locale despre comandamentul de iarnă, pregătirea utilajelor şi a echipamentelor pentru evitarea situatiilor neplăcute în caz de ninsoare, informează sursa citată.
La conferinţa au participat şi autorităţile locale, reprezentanţi ai administraţiei portuare, dar şi armatori şi operatori din portul Galaţi.