RAPORTUL CURŢII DE CONTURI PE ANUL 2011: "CSA şi CNVM nu au făcut toate încasările şi plăţile prin trezorerie"

A.S.
Macroeconomie / 3 februarie 2013

"CSA şi CNVM nu au făcut toate încasările şi plăţile prin trezorerie"

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) nu a efectuat toate operaţiunile de încasări şi plăţi prin unităţile de trezorerie ale statului, în anul 2011, se arată în Raportul Public al Curţii de Conturi pentru anul respectiv. CSA a derulat, prin intermediul instituţiilor de credit, 99,76% din totalul operaţiunilor de plăţi, respectiv 99,79% din totalul operaţiunilor de plăţi, încălcând, astfel, Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, precum şi Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 146/2002, privind formarea şi utilizarea resurselor utilizate prin trezoreria statului, republicată. În condiţiile neremedierii abaterii, care fusese constatată şi în anul precedent, Comisia a fost amendată cu 5.000 lei.

Nici Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) nu a efectuat toate operaţiunile de încasări şi plăţi prin trezoreria statului, derulând 23,82% din încasări şi 21,55% din plăţi, pentru aceasta fiind amendată cu 2.000 lei.

De asemenea, CSA nu a depus, la Ministerul Finanţelor Publice, raportările privind monitorizarea cheltuielilor de personal, ceea ce a atras o amendă de aceeaşi valoare. În acest caz, Comisia a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, solicitând anularea acestuia, procesul fiind pe rol.

CNVM nu a respectat prevederile legale cu privire la stabilirea nivelului diurnei acordate în cazul deplasărilor externe, decontând în plus suma de 144, care a fost recuperată în timpul misiunii de audit, potrivit raportului Curţii de Conturi.

Ca urmare a acestor abateri, nu a fost emis certificatul de conformitate pentru conturile de execuţie încheiate în 2011 de către cele două instituţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5625
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1610
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9082
Gram de aur (XAU)Gram de aur439.0006

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
     12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31