Guvernul a luat act, în şedinţa de astăzi de Raportul privind activitatea pe 2016 a întreprinderilor publice, se arată într-un comunicat al Executivului.
Potrivit sursei citate, acest document anual este elaborat şi prezentat de Ministerul Finanţelor Publice, conform OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.
Raportul pentru 2016 cuprinde analiza principalilor indicatori economico-financiari monitorizaţi de MFP pentru un număr total de 1.668 întreprinderi publice: 287 întreprinderi publice de stat aflate în subordinea, în coordonarea, sub autoritatea ori în portofoliul autorităţilor publice tutelare centrale, din care 223 active (aflate în stare de funcţionare) şi 64 inactive (aflate în stare de insolvenţă, faliment, lichidare, dizolvare); 1.381 întreprinderi publice de stat aflate în subordinea, în coordonarea, sub autoritatea ori în portofoliul autorităţilor publice tutelare locale, din care 1.186 active şi 195 inactive.
De asemenea, raportul cuprinde o analiză a aplicării guvernanţei corporative în temeiul OUG 109/2011 pentru un număr total de 1.275 întreprinderi publice.
Potrivit Guvernului, în 2016, participaţiile deţinute direct/indirect de stat la cele 287 întreprinderi publice de stat au fost în valoare de 28,591 miliarde lei. În cadrul întreprinderilor publice şi-au desfăşurat activitatea un număr de 195.817 persoane.
În 2016, comparativ cu 2015, s-a constatat o scădere a veniturilor totale cu 2,124 miliarde lei, a cheltuielilor totale cu 4,858 miliarde lei şi o creştere a rezultatului brut cu 2,733 miliarde lei, se arată în comunicat.
Totodată, raportul include recomandări pentru îmbunătăţirea activităţii întreprinderilor publice de stat, între care: continuarea procesului de diminuare a participaţiilor statului la nivelul întreprinderilor publice prin privatizări, restructurări şi vânzări de active; accelerarea procedurilor de insolvenţă şi faliment pentru întreprinderile publice inactive; recrutarea de consultanţi specializaţi în restructurare pentru întreprinderile publice care sunt viabile, dar subperformante; consolidarea întreprinderilor mici prin unirea acestora în entităţi mai mari şi mai viabile; realizarea de programe concrete pentru reducerea plăţilor restante ale întreprinderilor publice; intensificarea activităţilor de recrutare a administratorilor sau directorilor conform OUG 109/2011.
Pe de altă parte, în 2016, participaţiile deţinute direct/indirect de unităţile administrativ-teritoriale la cele 1.381 de întreprinderi publice locale au fost de 3,480 miliarde lei. În cadrul întreprinderilor publice locale şi-au desfăşurat activitatea un număr de 106.799 persoane.
Principalii indicatori economico-financiari realizaţi de întreprinderile publice locale active sunt: venituri totale de 8,917 miliarde lei, din care subvenţii de la bugetul local de 2,548 miliarde lei; cheltuieli totale de 8,455 miliarde lei; rezultatul brut în sumă totală de 0,462 miliarde lei, obţinut astfel: profit brut în sumă de 0,628 miliarde lei înregistrat de 639 întreprinderi publice locale, pierdere brută în sumă de 0,166 miliarde lei înregistrată de 362, datorii totale în sumă de 6,264 miliarde lei din care plăţi restante de 1,145 miliarde lei.
Potrivit Guvernului, în 2016, comparativ cu 2015, pentru aceste întreprinderi s-a înregistrat o creştere a veniturilor totale cu 0,676 miliarde lei, a cheltuielilor totale cu 0,778 miliarde lei şi o scădere a rezultatului brut cu 0,102 miliarde lei.