RAPORT AL FORUMULUI ECONOMIC MONDIAL PE 2017 Marile riscuri la adresa economiei globale exclud Brexit-ul şi terorismul

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 12 ianuarie 2017

Primele cinci mari riscuri la adresa economiei mondiale nu includ, anul acesta, Brexit-ul (ieşirea Marii Britanii din UE), populismul şi terorismul, potrivit raportului "Riscurile Globale", lansat de Forumul Economic Mondial.

Conform acestui raport pentru 2017, cele cinci teme care reprezintă ameninţări majore sunt: şomajul sau un nivel scăzut al ocupării pe piaţa muncii, şocul preţurilor energiei, crizele fiscale, eşecul guvernanţei naţionale şi instabilitatea socială profundă, scrie businessinsider.com.

Raportul menţionează: "Analiza pentru acest an arată cinci provocări majore cu care se confruntă lumea acum. Primele două sunt din categoria economică: inegalitatea creşterii veniturilor şi disparitatea avuţiilor. Acest lucru semnalează nevoia de revigorare a creşterii economice (...) Reforma capitalismului de piaţă trebuie pusă pe agendă".

Raportul mai notează că încetinirea economiei Chinei rămâne un risc important, după ce, în 2016, yuanul a înregistrat cel mai mare declin anual din ultimele două decenii, faţă de dolar, fiind valuta asiatică majoră cu cea mai proastă evoluţie.

Raportul aduce în atenţie polarizarea socială şi modificările climatice, ca ameninţări majore la adresa economiei. "Anul acesta, temerile legate de mediu sunt mai evidente ca niciodată", subliniază raportul.

Conform documentului, avansul tehnologiei este catalizator al riscurilor globale, în condiţiile în care şomajul creşte pe fondul digitalizării operaţiunilor.

"Deşi politicile populiste au tendinţa să dea vina pe globalizare pentru deteriorarea perspectivelor de pe piaţa muncii, evidenţa sugerează că gestionarea schimbărilor tehnologice este o provocare mult mai importantă pentru piaţa muncii", notează raportul.

Conform raportului, 7,1 milioane de locuri de muncă ar putea dispărea pe motive de redundanţă, automatizare sau dezintermediere, iar crearea a 2,1 milioane de posturi noi, mai ales în zone specializate precum tehnica de calcul, matematică, arhitectură, inginerie, ar putea compensa parţial unele dintre pierderi.

Raportul a fost realizat pe un eşantion de 750 de experţi.

Conform raportului citat, Brexit-ul, victoria lui Donald Trump în alegerile din SUA (anul trecut) şi extinderea populismului sunt riscuri geopolitice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb