Primele brute subscrise pe piaţa asigurărilor în primul trimestru al acestui an au totalizat 2,43 miliarde de lei, în creştere cu 9,16% faţă de aceeaşi perioadă din 2015, potrivit unui raport al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
Creşterea a fost susţinută atât de segmentul asigurărilor generale, care a înregistrat un avans de 9,74%, apropiindu-se de pragul de 2 miliarde lei, cât şi de asigurările de viaţă, care au avut subscrieri mai mari cu 6,6%, însumând 438 milioane de lei.
Piaţa asigurărilor generale a fost dominată în primul trimestru de poliţele auto, ponderea asigurărilor de răspundere civilă (clasa X) urcând în trimestrul I la peste 56%, cu 20 de puncte procentuale peste nivelul din urmă cu trei ani. Adăugând şi asigurările de mijloace de transport terestru, în afara celor feroviare (clasa III), rezultă o pondere totală a asigurărilor auto de 76,34% din volumul subscrierilor de asigurări generale.
Asigurările de răspundere civilă auto (RCA) au depăşit în primul trimestru borna de două milioane de contracte încheiate, numărul poliţelor noi fiind cu 64.386 mai mare decât în perioada corespunzătoare din 2015, în condiţiile în care creşterea gradului de cuprindere constituie o precondiţie esenţială pentru însănătoşirea pieţei, potrivit ASF. În total, la 31 martie primul trimestru 2016, erau în vigoare 4.652.631 poliţe RCA, din care 3,5 milioane încheiate de persoane fizice, în creştere cu 3% faţă de primul trimestru al anului trecut. Volumul primelor brute subscrise pe segmentul RCA a urcat astfel la peste un miliard de lei, fiind cu 31,6% mai mare decât în primul trimestru 2015.
Raportul ASF arată: "Dauna medie RCA în primul trimestru al anului 2016 a scăzut la 6.874 de lei, comparativ cu un vârf de 7.769 de lei atins în trimestrul patru din 2015, însă a fost cu 205 lei mai mare decât în primul trimestru al anului trecut. Dacă evoluţia daunei medii va confirma în trimestrele următoare scăderea consemnată faţă de trimestrul patru 2015, se creează premisele pentru plafonarea creşterii tarifelor RCA, având în vedere că dauna este principalul cost care influenţează preţul poliţelor. Prima medie la asigurările RCA a fost în primul trimestru de 747 lei, în urcare cu 26,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, respectiv cu 0,9% faţă de trimestrul patru 2015.
Un semnal important de reechilibrare a pieţei RCA l-a reprezentat scăderea în premieră a ratei daunei combinate (rata daunei plus rata cheltuielilor) la 101,66%, faţă de 127,5% în urmă cu doi ani, în condiţiile în care rata daunei a coborât la 69,8%, iar rata cheltuielilor s-a redus la 31,8%, comparativ cu 40,7% în primul trimestru 2014. Pe segmentul asigurărilor auto din clasa III (Asigurări de mijloace de transport terestru, altele decât cele feroviare), rata daunei combinată a scăzut sub pragul de 100%".
La nivelul segmentului RCA, ponderea cheltuielilor cu comisioanele pentru brokeri în primele brute subscrise a scăzut pentru al treilea an la rând, de la 17,3% în primul trimestru 2014, la 14,13% în primul trimestru 2016. Ponderea medie a cheltuielilor cu comisioanele pe toate clasele de asigurări generale a scăzut de la 16,67% în primul trimestru 2014, la 13,49% în primul trimestru 2016.
Cele 35 de societăţi de asigurare care au activat pe piaţă în primul trimestru al acestui an au achitat indemnizaţii brute de 913 milioane de lei pe segmentul asigurărilor generale, în scădere cu 16% faţă de primul trimestru 2015, respectiv de 186 milioane de lei pentru asigurări de viaţă, adică un total de circa 1,1 miliarde de lei.
ASF menţionează că, în primul trimestru, un număr de 32 de societăţi de asigurare s-au aflat sub incidenţa Directivei Solvabilitate II, intrată în vigoare la nivelul Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2016 şi care prevede cerinţe de capital mai ridicate, în corelaţie directă cu nivelul riscurilor asumate de asigurători: Per ansamblul asigurătorilor care raportează pe regimul Solvabilitate II, valoarea fondurilor proprii eligibile să acopere cerinţa de capital de solvabilitate (SCR) a crescut cu 1,5% pe parcursul primului trimestru 2016, până la 4,02 miliarde de lei. La 31 martie 2016, nivelul fondurilor proprii eligibile era pozitiv, conform ASF, pentru majoritatea companiilor, iar rata SCR era supraunitară, în condiţiile în care capitalul deţinut de societăţile de asigurare este de foarte bună calitate (preponderent capital propriu).