RAPORTAT LA DOLAR Euro, la cel mai ridicat curs din ultimele şase săptămâni

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 4 decembrie 2012

Euro, la cel mai ridicat curs din ultimele şase săptămâni

Moneda unică europeană s-a apreciat ieri, pe pieţele externe, până la cel mai ridicat curs din ultimele şase săptămâni faţă de dolar, pe fondul semnelor de progres privind eforturile Greciei de a-şi aduce datoria la un nivel sustenabil.

Euro a urcat cu 0,5% la ora 10.02, pe piaţa din New York, la 1,3049 dolari - cel mai ridicat nivel din 23 octombrie până în prezent.

Menţionăm că, ieri, Grecia le-a oferit zece miliarde euro creditorilor care doresc să vândă obligaţiuni elene emise în acest an, guvernul de la Atena fiind interesat să răscumpere datorii la preţuri cu mult sub valoarea nominală, în vederea reducerii datoriei ţării.

Euro a crescut chiar şi în urma anunţului privind scăderea producţiei industriale în uniunea monetară, în noiembrie, pentru a 16-a lună consecutiv, semn că recesiunea s-ar putea adânci. Conform Markit Economics, indicele privind sectorul industrial din zona euro a ajuns la 46,2 puncte luna aceasta, de la 45,4 în octombrie. Nivelul este conform aşteptărilor analiştilor, însă un indice sub 50 de puncte reflectă scăderea sectorului analizat.

Economia zonei euro a scăzut în trimestrul al doilea şi al treilea, iar analiştii anticipează că declinul va continua în ultimele trei luni din 2012. Specialiştii aşteaptă o contracţie economică de 0,3% a PIB-ului regiunii în intervalul octombrie - decembrie 2012.

Potrivit Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, PIB-ul zonei euro va scădea cu 0,4% anul acesta, respectiv cu 0,1% în 2013.

Banca americană de investiţii "Goldman Sachs" estimează că euro se va aprecia pe termen lung.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb