RAPORTUL COMISIILOR PE LEGEA DĂRII ÎN PLATĂ "O scrisoare pierdută", în versiunea senatorilor noştri

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 24 februarie 2016

"O scrisoare pierdută", în versiunea senatorilor noştri

Senatorii s-au contrazis, ieri, cu privire la Raportul întocmit de comisiile de specialitate pe marginea Legii dării în plată - în timp ce Cătălin Boboc spunea că l-a trimis Biroului Permanent, Marius Sorin Bota susţinea că documentul nu a plecat de la comisii

Actualizare 11:14 Legea dării în plată va intra de luni în plenul Senatului

Legea dării în plată va intra de luni în plenul Senatului, după cum au stabilit, cu puţin timp în urmă senatorii.

La votul pentru introducerea proiectului legislativ pe ordinea de zi, 45 de senatori PNL au votat pentru şi 58 de senatori PSD au fost împotrivă. De asemenea, au fost numărate şi 3 abţineri.

Introducerea pe ordinea de zi din votul Senatului a fost solicitată de senatorul liberal Cătălin Boboc.

(I.D.)

-------

Actualizare 10:43 Bota, în emisiunea radio de ieri: "Până săptămâna viitoare, se mai lucrează în comisii"

Marius Bota a afirmat, ieri, în cadrul emisiunii de la Radio România Actualităţi, că, până săptămâna viitoare, "se mai lucrează" în comisiile de specialitate din Senat pe marginea Legii dării în plată "pe amendamentele propuse".

Redăm mai jos scriptul intervenţiei domniei sale, obţinut de Ziarul BURSA.

"Realizator: Este alături de noi prin telefon senatorul PSD Marius Bota, membru în Comisia de buget-finanţe.

Bună ziua, vă mulţumesc foarte mult! Întrebarea este dacă aveţi în vedere la nivelul grupurilor parlamentare PSD amendamente care să ţină seama de punctele de vedere exprimate de CSM şi Ministerul Justiţiei.

Marius Bota: Sigur că da. După cum se ştie, eu chiar am încercat să susţin anumite amendamente care să facă o lege mai bună din punct de vedere al aplicării ei în viitor. Din păcate, azi cu toţii ne preocupăm să abordăm puţin greşit această lege a dării în plată. Din punctul meu de vedere, ar fi trebuit să existe o lege punctuală pentru situaţia de azi a celor care au ajuns în această criză ca urmare a crizei financiare internaţionale, ca urmare a devalorizării francului (a leului în raport cu francul - n.r.) şamd, şi pentru această categorie de oameni care sunt azi în dificultate să avem o măsură legislativă care să opereze, iar pentru viitor să avem un cadru legislativ al dării în plată universal valabil, sau cât mai european, astfel încât să nu periclităm accesul la creditare şi să nu ne trezim peste un an sau doi cu 500.000 de oameni care se vor plânge nu neapărat că nu pot să-şi plătească creditele: se vor plânge că nu mai pot să ia credite! Pentru că această lege, dacă nu va fi bine armonizată... Din păcate, azi nu mai avem ce să facem, trebuie să lucrăm pe ea şi pentru partea contractelor din trecut, şi pentru cele care sunt în viitor; amendamentele, atât ale băncilor şi ale BNR şi CSM, se referă cu preponderenţă la aplicarea legii de aici încolo, pentru credite şi contracte noi, şi populaţia trebuie să ştie că noi suntem preocupaţi - populaţia care astăzi este în dificultate financiară - să rezolvăm problema lor de azi, dar suntem de asemenea preocupaţi ca în viitor această lege să fie funcţională şi să nu inducă probleme în sistemul financiar-bancar şi creditarea tuturor românilor.

"Realizator: Aşadar, două chestiuni: una de a diferenţia, la creditele actuale, între cei care nu vor şi /cei care/ nu pot să îşi achite creditele, şi, pentru viitor, ce soluţie vedeţi dumneavoastră - că legea va trece, probabil, prin Senat în forma în care nu prevede aceste lucruri.

Marius Bota: Săptămâna viitoare sperăm să vină în Senat, şi până atunci se mai lucrează în Comisia juridică, /în cea/ economică şi chiar la Buget probabil vom mai discuta pe amendamentele propuse şi modificări, în sensul îmbunătăţirii, repet, nu în sensul obstrucţionării...

Florin Dănescu: Mai sunt comisii, domnule senator? Îmi cer scuze... Există un raport final al Comisiei economice şi /al celei/ juridice. Puteţi schimba...?

Marius Bota: Cred că nu a fost înaintat şi depus... Încă nu a fost înaintat şi depus...

Florin Dănescu: A fost înaintat astăzi.

Marius Bota: Nu intră în plen, prin urmare încă se mai poate discuta pe el. Dacă nu, se va discuta la Camera Deputaţilor. Nu este o tragedie cum trece legea; ideea este să nu muncim de două ori şi să nu ne contrazicem sau să depunem un efort cu toată lumea implicată şi la Senat, şi la Cameră, şi să iasă cât mai repede. Din punctul meu de vedere...

Florin Dănescu: Am o rugăminte: dacă îmi permiteţi o întrebare şi mie, că nu aţi...

"Realizator: Daţi-i voie să-şi încheie...

Marius Bota:...vă asigur că noi toate eforturile le depunem ca situaţia celor de azi aflaţi în dificultate financiară să o rezolvăm, dar în viitor să nu creăm un cadru legal şi să permitem derapaje în piaţa financiar-bancară, pentru că acestea vor fi costuri de creditare suplimentare. Ba, mai mult, foarte important...

"Realizator: Din punctul dvs de vedere, pot fi rezolvate aceste două chestiuni? Prima, diferenţierea între cei care nu vor şi /cei care/ nu pot să plătească creditele, şi a doua, ca legea să fie făcută şi pentru viitor în aşa fel încât să prevadă pârghii mai multe pentru cei care se împrumută.

Marius Bota: Sigur că da. Dacă această lege nu va putea corespunde în totalitate pentru viitor, pentru prezent, pentru trecut va răspunde, pentru că toată lumea este preocupată să rezolve această problemă. Şi băncile sunt cele care au generat această problemă, mai ales băncile încăpăţânate, care n-au vrut să facă o curăţenie în portofoliu prin negocierea directă cu clienţii lor şi care au desconsiderat clientul atunci când el a avut o problemă. Din acest punct de vedere, cred că nimeni nu are intenţia în parlament să nu susţină această lege. Dacă nu se va face în final o lege pentru viitor foarte bună, ea va putea fi amendată punctual, printr-o nouă iniţiativă legislativă care să armonizeze lucrurile.

"Realizator: Dar preferaţi să nu. Preferaţi s-o faceţi bine de la început.

Marius Bota: Preferăm să putem face 2 în 1, dar asta înseamnă... Dacă avem puţină răbdare, o săptămână sau două în plus... Sper ca populaţia să înţeleagă, să aibă această răbdare, pentru că în România nu trăiesc doar 50.000 de oameni cu credite, trăiesc 500.000 sau poate 5 milioane de români care au credite, şi trebuie să ţinem cont de toată lumea, nu doar de cei care astăzi au o problemă şi încercăm să o rezolvăm.

"Realizator: Vă mulţumesc foarte mult, domnule senator Marius Bota şi domnul Dănescu şi domnul Zamfir vor să intervină, câte un minut fiecare, vă rog!

Daniel Zamfir: Eu vreau să corectez ceva, eu înţeleg de la domnul Bota că se întâmplă nişte chestiuni care sunt cumva în afara cadrului legal, adică nişte manevre subterane, dânsul spune că încă nu s-a semnat raportul şi se mai lucrează. Nu. S-a votat. S-a votat acest raport; domnul Bota, într-adevăr, a fost împotrivă, n-a reuşit să-şi convingă nici colegii de partid, că argumentele sunt favorabile..."

(E.O.)

-------

Ion Luca Caragiale s-ar fi amuzat, ieri, auzindu-i pe senatorii noştri cum se contrazic cu privire la Raportul întocmit de comisiile de specialitate din Senat (cea juridică şi cea economică), în urma şedinţei comune pe marginea Legii Dării în plată.

Similar situaţiei din piesa "O scrisoare pierdută" de Ion Luca Caragiale, raportul comisiilor pare că s-ar fi pierdut, ieri, între comisii şi Biroul Permanent al Senatului.

În timp ce senatorul PSD Marius Sorin Bota susţinea, ieri după-amiază, că documentul nu a ajuns în plen, Cătălin Boboc, preşedintele Comisiei Juridice din Senat, spunea că raportul a fost trimis încă de dimineaţă către Biroul Permanent.

Situaţia ar fi chiar de râs, dacă nu ar fi de plâns!

Marius Sorin Bota ne-a declarat: "Raportul nu a ajuns la plen. Nu a fost încă trimis de la comisii şi, ca atare, nu mă pot exprima pe ceva ce nu avem. Eu nu am văzut acest document. Dacă îl primim, atunci poate intra şi mâine (n.r. astăzi) la vot în plen, dacă nu, săptămâna viitoare. Cei de la comisii mai pot discuta pe el dacă nu îl aduc în plen, se mai pot face discuţii publice".

La doar câteva minute după ce am stat de vorbă cu domnul Bota, senatorul liberal Cătălin Boboc ne-a spus că raportul favorabil întocmit de cele două comisii întocmai cu ceea ce s-a stabilit în şedinţa comună de săptămâna trecută a fost depus la Biroul Permanent al Senatului, ieri dimineaţă.

Domnia sa a postat pe pagina de Facebook: "Comisia juridică a Senatului, pe care eu o conduc, şi Comisia economică au dat raport favorabil asupra Legii referitoare la darea în plată a unor imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, ca urmare a cererii de reexaminare transmise de Preşedintele României.

Acest raport favorabil a fost înaintat Plenului Senatului, unde urmează să fie supus votului. Noi, liberalii, ne-am pronunţat favorabil asupra acestei legi. Singura posibilitate ca acest raport să se întoarcă la comisiile de specialitate ar fi ca Plenul Senatului să hotărască în acest sens".

Declaraţiile contradictorii au apărut după ce, în cadrul unei postări pe Facebook, avocatul Gheorghe Piperea, unul dintre iniţiatorii legii, a scris: "Raportul comisiei juridice a Senatului, favorabil Legii dării în plată, a fost retras. Nu se mai discută mâine (n.r. astăzi) în plen. Se reia discuţia în comisii peste două săptămâni. Cel care, acum câteva minute, a făcut public acest anunţ, la Radio România Actualităţi, este un anume senator Bota, de la PSD. Dar raportul nu putea fi retras fără acceptul preşedintelui comisiei juridice, domnul Boboc, PNL. Deci «treaba» este transpartinică. Lobby-ul intens al BNR a lovit unde trebuie. Din acest moment cred că putem pune cruce Legii dării în plată, aşa cum am construit-o eu şi cum a promovat-o intens domnul Zamfir (n.r. deputatul liberal Daniel Cătălin Zamfir) A fost un vis frumos".

Sorin Bota a infirmat cele de mai sus, declarându-ne: "Nu am spus că raportul Comisiei Juridice din Senat a fost retras, ci că nu a ajuns la plen".

Şi avocatul Piperea şi-a actualizat postarea, după cum urmează: "Mi-a scris un domn senator, Ionel Ardelean, avocat. A spus ca raportul comisiei nu poate fi retras. Din câte ştiu eu, dacă a fost deja depus raportul, nu se mai poate întoarce la comisii decât dacă se votează în plen în acest sens. Doar că, din câte înteleg, raportul nu a plecat încă la plen. Nu se ştie ce va fi mâine (n.r. astăzi).

Pe de altă parte, înţeleg că senatorul Bota îşi retrage cele spuse la RRA azi (n.r. ieri). Cică nu ar fi spus că discuţia pe lege se amână pentru două săptămâni ca să se discute «avizul» MJ şi al CSM. Ramâne să verificăm pe net discuţia de azi (n.r. ieri)".

Domnul Bota şi-a postat pe pagina de Facebook o parte din emisiunea radio la care a participat: "Prezent într-o emisiune la Radio România Actualităţi, senatorul PSD Marius Sorin Bota a declarat că Legea dării în plată trebuie să răspundă nevoilor punctuale ale celor aflaţi azi în dificultate financiară, dar, în acelaşi timp, trebuie să răspundă şi pentru viitor: «O lege care răspunde doar pentru situaţia celor aflaţi azi în dificultate va duce la un cost al creditului foarte mare, sau chiar la imposibilitatea contractării de credite. Încercăm să facem o lege care să răspundă atât pentru prezent, cât şi pentru viitor. În cazul în care nu vom reuşi acest lucru, pentru partea viitoare vom îmbunătăţi cadrul legislativ în perioada următoare, rămânând ca această lege să răspundă doar pentru problemele celor aflaţi azi în dificultate financiară. Această situaţie financiară a fost creată în principal de încăpăţânarea băncilor, care nu au vrut să dea curs solicitării persoanelor aflate în dificultate», a declarat senatorul".

Unul dintre clienţii cu credite în franci elveţieni a spus că i-a trimis un mesaj senatorului Boboc, adăugând: "După cinci minute am fost sunat de un domn care m-a întrebat dacă am trimis sms domnului senator. Am răspuns că da! Mi-a zis că se numeşte Dan, este consilierul domnului Boboc şi că mâine legea intră la votare! Am întrebat dacă e o informaţie sigură? Răspunsul a fost DA!"

Doar că, până aseară, la închiderea ediţiei, legea nu apărea pe ordinea de zi a plenului Senatului.

Se pare că nimic nu este sigur în ceea ce priveştea această lege.

Amintim că Ministerul Justiţiei (MJ) şi Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) au formulat puncte de vedere pe marginea legii, la solicitarea Senatului.

În mare partea acestea critică prevederile iniţiativei, însă, conform reprezentanţilor celor două instituţii, opiniile emise au rol consultativ, neavând caracter de avize.

Şi sistemul bancar (băncile şi BNR) şi-au exprimat, în ultima perioadă, atât în scrisori trimise parlamentarilor, cât şi în presă, punctele de vedere asupra legii, propunând o serie de modificări pe textul legislativ.

Iniţiatorii legii nu sunt de acord cu acestea, iar, până acum, niciun senator nu şi-a asumat propunerile băncilor, pentru a le promova, sub formă de amendamente.

Legea dării în plată, care presupune stingerea datoriei odată cu cedarea imobilului în favoarea băncii, a fost retrimisă în Parlament, de preşedintele Klaus Iohannis, la finalul anului trecut.

Opinia Cititorului ( 75 )

  1. Povestea toata a fost o minciuna a contopistului Piperea, pusa la cale cu Zamfir si cu hotii de cadavre din diverse "asociatii" de protectie a consumatorilor, ca sa faca valuri. O manipulare perversa si prost gandita de niste oameni prosti. Hotii de cadavre, care se folosesc de dramele unor oameni care s-au sinucis, pentru a-si umple conturile, au imprastiat o minciuna gogonata. La momentul la care Bota a facut prestinsa afirmatie in studioul Radio Romania era si Zamfir care nu a scos un sunet. Pe urma hartogarul Piperea arunca pe piata o gogoasa, NB:la momentul la care Piperea lanseaza minciuna, declaratia lui Bota era pe siteul SRR, Zamfir fusese in studio, deci, a mintit in cunostiinta de cauza. Bota nu pomenise nimic de retragerea avizului! Pe urma hotii de cadavre din Grupul CHF preiau mesajul contopistului si incep manipularea credulilor de la care incaseaza 2% din impozit plus alte donatii "pentru activitati":"Vor sa ne extermine" scria plin de spume urmasul doamnei Elen G. White. "Sa facem rascoala, nu revolutie, rascoala", "sa iesim cu batele in strada", intrati aici si injurati-l pe Bota, tradator de patrie si de neam". Ghinionul lor ca in mai putin de o ora ies Bota si Boboc si demonteaza minciuna aprodului urecheat cu aere de jurist. Cam asta e, pe scurt, filmul evenimentelor de ieri. Nu are nicio legatura cu Caragiale, Ha¹ek, Aleichem sau alti umoristi, domnisoara Olescu. E doar:"Cronica unei manipulari ratate". Uite un titlu mai potrivit care are si sub 11 cuvinte, asa cum ii place domnului Make.

    1. esti de acord asupra faptului ca nicuna din parti nu se poate pronunta asupra faptului ca a fost sau nu transmisa depescha. Daca ar avea un soft parlamentul prin care sa poata fi monitorizat acest document procesflow atunci ar fi fost extrem de simplu. Fiindca nea Ghita nu prea are timp de astfel de contracte m-am gandit sa propunem noi. Ce zici INTELEPTUL PRAFULETZ si IMBECILUL MAIDANEZ CONSECVENT VIRTUAL (MCV) propun parlamentului un astfel de proiect. Ma ajuti sa l impleentam ?

      Avizul era depus la comisie handicapatule inca de dimineata. Piperea a denaturat afirmatia unui om ca sa il denigreze. Din cate spune omul asta mai sus Piparul stia exact ce spusese Bota asta. Du-,te-n gura ma-tii de haimana, si cu toate dovezile pe masa mintiti si va dati destepti. Mars curva platita cu bani furati !

      Brutuletz, hai sa iti explic ceva. Nu e nevoie sa o lungim cu Ghita, cu software-ul sau cu altele. Am trimis o cerere catre cabinetul presedintelui senatului. Ca cetatean am cerut sa mi se comunice data si ora la care raportul privind DIP a ajuns la Biroul Permanent. Daca se dovedeste ca Boboc spune adevarul atunci Piperea e un mincinos cu acte. Sunt sigur ca voi primi raspunsul repede, o sa vi-l pun la dispozitie imediat, intre noi fiind vorba cred ca aia de la cabinetul lui Tariceanu pupa icoane, isi fac cruce cand vad corespondenta care sa nu inceapa cu:"am facut un credit in chf in 2008 si de atunci viata mea s-a schimbat"

      In rest, atitudinea de persiflare, aerele de mari filosofi, puseurile de superioritate nu va prind deloc pe voi postacii hotilor de cadavre din cele 3 asociatii. Pe plan argumentativ-rational sunteti praf si pulbere fina. Sa veniti cu aere din astea cand aveti ceva concret, solid si monolitic din punct de vedere al contra-argumentelor, nu oligofrenii supte din deget pe care le primiti pe mesageria grupului. Pana atunci imbecilitatile spuse cu incredere de voi "epictetii" GCCC nu mai pot starni decat un usor zambet si o sincera compasiune pentru gradul de degradare morala si intelectuala in care salasluiti. 

      Insomnia !

      Looby-ul bancar cum sa isi impuna parerea?

      Le trebe masini sa prinda suta in 5 sec dar sa puna un om sa poarte hartii?

      Nea Gica aici la condimentarea legii cu camata ie multe lupte de culise cu ize electorale iar puterea corupe la toate etajele democratiei. Toate loviturile sunt permise mai rau ca pe site-ul asta.

      Crezi ca Severin este nevinovat ? 

      Chiar crezi ca ii pasa parlamentului de imprumutati ? 

      Crezi ca Piperea nu va candida la parlamentare ? 

      Crezi ca BNR nu ia propus o functie lui Bota ? 

      Toti vor binele falitilor dar ii vor lasa pe urmatori zeci de ani , in fund cu condimentu ala iute numit credit pentru generatii ca asa a fost legea si nu mai poate fi modificata pentru ca distruge din viitorul camatarilor legali.

      Cand vom avea si dobanzi negative la creditele ipotecare ? 

      Credit , credit, credit poi daca omenii nu vreau credit sa dam o lege sa obligam la credit?

      Bancherule imprumuta Statul daca te lasa Merekela. 

      Dom Profesor e un mucos, oricat ai spune matale ca e muc less. Adica noi il consiem sa vina cu tehnologia in mileniu III si el ii da cu scrisoarea la senat. Pai ASA putea sa vada si cans vine raspunsu dumnealui. Daca aveam softu cand eram la scoala primeam nota 10 la linba Romans ca II spuneam doamnei profesoare cand a primit Baiazid prima scrisoare si nu trebuia sa astepte pana la III a. Cites acolo clar ca daca nu pleaca primeste un cap in gura de la Mircea si koniecny filmu....

      la nea Mugurel, da Inca n am primit niciun raspuns. Vezi, daca aveam softu macar vedeam unde a ramas depescha. Sunt extrem de buimacit fiindca nu stiu unde e stranepoata lu nea Treichl, care de fapt e fiica dumnealui.Vreau s o intreb daca iese cu mine la un cafe frape. Daca e de acord CE fac? Zice vino si astept la Bucuresti da nea Treichl I a facut mutatie la Chisinau...

      sa te ajunga Dumnezeu la mana unora ca bancile sa vezi ce inseamna diasperarea, manipulator ce easti.

      "A fost un vis frumos"poate sa ne invete o experienta interesanta ,ce-ar fi ca pe firmele bancilor sa se scrie obligatoriu si nu cu litere mici faimosul vers "Lasati orice speranta voi ce intrati aicea "

      Si tutunul dauneaza grav sanatatii... 

      Haha

      Bancile au o vechime ca cea mai veche meserie? 

      Domnle Bancher, nici nu ma chinui sa-ti citesc mizeria, este clard e la o posta doar dc citesc sub ce nume ai postat ce ai postat, o mizerie de tip bancar dar care nu ne mai afecteazapt ca cine are ochi sa vada , vede ca, cu tot cu bnR DOAR BALARII SPUNETI FARA SUSTINERE DE VREUN FEL!

      Doamna postaca burdusita cu bani furati de la amarati sustinerea la afirmatii vine din minciunile lui Piperea. Chiar ca cine are ochi vede voi astia din grup sunteti niste mincinosi fara coloana si va doare cand vine unul de va da cate o smetie.

      Brutuletz, daca i-ai trimis nemuritorului o scrisoare cu gramatica asta nu iti va raspunde curand. Mai intai va trebui sa ii treaca rasul si pe urma e nevoie de un expert sa descifreze ce ai vrut sa ii scrii. Lasa tu Chisinaul, "linba" romana si pe Baiazid, te depasesc astea pe tine. De fapt si manualul de romana clasa a-II-a te depaseste ca e cu scris, daca erau doar desene mai te incadrai. Vino cu argumente, stiu, stiu, tu nu esti saracul de tine capabil sa le gasesti, dar hotii de cadavre din GCCC sigur gasesc vreunul mai rasarit, cu 3 clase in 17 ani de studiu, care sa vina cu ceva argumentatie. Pai tu vii cu aere de superioritate in fata mea mai copilas? :)))) "Cel ce se transforma in vierme nu se poate plange dupa aceea ca e calcat in picioare", spunea marele ganditor Kant. Voi deja v-ati transformat in viermi, acum a venit partea a doua a maximei...

      Degeaba le explici camarade astora orice ei n au minte nici cat un pui de gaina se uita tot in gura popii pocait de rit sambatar. Numai la furturi si tzepe ii duce borhotul ala din cap

      Baiazid e un personaj de importanta maximala deoarece trebuie sa existe o asa numita fortza malefica careia sa i se poata opuna , cam ca viermele din povestirea marelui Kant. Cat despre Chisinau de ce nu l intrebi matale. Si de unde stii ca am parcurs 3 clase in 17 ani de studiu? Acum ce facem schimbam Mosu cu Copilasu? Inca n ai inteles ca Hai Lend eru tau e INTELEPTU si moi IMBECILU? Pe de alta parte doar un IMBECIL ar putea sa creada faptul ca BCR din 2011 pana in 2014 a avut in letopiseturile lu nea Treichl cetatea de scaun la CHISCHINAU :-)

      Domnu' "inginer" marturisesc faptul ca este un adevarat festin "sintactic, morfologic si de punctuatie" sa citesc scrierile tale alese:))))

      Ai venit cu un argument. Slabut, foarte slabut, intre noi fiind vorba sefii tai iti puteau redacta un text cu care sa incerci sa ma combati mai eficient. Aud ca in conducerea a 2 din 3 "asociatii" iubitoare de impozit redirectionat se afla un domn absolvent de Finante-Banci, fruntasul Catalin Voivozeanu. Sigur el uita ce imprumut a luat exact ca suma, in vreo 3 interviuri da vreo 4 sume diferite, dar asta nu inseamna ca un om cu..."studiile" lui inalte nu are notiunile necesare redactarii unui text pentru tine.  

      Hai sa incep cu argumentul tau: Pai, tu vii si imi spui mie ca Andreas Treichl a mintit cu sediul de la Chisinau? E vreun secret ca bancile mint. Bancile, draga Brutuletz, la fel ca toti vanzatorii de produse, mint ! Incepand de la vanzatorul angajat la raionul de electronice al market-ului care iti spune ca masina de spalat "Ceanhaishek" e mai buna decat Hoover, Candy sau Hotpoint si pana la vanzatorul de produse financiare care este banca, toti mint ca sa isi vanda produsele. Ca BCR a incercat o schema prin care, probabil, a vrut sa scape de niste impozite la statul roman, nu e un lucru nou. Aceeasi schema a incercat-o si respectabilul domn deputat Zamfir care impreuna cu niste parteneri de "afaceri" bulgari a pagubit statul roman de o groaza de bani. Deci, schema nu e noua. 

      Acum tu incerci sa justifici minciunile lui Piperea prin faptul ca minte si Treichl. Asta e chiar de ras, adica Piperea e spalat de minciuna fiindca mint si altii? Minciuna exista de la inceputul omenirii, asta nu inseamna ca e ceva bun. Sigur, pentru hotii de cadavre din cele 3 asociatii e un stil de viata, dar tot nu inseamna ca e ceva bun. 

      Piperea, marele "avocat" nu a mintit numai acum. El are un lung istoric de minciuni. Iti dau 2 exemple: Primul vine din partea angajatilor Oltchim, unde contopistul a fost administrator judiciar. Nu are rost sa ma lungesc, pe scurt iti spun ca toate promisiunile facute amaratilor care au avut incredere in el au fost minciuni sfruntate, dovada fiind faptul ca numitul a pus complet pe butuci combinatul iar acum cand a vazut ca il cauta oamenii sa ii ceara socoteala pentru dezastrul facut, baga capul la cutie. Gasesti pe net articole din Ziua, si din multe alte ziare valcene, inca din martie 2014.

      Al doilea exemplu: zicea hartogarul ca el nu are ca scop oprirea creditarii, da? Ca bancile nu pot creste avansul, ca nu il vor creste, dupa ce l-au crescut a inceput sa le injure ca se razbuna pe tineri nevinovati, ca au facut cartel, ca se duce el la Consiliul Concurentei, ca face pe dracu' sa-l ia. Acum cateva seri aprodul se duce la TVR unde spune:"Domnul Voinea zicea ca aceasta lege va opri accesul la creditare, foarte bine, asta e si scopul nostru". Au ramas si Voinea si moderatorul emisiuni blocati. Dupa cateva secunde ii da si Voinea replica:"Eu cred ca multi dintre cei care ne privesc nu sunt bucurosi sa auda asta". In momentul ala a vazut si Piperea in ce hal s-a dat de gol si a tacut ca "rahatul in porumb". Mai vrei si alte exemple de minciuni ordinare? De situatii in care azi a spus ceva si maine altceva? In esenta nu incerca tu sa justifici mizeriile spuse de Piperea prin faptul ca mint si altii. Nu incercati voi sa convingeti lumea ca o lege de rahat, care face mai mult rau decat bine, este "salvarea Romaniei". Nu mai manipulati baieti ca nu va iese, I've got my eyes on you all the time. :))) 

    Mai, omule, tu nu poti dormi de grija lui Piperea?! Ce-ai patit?! Incerca si tu sa judeci lucrurile, Daca cineva se foloseste de necazuile oamenilor in folosul personal, acela in mod sigur nu e avocatul Piperea, ci cei care ne conduc si bankerii. Nu uita ca datorita lor pretul apartamentelor a expodat prin 2008-200, in plina criza finciara. Din cauza lor multi romani sunt in situatia de a ramane pe drumuri si sclavi la banci. Si tot din cauza lor si in prezent cumperi un aartament la un pret prea mare. Nu te uita in gura lui Olteanu si a BNR, pune-te in situatia unui roman simplu si priveste lucrurile din acest punct de vedere.

    1. Ba [...]cu ochi, Piperea e un mincinos dovedit, punct! [...], pana si pungasii pusi in fata dovezilor recunosc fapta, voi sunteti mai rau decat aia, sunteti un mucegai care persista in mizerie. Peste cateva ore o sa iasa si popa sektar sa spuna ca stie el de la sambatarii din Iowa ca [...] cu urechi nu a mintit.

      Bancherii au standard in viata, afacerea lor nu seaca si daca ii seceta, au izvor f. bun.

      ”până aseară, la închiderea ediţiei, legea nu apărea pe ordinea de zi a plenului Senatului.”

      Postac bancard, Piperea e om de caracter. 

      Piperea are coloana cat toti bancherii acestei tari... un om deosebit.DA recunoase ca nu are sursa directa .dar nu minte cum mint toti parlamentarii...

      Dacă Piperea avea coloană, ar fi încasat un comision fix, calculat în funcție de orele investite de un avocat.

      Are Piperea COMISION de SUCCES PROPORȚIONAL cu suma câștigată? ARE? Dacă are, este la fel de rău ca un bancard. 

      2-1 schimba mana...

      Dupa 89 ?

      omul de caracter a mintit. legea a fost propusa pe ordinea de zi dar picata la vot.se voteaza luni.piperea a mintit cu dovezi.mars la cotetz sektare

      De ce?

      E avocat! 

    5 ore e pontat din burta ?

    Cum sa mearga tara bine? 

    1. PRAF... a terminat schimbul de noapte, a trecut pe la Casierie ... si-a luat argintii pt laturile varsate pe seama CADAVRELOR... si acum savureaza linistit si plin de maretie sufletesca ca le-a spus-o el celor care se lupta pt DIP .... halal CARACTERE INFECTE se afla in banci .... si in sprijinul lor .... calca efectiv pe CADAVRE si se mai si lauda cu asta!!!! LATURI UMANE ...asta sunteti!!!

      Asta macar nu e platit din bani furati si nu lucreaza pentru hoti asa cum faceti voi putorilor sektare

    Ce fac prinvipalele partide?

    Dragnea o fre_ca cu ministrul sanatatii, dar a uitat de Colectiv? 

    Pnl, Udmr ce zic? 

    Dar paridul lui nea Oprea, Taticeanu?

    Domnule Tariceanu pt A3 l-ai adus pe Ciolos in Parlament, pt ldp ureche suta? 

    1. S-a votat pentru intrarea pe ordinea de zi mincinosule in jurul orei 11:30. Dar s a respins,va stiu si aia ce poame putrede sunteti nu prea va mai merge cu fofarlica. se mai joaca astia un pic cu voi si va trantesc de pereti pungasilor.

      Acum ai venit sa faci frankalay?

      DIN CAUZA LIMBAJULUI INJURIOS OPINIA ŞI RĂSPUNSURILE AU FOST MUTATE ÎN COŞUL DE GUNOI AL FORUMULUI BURSA.

      Sa intelegem ca numai postacii chf au liber la injurii?

      Nu am credit chf, nu am credit deloc.

      Ziceai ca ai la wolksobank mincinos ordinar.intre timp am aflat ca esti un [...] care sta la 35 cu ma-sa si s a bagat postac ca ii reprosa a batrana ca ii mananca pensia. stai in locul tau analfabetule si vezi ca te striga a batrana sa o ungi pe talpi cu alifia de reumatism a lui condurateanu.mars la uns ca nu mai primesti ciorbica si tocana daca se supara mamica.

      Azi nu faci frankalay cu postari de genul 10.6.

      Mars la popa al tau sektar tzepare ! vrei sa faci bani nemunciti sa ti plateasca altii ratele [...] ca munca nu iti place. Mars la munca nu mai sta la pensia ma-tii [...] sektara.

      Tensiunea

      Argumente domnule p(r)ostac, argumente, mistouri in scriere analfabeta poate face orice orice golan de la coltul blocului. La argumente stati rau tu si sefii tai hoti de cadavre.

    Creditele peste 1 milion de euro cate dunt neperformante? Adica au intarzieri peste 30-90 de xile.

    Ma refer la credite pe PERSOANA bineanteles. 

    Domnu B.Olteanu as prefera sa raspunda. Poate si domnul Vasilescu. Domnule Vasilescu v-au bagat la hogyina?

    poate domnu olteanu sa ne spuna de ce icu credite mari daca au platit rate la banca dupa ce au luat bani

    toti cei care au platit rate la banca ani de zile nu conteaza ce suma au imprumutat sunt oameni de buna credinta ei vor sa plateasca dar nu le mai permite bugetul ptr ca ratele sau marit ca asa au vrut bancile fara acordul clientului nu putem sa i bagam in aceiasi oala ca si cei care au luat credite si nu au platit nici o rata si nu ia luat nimeni la intrebari .nu se vede clar ca bancile asta vor dupa ce ai platit 8 ani sa iti ia si casa si sa ramai toata viata dator la banca .cei cu credite in chf sunt oameni nenorociti pe viata daca ldp nu intra veti vedea in urmatori ani cate familii se vor destrama cati se vor sinucide si cati romani vor pleca din tara ptr ca asa urmarit toata viata si cu propriri pe salariu nu poti trai

    1. De ce este mai presus decat noi?

      pana la urma cati s-au sinucis / cate familii s-au destramat / ca gheo piperea cerea tot timpul date bancilor si bnr, acum sa le dea si el daca tot face niste afirmatii. daca nu raspunde strict la obiect, il dam in plata.

      Vreo 30 dar zicea unul mai informat ca vreo 25 dintre ei aveau credite de consum asa ca nu ii ajuta legea golanilor astora. Minciuni numai minciuni vorba cuivs hoti de cadavre fac scot bani grei cu povesti din astea mincinoase.

    vad ca pe parlamentari guvern si presidentie ii interesaeaza soarta refugiatilor in loc sa ii intereseze soarta romanilor care sunt mai rau decat refugiati si vor face acelasi lucru vor pleca din tara din cauza acestor camatari numite banci in romania si pe care presidentia le protejaza .RUSINE DOMNULE PRESEDINTE AM CREZUT CA VETI FACE CEVA PENTRU ROMANI NU IMPOTRIVA LOR

    1. Migrantii sunt fara datorie, romanii ( din ei) datori 150 de ani.

    Marius Sorin Bota asta pare un ametit care nu stie de el, daca e sa citim transcriptul emisiunii. este incoerent, ilogic, aberant. cum ajung astfel de oameni in Parlament? cine este acest individ?

    1. Numit politic.

      Pt sofer cat B., dai exame la locul de munca , in politica nu. 

    Stau, citesc si ma crucesc cand vad unele comentarii. Oameni care au probleme mari la cutia craniana, argumente fara logica, exprimari agramate, dar toti se cred destepti.

    Ceea ce a facut Piperea a fost un simplu joc de imagine. Este clar ca in lupta pentru aceasta lege bataliile nu se mai duc prin mijloace curate. Bogdan Olteanu inroseste telefoanele parlamentarilor. Ce ati vrea sa faca Piperea, Zamfir si grupurile debitorilor? Sa stea cu mainile in san si sa astepte ca parlamentarii nostri sa lucreze cu capul? Haide, sa fim seriosi. Singura arma a taberei pro legea darii in plata este presiunea mediatica. Iar ce a facut Piperea ieri asta a fost. Da, a fost neinspirat si, da, a trebuit sa minta. Dar, asa cum stim, scopul scuza mijloacele (sau "all is fair in love and war").

    A ne agita pe o chestie de detaliu (ca a mintit Piperea) e o prostie. Este doar in pas in lupta pe care o duc ei si trebuie vazuta ca atare, nimic mai mult. 

    1. Piperea, Biboc, Bota, nu conteaza. cert este ca PSD a votat impotriva punerii pe ordinea de zi a Senatului legea darii in plata. sa vedem ce argumente are PSD-ul. sunt mai inflentatbili senatorii PSD in fara presiunii BNR? sunt ei cei mai slabi?

      bine ca bancile, BNR, Olteanu, Isarescu, Bogza, Manea &comp joaca curat. noroc cu un destept ca tine

      Te incadrezi perfect in categoria pe care am evocat-o la inceputul postarii mele. Astfel, n-ai priceput nimic din ce am zis, dar te-ai repezit sa postezi si sa ma si ataci.

      Pe intelesul tau: eu am spus ca Piperea, Zamfir si debitorii trebuie sa joace cu presiune mediatica (inclusiv cu chestii murdare ca cea de ieri) tocmai pentru ca BNR si comp lucreaza murdar. Si ca daca Piperea et comp ar lucra curat, atunci n-ar avea nici o sansa. De unde ai interpretat tu ca eu zic ca BNR si comp lucreaza curat, sincer nu stiu. Deci, cum spuneam, te incadrezi perfect.

      Ca sa nu mai spun ca ai atatea c...e incat postezi ca anonim... 

      Pe mine nu ma deranjeaza ca minte, dar sa si sustii ca tu nu minti, asta deja e prea piperata.

      Exact.

      Looby 

      Deci recunosti ca Piparul a mintit.cum se numeste un om care minte? Iti spun eu, MINCINOS !

      nu te chema cumva Ion, ca vad ca tot sorcovesti de 2 zile!

      Gresesti. Ion Robu e postac CHF, el semneaza cu diferite pseudonime, isi invata nevasta sa planga pe la Pro TV, el injura, jigneste, ameninta, pe scurt este cel mai mizer dintre postacii hotilor de cadavre care conduc GCCC si care fraieresc oamenii sa le vireze bani. Ion Robu este tiparul individului ratat, mic si meschin ca si caracter, plin de frustrari pe care le manifesta printr-o agresivitate exacerbata. Toate acestea ar fi simple penibilitati ale unui om fara trecut si CLAR fara niciun viitor, dar cum este unul dintre oamenii care participa activ la manipularea de catre 3 asociatii capusa a unor creduli aflati in nevoie pentru a stoarce bani de la ei, atunci lucrurile se schimba. Deci, ai facut o confuzie mica, ala e "Ion".

    Sper ca cei 45 nu se intalnesc cu arb, bnr in aceste zile; sau este telefon?

    asadar, pishorcea e nevertebrat ?

    " .. o saptamana, doua" bancile EXECUTA, ele nu au rabdare.

    Azi legea e pro banci Parlamentarule ! 

    Firmele de EXECUTARE SILITA au rabdare 2 saptamani, dupa 26 de ani?

    Acesta e LOOBY pe fata? 

    1. looby sau lobby ?

      Urias

      mai bine labby

    jo'hannis a intors legea in parliament, jo' a aparat antena stars, jo' e din penele ghici ciuperca ce-i

    1. Ceva creste in swess made?

      Cu 6 zero?

      Nu cred ! 

    Problema acestor politicieni este ca nu stiu sa profite cand este cazul.Acum aveau momentul perfect pentru a-si imbunatatii imaginea.Zamfir prin munca lui asidua la aceasta lege a schimbat perceptia consumatorului roman, mai exista si calitate in calasa politica, cel putin in PNL, PSD-ul din pacate nu stiu cu ec vine la inaintare.Asta este o lege pe care se iau multe voturi mult mai multe decat milioanele de la bancheri, eu zic ca tb sa se gandeasca bine.romanul s-a informat si are propriul filtru prin care trece votul.

    1. burtiera antena 3 e mai incolo

      1. Daca PNL dorea sa ii ajute pe cei in dificultate accepta un plafon de creditare de max. 150.000 de euro. Nu au acceptat pentru ca legea este pentru cei care au credite mult mai mari, si care va rog sa ma credeti ca nu sunt muritori de foame si nici disperati. Sunt samsarii care sponsorizeaza la greu pe Piperea si Zamfir.

      Fratele lui Zamfir nu are 720.000? Nu e bisnitar de terenuri? Hadareanu la fel, 3 case, terenuri dar se da amarat mincinosul. Toti astia burdusiti cu bani furati de la amaratii pe care ii mint sunt plini de bani, in frunte cu popa sektar. Niste borfasi care sustin un hot si un mincinos!

    Am o intrebare si nu vreau sa jignesc pe nimeni dar acest domn Zamfir este sanatos la cap? El realizeaza ca se joaca cu destinele a mii de familii tinere carora le distruge orice sansa la o viata decenta pe munca lor, la venirea pe lume a unui copil la o varsta optima cresterii lui? Multumesc.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb