Ramona Mănescu se întâlneşte cu comisarul european pentru transporturi

F.A.
Politică / 6 septembrie 2013

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, va avea, astăzi, la Bruxelles, o serie de întrevederi, atât cu Johaness Hahn, comisar pentru politica regională, cât şi cu Siim Kallas, comisarul pentru transporturi, potrivit unui comunicat de presă.

Ministrul va prezenta celor doi oficiali europeni priorităţile mandatului său, stadiul fondurilor europene, dar şi strategia de dezvoltare ce vizează domeniul transporturi în cadrul următorului exerciţiu financiar al Uniunii Europene.

Partea română susţine necesitatea deschiderii pieţelor de transport şi stimulării concurenţei în transporturi, ca instrumente fundamentale pentru crearea unui sistem de transport eficient. Referitor la infrastructura de transport, ministrul Transporturilor apreciază deschiderea Comisiei Europene arătată în cursul negocierilor, de a prelua solicitările României pentru definirea hărţii TEN-T şi a coridoarelor de transport pe teritoriul României.

Ramona Mănescu va solicita un calendar de lucru cu Agenţia TEN-T din cadrul DG MOVE pentru a stabili strategia de dezvoltare şi portofoliul de proiecte care vor fi dezvoltate de către România din fondurile CE.

În privinţa transportului maritim, principala preocupare este legată de activitatea Portului Constanţa. Acesta este considerat un proiect de interes strategic naţional şi european, fiind în curs de elaborare Master Planul pentru dezvoltarea Portului, dar şi a unor proiecte de infrastructură în port, precum linia de cale ferată, digul de larg şi podul rutier de acces în port. Totodată, partea română speră în identificarea unor soluţii potrivite pentru ca recentele iniţiative în materie de reducere a emisiilor de CO2 să nu afecteze competitivitatea porturilor Uniunii în raport cu porturile statelor din vecinătate.

Discuţiile vizând domeniul aerian se vor concentra pe iniţiativa lansată de către Comisie privind Cerul Unic European 2+" (Single European Sky - SES 2+), de dezvoltare a competitivităţii sistemului european de transport aerian prin îmbunătăţirea performanţei serviciilor de trafic aerian, dar şi a utilizării capacităţii de gestionare a traficului aerian.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb