În Siria s-au comis crime împotriva umanităţii şi crime de război, se arată într-un raport al comisiei mandatate de ONU să ancheteze infracţiuni în domeniul drepturilor omului în această ţară, relatează AFP.
Raportul susţine că forţele guvernamentale au comis "crime împotriva umanităţii", iar opoziţia este responsabilă de "crime de război".
Comisia menţionează, fără să poată confirma, "acuzaţii cu privire la folosirea armelor chimice, în principal de către forţele guvernamentale".
"Pe baza unor elemente probatorii disponibile în prezent, nu a fost posibil să se ajungă la o concluzie în privinţa agenţilor chimici folosiţi, sistemului lor vector sau autorilor acestor acte. Anchetele continuă", se arată în raport.