Randamentul obligaţiunilor italiene, din nou peste 7%

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 16 noiembrie 2011

Randamentul obligaţiunilor italiene, din nou peste 7%

Spania şi Belgia au vândut titluri sub ţinta stabilită

Randamentul obligaţiunilor de stat italiene cu maturitatea la zece ani a revenit, ieri, la peste 7%, nivel considerat nesustenabil de specialişti.

Acesta a ajuns la 7,07% în prima parte a zilei de ieri, după ce, în 9 noiembrie, atingea nivelul maxim record de 7,48%. În jurul orei 14.00, pe piaţa din Londra, randamentul era de 6,92%, cu 22 de puncte de bază (0,22 puncte procentuale) mai mare decât în ziua anterioară.

Creşterea de ieri a randamentului titlurilor italiene a venit în condiţiile în care premierul desemnat Mario Monti întâmpină dificultăţi în negocierile cu partidele politice privind crearea noului Cabinet de la Roma.

Analiştii arată că pe pieţele financiare este o criză de încredere, inves-titorii considerând că zona euro nu e capabilă să-şi rezolve problemele. În aceste condiţii, băncile şi alţi investitori îşi reduc deţinerile în obligaţiuni guvernamentale europene.

Potrivit Bloomberg, fondul mutual Global Sovereign Open din Japonia, aparţinând "Kokusai Asset Management" Co., şi-a vândut, până la data de 10 noiembrie, întreaga deţinere în titluri italiene.

Randamente mari pentru titlurile spaniole şi belgiene

Spania a vândut, ieri, certificate de trezorerie de 3,16 miliarde euro, cu scadenţa la 12 şi 18 luni, suma obţinută fiind sub ţinta maximă avută în vedere de guvernul de la Madrid: 3,5 miliarde euro.

Randamentul mediu pentru titlurile cu maturitatea la 12 luni a urcat la 5,022%, de la 3,608% la licitaţia din 18 octombrie.

Spania intenţionează să vândă, mâine, titluri de până la 4 miliarde euro, cu maturitatea în 2022. Tot atunci, Franţa vrea să plaseze titluri de stat de 7 miliarde euro.

Belgia a vândut, ieri, titluri de 2,73 miliarde euro, sub ţinta de 3,2 miliarde euro planificată de guvern. Pentru titlurile cu scadenţa la trei luni, randamentul a fost de 1,575%, cel mai mare din ianuarie 2009, iar pentru cele cu maturitatea la 12 luni, de 3,396%, cel mai mare din ultimii trei ani.

Euro s-a depreciat cu 0,6% ieri, la ora 10.32, pe piaţa din New York, ajungând la 1,3556 dolari.

Premierul olandez Mark Rutte a făcut apel la crearea posibilităţii excluderii unor membri din zona euro. "Am vrea ca anumite ţări să poată fi scoase din zona euro", a spus Rutte, adăugând, însă, că acest lucru ar fi făcut "în ultimă instanţă".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb