Raport CE: Sunt necesare măsuri suplimentare anticorupţie

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 21 iulie 2011

Raport CE: Sunt necesare măsuri suplimentare anticorupţie

Comisia Europeană a făcut public, ieri, la Bruxelles, raportul privind evoluţia justiţiei din România, document relevant inclusiv în ceea ce priveşte aderarea ţării noastre la Spaţiul Schengen.

În general, raportul MCV prezintă o tendinţă pozitivă a reformelor din România şi pune accentul pe necesitatea implementării unor decizii luate.

Comisia Europeană consideră că România trebuie să adopte "măsuri suplimentare pentru prevenirea şi combaterea corupţiei, în special la nivelul administraţiei locale", conform raportului privind progresele înregistrate în urma aplicării MCV, citat de Mediafax.

Comisia Europeană precizează că în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) au fost stabilite pentru România patru obiective de referinţă.

Este vorba, în primul rând, despre "asigurarea unui act de justiţie mai transparent şi mai eficient, în special prin consolidarea capacităţii şi a răspunderii Consiliului Superior al Magistraturii", precum şi despre raportarea şi monitorizarea impactului noilor coduri de procedură civilă şi penală.

Al doilea obiectiv vizează "instituirea, astfel cum s-a prevăzut, a unei agenţii de integritate cu responsabilităţi privind verificarea averilor, a incompatibilităţilor şi a potenţialelor conflicte de interese, cu rolul de a pronunţa hotărâri cu caracter obligatoriu, pe baza cărora să se poată aplica sancţiuni disuasive".

Comisia mai solicită ca, pe baza progreselor realizate până în prezent, să fie făcute în continuare "investigaţii profesioniste şi imparţiale în legătură cu acuzaţii de corupţie la nivel înalt".

De asemenea, CE doreşte "adoptarea unor măsuri suplimentare pentru prevenirea şi combaterea corupţiei, în special la nivelul administraţiei locale".

CE vrea pronunţarea rapidă de hotărâri definitive în cazurile importante de corupţie

Comisia Europeană consideră că, pentru a-şi îndeplini angajamentele, România trebuie să adopte "măsuri urgente" pentru a se asigura că, în "cazurile importante de corupţie la nivel înalt", hotărârile definitive sunt pronunţate rapid, iar prescrierea acţiunilor este evitată în toate cazurile.

CE arată că "nu se aplică în mod constant măsuri de bază privind ges-tionarea cazurilor, cum ar fi acordarea de prioritate cazurilor importante sau complexe".

"Pentru a-şi îndeplini angajamentele în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei la nivel înalt, România trebuie să adopte măsuri urgente pentru a se asigura că, în cazurile importante de corupţie la nivel înalt, hotărârile definitive sunt pronunţate rapid, iar prescrierea acţiunilor este evitată în toate cazurile", se arată în raport.

Comisia notează totodată că "trebuie abordate în mod eficace şi alte cauze, legate în special de capacitate, organizare internă şi practică judiciară". În acest sens, raportul menţionează că "există un important deficit de săli de judecată şi un număr semnificativ de posturi vacante la Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde se află pe rol numeroase cazuri de corupţie la nivel înalt".

"Mai mult, din analiza Comisiei reiese că instanţele au tendinţa de a avea o abordare permisivă şi excesiv de prudentă în ceea ce priveşte problemele procedurale ridicate de către inculpaţi, cum ar fi solicitarea de expertize suplimentare, amânarea termenelor de judecată sau invocarea de excepţii procedurale. Nu se aplică în mod constant măsuri de bază privind gestionarea cazurilor, cum ar fi acordarea de prioritate cazurilor importante sau complexe. Pentru a-şi îndeplini angajamentele în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei la nivel înalt, România trebuie să adopte măsuri urgente pentru a se asigura că, în cazurile importante, hotărârile definitive sunt pronunţate rapid, iar prescrierea acţiunilor este evitată în toate cazurile", notează raportul.

CE consideră că "înregistrarea de rezultate în lupta împotriva corupţiei depinde de voinţa politică şi de angajamentul autorităţilor judiciare".

E necesar un angajament pentru rezultate mai bune în confiscarea averilor

CE mai notează în raportul privind MCV că va fi necesar un angajament pentru a pune în aplicare noile coduri, pentru a adopta deciziile de restructurare a sistemului judiciar, pentru a consolida politica anticorupţie şi pentru rezultate mai bune în confiscarea averilor nejustificate.

"În perioada următoare va fi necesar un angajament continuu pentru a pune în aplicare noile coduri, pentru a adopta deciziile necesare restructurării sistemului judiciar, pentru a consolida politica anticorupţie şi pentru a se înregistra rezultate mai bune în confiscarea bunurilor a căror provenienţă nu poate fi justificată şi în aplicarea de sancţiuni disuasive în cazurile de incompatibilitate", susţine Comisia Europeană.

La următorul raport anual de evaluare din cadrul MCV, din vara anului 2012, Comisia propune efectuarea unei evaluări globale a progreselor realizate de România în cadrul MCV de la aderare.

"În lumina acestei evaluări, Comisia va prezenta propuneri corespunzătoare. Prezentul raport conţine o serie de recomandări specifice menite să sprijine România în pregătirea acestei evaluări globale", notează CE.

Lupta împotriva corupţiei ar trebui să se bucure de sprijinul Parlamentului

Lupta împotriva corupţiei ar trebui să rămână o prioritate majoră şi ar trebui să se bucure de sprijinul Parlamentului, notează Comisia Europeană. Lupta împotriva corupţiei ar trebui să rămână o prioritate majoră şi ar trebui să se bucure de sprijinul Parlamentului", se arată în raport.

Documentul notează că "ar trebui adoptate măsuri urgente pentru a îmbunătăţi recuperarea produselor infracţiunii, urmărirea în justiţie a cazurilor de spălare de bani, precum şi protecţia împotriva conflictelor de interese în gestionarea fondurilor publice".

Totodată, CE subliniază că, "de la ultima evaluare a Comisiei, din iulie 2010, România a luat măsuri semnificative de îmbunătăţire a eficacităţii justiţiei, a modificat temeiul juridic al Agenţiei Naţionale de Integritate, a continuat pregătirile pentru punerea în aplicare a celor patru noi coduri, a lansat pregătirile pentru o revizuire a modului de funcţionare a sistemului judiciar şi a efectuat un studiu de impact al politicii sale anticorupţie".

Sunt necesare măsuri pentru intrarea în vigoare a Codului civil

Comisia Europeană arată că sunt necesare măsuri active care să însoţească intrarea în vigoare a Codului civil şi adoptarea unui plan cuprinzător de aplicare a celorlalte trei noi coduri, furnizarea de resurse pentru reorganizarea instanţelor, sporirea capacităţii Institutului de Magistraturii.

În raportul privind MCV se mai arată că în ceea ce priveşte reforma sistemului judiciar este necesară adoptarea unor măsuri active care să însoţească intrarea în vigoare a Codului civil şi adoptarea unui plan cuprinzător de punere în aplicare a celorlalte trei noi coduri, furnizarea de resurse suficiente pentru formare şi reorganizarea instanţelor şi a parchetelor, sporirea capacităţii Institutului Naţional al Magistraturii şi adoptarea propunerilor acestuia referitoare la îmbunătăţirea standardelor de formare şi de recrutare.

De asemenea, Comisia notează că este necesară finalizarea unei analize detaliate a dezechilibrelor legate de volumul de lucru în cadrul sistemului judiciar, în vederea revizuirii modului de funcţionare a sis-temului judiciar care va avea loc în curând.

CE mai arată că este necesar să fie finalizată revizuirea modului de funcţionare propus a sistemului judiciar şi punerea în aplicare a recomandărilor acesteia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb