RAPORT DEPUS ÎN INSTANŢĂ "Bankia" a prezentat date eronate în prospectul de listare

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 8 decembrie 2014

"Bankia" a prezentat date eronate în prospectul de listare

Compania de audit "Deloitte" ar fi trebuit să detecteze erorile, potrivit documentului

Declaraţiile incluse de grupul financiar spaniol "Bankia" SA în prospectul ofertei publice iniţiale din 2011 nu au oferit "o imagine fidelă" a băncii, conform unui raport pregătit de Banca Spaniei, care a fost depus la instanţa supremă din ţară.

Potrivit documentului, conturile băncii aveau erori pe care auditorul (compania "Deloitte") ar fi trebuit să le detecteze. Acest raport face parte din documentaţia depusă în instanţă în condiţiile în care sunt anchetate evenimentele care au dus la salvarea băncii în 2012 şi care au costat 22 de miliarde de euro (27,2 miliarde de euro) din bani publici. Ancheta în acest caz a fost lansată în urmă cu doi ani.

"Bankia" a fost aproape de colaps în 2012, iar situaţia în care se afla banca a determinat Spania să apeleze la un împrumut de 41 de miliarde de euro de la Uniunea Europeană. La momentul respectiv, sute de mii de investitori mici au pierdut bani. Unii dintre aceştia pretind că au fost înşelaţi când au cumpărat acţiuni "Bankia".

"Conturile nu sunt conforme cu normele Băncii Spaniei, din cauza erorilor contabile pe care le conţin", scrie raportul.

Rodrigo Rato, cel care a fost preşedintele "Bankia" la momentul listării băncii, a fost interogat în acest caz alături de alţi foşti manageri. Aceşti ex-oficiali au fost acuzaţi de fraudă.

"Bankia", grup care a luat fiinţă prin fuziunea caselor de economii din Spania, în frunte cu "Caja Madrid", a fost listat în iulie 2011. Conform raportului menţionat, cele mai multe dintre erorile din prospectul de listare erau cunoscute şi au fost recunoscute ulterior într-o reformulare a conturilor, făcută în 2011 de noul management al băncii, care îl are în frunte pe Jose Ignacio Goirigolzarri. Documentele notează că reformularea a fost necesară din cauza greşelilor contabile.

Oficialii "Bankia", instituţie de credit deţinută în proporţie de 61% de stat, a anunţat că va analiza raportul şi va formula ulterior un răspuns. În schimb, reprezentanţii companiei de audit "Deloitte" nu au făcut vreun comentariu cu privire la documentele din instanţă.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb