Raport FPP: IMM-urile româneşti în stare critică după primul val de criză

F.A.
Companii / 20 iunie 2013

Fundaţia Post-Privatizare (FPP) lansează astăzi Raportul FPP privind sectorul IMM din România, ediţia 2013, care arată că, deşi, în ultimii ani situaţia IMM-urilor din ţara noastră s-a îmbunătăţit, performanţele acestora sunt departe de a atinge vârful de glorie dinaintea crizei.

Coform unui comunicat remis redacţiei, datele analizate în cadrul raportului, chiar dacă indică o uşoară revenire în zona pozitivă a principalilor indicatori, ne arată că IMM-urile din România se află într-un moment de răscruce, cu o stabilitate fragilă care se manifestă diferenţiat la nivelul claselor de mărime şi al sectoarelor de activitate economică sau de la o regiune la alta.

Criza generalizată care a forţat întreprinderile româneşti să evolueze într-un mediu economic neprietenos, caracterizat de dezechilibre structurale, de instabilitatea regimului fiscal şi de un sistem bancar reticent la creditarea firmelor mici a lasat urme adânci, care vor avea efecte pe termen lung.

După cinci ani de la integrarea în Uniunea Europeană şi sub spectrul consecinţelor crizei mondiale, radiografia de ansamblu a întreprinderilor mici şi mijlocii scoate în evidenţă o serie de vulnerabilităţi ale IMM-urilor din România. Astfel, valorile cantitative şi tendinţele de evoluţie pentru indicatorii demografici şi cei de performanţă ce caracterizează IMM-urile sunt îngrijorătoare.

"Sectorul IMM din România nu este unul solid şi competitiv, baza de întreprinderi nefiind consolidată, nici ca număr şi nici din punct de vedere al capacitaţii tehnologice. România are un număr prea mic de întreprinderi, care se traduce într-o densitate scăzută a IMM-urilor, respectiv de numai 23 de IMM-uri/1000 de locuitori, reprezentând 56% din media europeană de 41 de IMM-uri/1000 de locuitori. Iar productivitatea şi profitabilitatea IMM-urilor care prezintă tendinţe opuse la nivelul aceleiaşi clase sau sector dezvăluie situaţia precară a întreprinderilor mici şi mijlocii din România, sub aspectul eficienţei şi competitivităţii lor", se mai arată în raport.

Potrivit documentului, cele mai multe afaceri iniţiate anul trecut au fost în Comerţ (29.2%) şi în Agricultură (16.5%). În ultimii ani se observă o atractivitate a întreprinzătorilor români pentru agricultură, explicabilă prin potenţialul resurselor interne al pieţei de desfacere, dar şi datorită politicilor guvernamentale de sprijin şi susţinerii financiare consistente. Astfel, întreprinderile cu activitate în agricultură se configurează ca un segment stabil sub toţi parametrii, chiar dacă la valori nesatisfăcătoare faţă de potenţialul existent, fiind singurul grup de firme cu evoluţie constant pozitivă pe termen mediu.

La fel ca în întreaga Europă, sectorul IMM din România este principalul furnizor al locurilor de muncă, angajând aproximativ două treimi din numărul total de salariaţi din economie.

Cei mai mulţi dintre aceştia lucrează în Servicii (30%) şi Comerţ (27,2%). Totodată, se remarcă contribuţia IMM-urilor din Industria prelucrătoare la crearea locurilor de muncă care angajează aproape 27% din numărul total de salariaţi, deşi deţine numai 10% din numărul de firme.

Aflat la cea de-a treia ediţie, raportul îşi propune să analizeze evoluţiile din ultimii doi ani ale IMM-urilor din România, inclusiv prin compararea cu indicatorii corespunzători din Uniunea Europeană, să evalueze performanţele economice şi financiare ale acestora, disparităţile regionale, accesul la surse de finanţare, dar, cel mai important, să determine care este starea actuală a sectorului IMM raportat la performanţele dinaintea crizei economice, să tragă concluzii şi să propună modele de bune practici.

Evaluarea se bazează pe indicatorii de bilanţ anual al întreprinderilor furnizaţi de Registrul Comerţului, pe statisticile structurale produse de Institutul Naţional de Statistică şi pe alte studii relevante publicate de autorităţile române sau de instituţii internaţionale prestigioase, precum Comisia Europeană sau Banca Mondială.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb