Răspuns unui coleg de generaţie

CĂTĂLIN DUMITRESCU Arbitragist principal, BNR
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 8 septembrie 2016

Răspuns unui coleg de generaţie

Sunt voci - una mai proeminentă decât celelalte - care contestă vehement în ultima perioadă politicile şi practicile promovate de către banca centrală. În esenţă, sunt contestate competenţele profesionale şi moralitatea decidenţilor BNR. Implicit, sunt contestate şi analizele elaborate de către specialiştii instituţiei, pe baza cărora sunt adoptate decizii în banca centrală. Nicio problemă! Oamenii au dreptul la opinie. Pot să se exprime liber. Să dezaprobe şi să acuze public politicile şi practicile BNR. Orice feedback (de bună-credinţă) este binevenit - feedback-ul negativ poate fi chiar mai valoros decât cel pozitiv.

Dar fairplay-ul? Dar adevărul? Dar argumentele? Scopul nu scuză mijloacele! Odată cu trecerea timpului şi intensificarea valului de critici, am realizat că asist la o înşiruire de acuzaţii fără acoperire şi la conexiuni speculative între fenomene economice care nu au nicio legatură cu adevărul economic.

Nu obişnuiesc să formulez răspunsuri înainte de a mă documenta temeinic. Munca la Banca Naţională mi-a întărit acest tip de comportament bazat pe profesionalism şi obiectivitate. De această dată, tocmai pentru că fac parte din familia băncii centrale, m-am întrebat dacă nu cumva profundul meu dezacord faţă de maniera ce se relevă a fi primitivă şi tendenţioasă, lipsită de argumente legitime, cu care este "atacată" în ultima perioadă Banca Naţională a României - cel puţin de către un "analist economic" cu expunere publică semnificativă în plan intern şi cu pretenţii de studii de specialitate în străinătate - nu încorporează şi o doză de subiectivism. Vă asigur că am cântărit bine şi că nu greşesc asumându-mi răspunderea să afirm că "analistul economic" care, de mai bine de o lună, publică necontenit articole prin care se străduieşte să defăimeze banca centrală - şi care îmi este coleg de generaţie - se află, în mod surprinzător, (aproape) permanent într-un derapaj major faţă de logica economică şi, îndrăznesc să spun, faţă de bunul simţ.

În continuare, voi încerca - într-o manieră cât se poate de obiectivă şi de onestă, bazată pe argumente legitime - să ofer o perspectivă care să ajute publicul larg în formarea unor opinii corecte privind unele dintre temele abordate de către vehementul acuzator. În primă fază, mă voi referi la una dintre afirmaţiiile contestatarului BNR, conform căreia conducerea băncii centrale ar fi afectat dramatic economia reală prin greşeli intenţionate de politică monetară şi de credit în scopul obţinerii de profit şi al acordării de prime de performanţă, în timpul crizei. Afirm, de la început, că această acuză reprezintă - în mod evident - o calomnie. În continuare voi argumenta.

Marea criză financiară a afectat profund activitatea economică la nivel global, provocând cea mai severă recesiune de după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Economia României a fost afectată semnificativ de evoluţiile externe în anul 2009 şi într-o mai mică măsură în 2010. Banca Naţională a României nu numai că nu a provocat recesiunea din România, ci, prin politicile anti-ciclice adoptate în perioada de avans economic exuberant, premergătoare crizei şi prin relaxarea treptată a politicii monetare în perioada de după declanşarea crizei, a contribuit decisiv la sporirea rezilienţei sistemului financiar autohton faţă de şocurile adverse externe, la atenuarea treptată a inflaţiei, la corectarea deficitului extern şi - pe această cale - la o creştere economică solidă. Situaţia macroeconomică relativ favorabilă de care beneficiem în prezent se datorează şi băncii centrale.

Rapoartele publicate de către BNR începând cu anul 2008 şi acordurile internaţionale pe care le-a încheiat România în această perioadă (şi ele documente publice) abordează pe larg această temă şi susţin această concluzie. Aceste documente oficiale publice sunt rezultatul activităţii a zeci de specialişti români şi străini, a multor echipe de cercetare. Autorul nu menţionează niciun document de acest fel; el se situează deasupra tuturor şi dă sentinţe. Jenant?! Unde este profesionalismul de care face atâta caz?

În ceea ce priveşte aparenta "goană" după profit a decidenţilor BNR, ţin să menţionez faptul că obţinerea de rezultate financiare pozitive în propriul bilanţ nu reprezintă un obiectiv în sine pentru banca centrală. Cu atât mai mult nu reprezintă un obiectiv în sine în perioadele de criză şi cu prejudicierea (potenţială a) principalelor obiective ale băncii centrale, cele privind stabilitatea preţurilor şi stabilitatea financiară. Operaţiunile de politică monetară şi cele de schimb valutar de pe piaţa internă nu vizează obţinerea de profit, ci îndeplinirea obiectivelor privind stabilitatea preţurilor şi stabilitatea financiară.

Dar obţinerea unui profit şi evitarea pierderilor repetate şi pe termen lung (care, în astfel de situaţii, s-ar acoperi de la buget), în condiţiile atingerii obiectivelor de stabilitate monetar-financiară - inflaţia scăzută, stabilitatea cursului, stabilitatea sistemului bancar - nu este o culpă, ci o performanţă. Eventualul profit este - fireşte -binevenit, în primul rând pentru bugetul României, acolo unde ajunge în proporţie covârşitoare în cazul în care pe ansamblul exerciţiului financiar se înregistrează un rezultat contabil pozitiv (BNR distribuie către bugetul de stat 80% din veniturile nete rezultate după deducerea cheltuielilor aferente exerciţiului financiar în cauză şi a pierderii asociate exerciţiilor precedente rămasă neacoperită).

Publicul larg trebuie să cunoască faptul că BNR nu numai că îşi acoperă din operaţiunile proprii toate cheltuielile de funcţionare, inclusiv cheltuielile salariale, dar a virat în perioada 2009-2014 către bugetul de stat, din profitul realizat, suma de 3,7 miliarde lei (noi). Prin comparaţie, sumele reprezentând participarea la profit a salariaţilor BNR, acordate, conform legii (până la 2% din profit), salariaţilor instituţiei în perioada menţionată sunt relativ neînsemnate. În schimb, recompensele au oferit o motivaţie suplimentară şi au creat premisele creşterii performanţelor salariaţilor care au beneficiat de acestea. Mai mult, au redus riscul ca specialiştii respectivi să părăsească banca centrală pentru a lucra într-o altă instituţie, în ţară sau în străinătate, în condiţii salariale mai bune. Recompensele financiare au fost de natură să susţină îndeplinirea obiectivelor BNR, fără prejudicierea economiei autohtone şi a românilor (aşa cum susţine vehementul contestatar).

În continuare, mă voi referi la acuzele privind politica de administrare a stocului de aur menţinut de către banca centrală la Londra.

Pe această temă, ţin să menţionez în primul rând faptul că dimensiunea "problemei" semnalate (respectiv costul de oportunitate asociat deciziei BNR din 2006 de a suspenda plasamentele de aur la contrapartide private) este mult supraestimată. Două argumente susţin această afirmaţie: 1) rentabilitatea medie anualizată ce ar fi putut fi obţinută prin efectuarea de depozite la contrapartide private în ultimii zece ani, în conformitate cu parametrii de risc aprobaţi de către Consiliul de administraţie şi Comitetul de administrare a rezervelor internaţionale ale României (CARI), s-ar fi situat mult sub rentabilitatea medie invocată de către contestatar (în anumite perioade, ratele de dobândă au fost negative chiar; altfel spus, în perioadele respective, BNR nu ar fi încasat, ci ar fi plătit dobânzi pentru plasamentele de aur); 2) este supraestimată în mod tendenţios cantitatea de aur folosită pentru calcularea costului de oportunitate - date fiind turbulenţele economice şi financiare consemnate la nivel global începând cu anul 2007, nu se poate pleca de la premisa conform căreia ar fi fost oportună plasarea în ultimii zece ani, în mod constant, a întregii rezerve de aur de la Londra în depozite la contrapartide private (premisă de la care pleacă, conform cifrelor invocate, contestatarul BNR pentru a imputa în cele din urmă băncii centrale nerealizarea unor venituri complet nerealiste).

Tot pe această temă, aş dori să atrag atenţia asupra a două greşeli de fond uriaşe pe care le face contestatarul BNR: 1) ignoră riscurile asociate plasamentelor de aur la contrapartide private; 2) ignoră conceptul de limită de risc şi nu are în vedere faptul că managementul rezervelor internaţionale ale României, care sunt constituite din rezervele valutare şi deţinerile de aur, se realizează într-o manieră integrată, care are în vedere relaţia între activele şi pasivele BNR, interdependenţa riscurilor bilanţiere, obiectivele şi toleranţa faţă de risc a instituţiei, precum şi alte aspecte relevante. Pot fi acuzaţi oficialii băncii centrale pentru decizia de a fructifica, în perioada 2006 - 2008, limita de expunere faţă de entităţile private, altele decât cele emitente de obligaţiuni garantate cu active, prin efectuarea de depozite în valută în detrimentul depozitelor de aur în scopul înregistrării unei rentabilităţi superioare pe ansamblul rezervelor internaţionale ale României, în condiţii similare de risc? Pot fi acuzaţi decidenţii BNR pentru faptul că, începând cu anul 2008, în contextul crizei globale şi a efectelor acesteia, au optat pentru adoptarea unui management mai prudent al rezervelor internaţionale, cu un accent sporit acordat siguranţei şi lichidităţii investiţiilor, respectiv diversificării riscurilor bilanţiere?

Închei acest subiect prin a menţiona faptul că, în ultimii ani, CARI a analizat oportunitatea reluării plasamentelor (inclusiv de aur) la contrapartide private, însă concluzia a fost de fiecare dată că veniturile suplimentare potenţiale şi efectul favorabil al diversificării portofoliilor pe clase de active şi emitenţi sunt insuficiente pentru a justifica riscurile de credit şi reputaţional asociate expunerilor necolateralizate faţă de entităţi de drept privat într-un climat economico-financiar global fragil.

Sunt un analist financiar din aceeaşi generaţie cu "cel mai aprig contestatar al BNR". În consecinţă, cel puţin din punct de vedere al vârstei şi al profesiei, am dreptul să afirm: contestatarul BNR este un model, dar nu un model de urmat. Dimpotrivă! Şi în niciun caz nu poate fi un lider adevărat. Avem nevoie de altfel de modele. De altfel de lideri.

Disclaimer: Aş putea fi asociat "bazinului Drăgăşani" (sintagmă folosită de către contestatarul BNR în unul dintre articolele sale publicate recent) în condiţiile în care părinţii mei locuiesc în acest oraş. Irelevant pentru calitatea de angajat BNR. Câteva informaţii despre mine - relevante în contextul dat - ar fi următoarele: (i) am absolvit Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de valori din cadrul ASE, precum şi programul de master DAFI; (ii) am dobândit două certificări de elită în industria financiară la nivel global - certificările CFA şi FRM; (iii) am fost angajat în BNR în urma unui concurs care a constat în trei probe: test profesional scris, interviu socio-profesional şi examen psihologic; (iv) momentan sunt manager de portofoliu în cadrul Serviciului administrarea rezervelor internaţionale ale României (Direcţia operaţiuni de piaţă, BNR).

Domnul Cătălin Dumitrescu este arbitragist principal, Serviciul administrarea rezervelor internaţionale, Direcţia operaţiuni de piaţă, Banca Naţională a României (BNR).

Opinia Cititorului ( 48 )

  1. Stimate domnule Arbitragist,

    felicitari pentru faptul ca va dedicati cu abnegatie si patos revolutionar pe altarul patriei si rezistati tentatiei de a primi un job mai bun, in tara sau in afara teritoriului mioritic. Permiteti-mi insa a pune la indoiala afirmatia Dumneavoastra:"În consecinţă, cel puţin din punct de vedere al vârstei şi al profesiei, am dreptul să afirm: contestatarul BNR este un model, dar nu un model de urmat. Dimpotrivă! Şi în niciun caz nu poate fi un lider adevărat. Avem nevoie de altfel de modele. De altfel de lideri." Cam de care model ati avea nevoie? Va referiti la domnul Isarescu, cel care foloeste cuvantul ELUDARE in comunicarea avuta cu Banca Centrala Europeana. Va referiti cumva la domnul Georgescu, cel care ajuta ca Petrom sa micsoreze capitalul social de la 18 la 5 miliarde, sau va referiti la domnul Ponta care a blocat DEBT TO EQUITY SWAP la Oltchim. Ar mai fi si doamna Manole care a tradus in engleza pierderi acumulate mai mari cu aprox 900 de milioane decat cele in dulcele grai moldovienesc la aceiasi companie pentru care domnul Chiritoiu inca mai crede ca Uniunea Europeana a publicat decizia asupra ajutorului de stat cu 24 de ore inainte de a fi semnata de catre domnul Almunia. Daca acestea va sunt liderii si acestia va sunt modele nu este greu de inteles de ce si la aceasta ora BCR este detinuta majoritar de EGB CEPS HOLDING si sediul bebeului prietenului Andreas se afla la CHISINAU... 

    In cea mai mare parte, nu am inteles nimic, desi autorul isi afirma intentia sa ofere "o perspectivă care să ajute publicul larg în formarea unor opinii corecte". Faptul ca textul nu indeplineste scopul autorului, nu este de natura sa insufle incredere, nici in unul, nici in celalalt.

    Faptul ca nu precizeaza in clar ca se refera la Lucian Isar, la fel - este o discretie nepotrivita, in contextul acuzelor explicite formulate de acela. 

    Reprosul ca Isar nu mentioneaza studiile specialistilor romani si straini, se intoarce impotriva lui Catalin Dumitrescu, pentru ca el, da, le mentioneaza, dar, doar ca ele exista si...atat!  

    Dumitrescu invoca principiile normalitatii drept contrargument la acuzele lui Isar: "Dar obţinerea unui profit şi evitarea pierderilor repetate şi pe termen lung (care, în astfel de situaţii, s-ar acoperi de la buget), în condiţiile atingerii obiectivelor de stabilitate monetar-financiară - inflaţia scăzută, stabilitatea cursului, stabilitatea sistemului bancar - nu este o culpă, ci o performanţă." 

    Se limiteaza la atat, din nou. 

    El nu ne arata ca BNR si-a atins obiectivele de stabilitate (poate ca si le-a atins, poate ca rezultatele sunt disponibile in documentele asisate de BNR, dar de ce nu face efortul sa le sintetizeze si sa le furnizeze singur?; face ca Dan Suciu, care ne trimite sa ne documentam?!). 

    Dumitrescu nu isi expune baza pe care face afirmatiile. 

    Face afirmatii si...atat. 

    Asta, atunci cand nu este pur si simplu ininteligibil.

    Un tabel, doua cifre, trei grafice - ar fi fost greu? 

    1. si de aceea iti dau o indicatie unde vei putea observa un tabel, doua cifre, trei grafice: "Bank Lending Survey - important tool in assessing bank lending developments", lucrare prezentata in 2012 de catre contemporanul nostru. Concluzia documentului este ca politica financiara romaneasca s-a miscat sincron cu cea europeana, insa cu o alta amplitudine...

    Autorul articolului uita de la ce au pornit asa-zisele atacuri asupra BNR - si anume declaratiile de avere.

    Dupa ce s-au codit luni de zile, ba ca nu ii lasa Consiliul de Administratie, ba ca nu sunt obligati, au iesit cu niste declaratii, de-a lungul a mai multe zile, contradictorii, in care o declaratie o contrazicea pe cea anterioara, ajungand, abia azi, sa raspunda intrebarii simple aderesata acum un an. 

    Deci, daca raspunzand la asa o intrebare usoara, au avut atatea dificultati, cum poti pune baza pe celelalte calcule si predictii ale BNR?!?

    Cum poti avea cea mai mica incredere in politica ei monetara?!? 

    Sotul lui Gorghiu zapaceste pinguinii care-l apreciaza si lauda prin cifre, calcule rapide si multe, supozitii de curs si dobanda favorabile, pareri si critici post-factum si tot felul de mumbo-jumbo englezite pentru a da o nota de profesionalism articolelor. E o metoda veche si uzitata de toti maimutoii pretiosi ca sa vrajeasca oamenii, gen Sima. Vedeti cate asemanari sunt intre cei 2 si mai vedeti succesurile in viata reala ale celor 2. Asa trebuia si raspunsul asta cred. Cateva grafice cateva procente eventual niste indicatori tehnici specifici si era pe masura acuzelor.

    Si oricum atacurile sunt la Mugurel nu la BNR pentru ca BNR inseamna echipe de specialisti care stiu lucruri sunt scoliti afara permanent plus ca tin legatura cu celelalte banci si au informatii mult mai multe decat un blogger, nu fac dude de capul lor, deci orice critica sau piatra aruncata inspre BNR are alt target. Biroul lui Mugurel.

    Si da, sotul lui Gorghiu vrea sa fie guvernator sau macar vice sau ministru de finante sau ceva acolo. 

    1. Isar nu este om politic și critică politicile BNR încă din 2008.

      Are un deceniu de când scoate în față incompetența BNR. 

      deoarece se produce in tacere, in spatele luminii reflectoarelor. Anul 2009 a adus RMO cu scadenta mai mare de 2 ani la Zero de la 40%. Se gaseste aceasta modificare in tabelele raportului financiar pe anul 2009? De ce oare este doar o singura valoare nedefalcata pe termene de maturitate. In 2009 oare de ce nu a fost intrebata BCE asupra modificarii ca in 2012, cand s-a ajutat la eludarea propriei circulare 6 din 2002. Aveti vreun raspuns , domnule Dumitrescu...

    "profundul meu dezacord faţă de maniera ce se relevă a fi primitivă şi tendenţioasă, lipsită de argumente legitime, cu care este "atacată" în ultima perioadă Banca Naţională a României"

    ... atacuri găunoase la adresa criticilor, zero argumente... comuniști iubitori de ode, alergici la critici. 

    ” Banca Naţională a României nu numai că nu a provocat recesiunea din România, ci, prin politicile anti-ciclice adoptate”

    BNR a dus doar politici prociclice, de la aprobarea majorării gradului de îndatorare în vara și toamna anului 2008 până la creșterea ratei de dobânzii de referință peste 10%, pe când Polonia o menținea la 2%, BNR nu a acționat decât prociclic. 

    1. Asa tantalake si care ar fi problema daca ar actiona prociclic? Inteleg ca ati compromis sensul cuvantului tehnocrat, dar inca nu ma prind de ce a ajuns cineva sa acuze "a facut politici prociclice". Esti sigur ca intelegi ce vorbesti, tantalache?

      E citat din autorul manipularii BNR, "politici anti-ciclice".

      Când ai cea mai mare bulă imobiliară din lume, cu creșteri de prețuri de 1000%, nu aprobi majorea gradului de îndatorare în buza crizei, după ce a falimentat Lehman, decât dacă ești un comunist inconștient. E politică prociclică.

      Când ai perspectivele unei prăbușiri economice de -7,1% pentru 2009, nu ieși pe sticlă să spui că va continua creștrea cu +3% și crești dobânda la 10%, decât dacă ești un comunist incompetent care adoptă politici prociclice. 

      Aaa, tu esti Melinte? Cea mai mare criza imobiliara din lume zici? Sper ca vorbesti de SUA sau China sau vreo tara importanta. Romania nu are cum sa fi avut sau sa aiba cea mai mare criza imobiluara din lume. Rad de tine colegii de la sediul de pe Lamotesti.

      In ceea ce priveste cifrele alea cu prabusirea si cresterea economica din 2009 pe care le tot mesteci de cateva saptamani inchipuindu-ti ca dovedesc nu stiu ce incomptenta existenta doar in creierul tau ar fi bine sa dai si niste surse. Ca o tot bagi cu 3 la suta, cu -7 la suta di tot asa. Presupunand insa ca cifrele sunt adevarate, hanar nu am, sa-ti inchipui ca ele dovedesc ceva inseamna sa nu pricepi simplul concept de prognoza.

      Prognoza nu esteo certitudine, un eveniment sigur, este o predictie cu un grad mai mare sau mai mic de acuratete. Singurul lucru care se poate intampla daca cineva da prognoze gresite este ca isi pierde credibilitatea. Nu e ceva ilegal sa gresesti prognoze. Asa cum la meteo uneori se poate sa greseasca prognoza si nu-i aresteaza, tot asa o prognoza economica gresita nu are nici o consecinta ci doarpune sub semnul intrebarii supozitiile si modelele pe care e construita. Explicatia cu cresterea economica si prognozele din 2008 si 2009 e cevamai complicata insa nu intru in amanunte pentru ca nu si cum sa pricepi si adevarul te irita. Ar fi pierdere de vreme sa luminezi pe cineva care foloseste cuvantul prociclic fara sa-l inteleaga si i se pare ca e ceva de rau. 

      Ne plictisesti / Spunand mereu de Lamotesti. / Hai sa ne traiesti!

      Citeste si tu articolul, ca sa intelegi ce nu te prinzi.

      Ti-e greu?

      Cred si eu! 

      Tu nu stii decat sa-i faci pe altii tantalache, dar sa citesti, nu poti.

      ce spunea vizavi de RMO? Nu cumva ca nu se aplica pentru institutele de economisire in sistem bauspar ale BCR si Raiffeisen? Cand a venit criza ai vazut vrei modificare?In ciuda faptului ca statul acorda premie de 250 de Euro fata de 8 in Austria si 24 in Cehia. Cine indrazneste sa zica despre stat ca e sarac?

      Prețul locuinței medii din România a crescut de la 10 000 dolari în 2002 a depășit cu mult 100 000 dolari în 2008.

      În SUA, prețurile ajunseseră la creșteri de aproape 100%. 

      La 1000% creșteri de prețuri BNR a considerat că poate aproba cererile băncilor de majorare a gradului de îndatorare. 

      Evoluția PIB-ului pentru anul 2009 a fost -7,1%. Există statistici care pot fi consultate chiar și de către manipulatorii BNR. 

      Estimarea de creștere de +3% a lui Isărescu pentru anul 2009 este publică pe internet și arată halul de incompetență crasă de care dispune cel mai longeviv guvernator din lume.

      Aici nu apare problema unei predicții greșite, ci despre dezinformarea persoanelor fizice și juridice. 

      Esti ori extrem de prost informat, ori [Fragment eliminat, conform regulamentului.], ori mincinos interesat. Sunt ultimrle secunde pe care mi le-am mai pierdut incercand sa te luminez. Hai noroc.

      Am publicat valori, postac manipulator BNR.

      28 noiembrie 2008 (dupa falimentul lehman) 

      Isărescu: Creşterea economică, între 3% şi 6% în 2009 

      Real: -7,1%

      Mințiți ordinar, securiștilor, dezinformați ca CAP-iștii comuniști. Și se vede, șmenarilor. Nu mai scăpați!!! :) 

      [Fragment eliminat, conform regulamentului.] Iar despre declaratiile lui Isarescu, minti de ingheata apele. Acele cifre este contingente de existenta unor masuri guvernamentale care nu numai ca nu au venit, dar au venit altele care au taiat salariile cu 25%. Asta este cauza scaderii cu 7%, nu fundamentele economiei. Mesajul taierii salariilor cu atat de mult a paralizat societatea romaneasca. Consumul a scazut pana la strictul necesar: apa, tigari si paine.

      erau contingente

      na, ca engleza mea este de balta si nu isi are locul aici:

      erau dependente 

      hi hi hi

      Este din categoria "false friend". In engleza exprima dependenta si era able to happen only in a particular situation or if something else happens first, in romana exprima intamplarea si este CONTINGÉNT, -Ă adj. Care poate să se producă, să vină din întâmplare; care poate să se producă sau nu 

      Declaratia privind cresterea de 3-6% a fost facuta in noiembrie 2008, cu referire la anul 2009 cand economia s-a prabusit cu -7,1%, iar salariile au fost taiate in aprilie 2010.

      Manipulatorii BNR sunt complet incompetenti si mincinoși. 

      In ian 2008, Isarescu spunea in Romania Libera:

       

      "Intrebare: Sunt foarte populare asa-numitele credite exotice, imprumuturi luate in franci elvetieni sau yeni japonezi.

      Raspuns: Ele ar fi si mai periculoase si este o ingrijorare in toata Europa legata de aceste credite in franci elvetieni sau yeni japonezi. Sa stiti ca au loc schimburi de opinii intre bancile centrale privind metode pentru a descuraja aceste credite in monede exotice." 

      Nimeni din lume nu putea sa prevada efectele managementului gresit al FED referitor la Lehman Brothers din mijlocul lui sep 2008. Banca nu trebuia lasata sa cada ci trebuia restructurata in tacere. Panica starnita dupa aceea nu merita sa mai fie retraita. Rufele murdare nu se curata in public.

      A estimat crestere economica desi a fost prabusire pentru că a majorat dobanzile, actionand prociclic.

      A vorbit despre bula imobiliara, dar a aprobat cresterea gradului de indatorare, actionand prociclic.,  

      Formidabil argument!

      Bravo!

      Credibilita tea ta a urcat la ceruri, la momentul cind ai parasit terenul dezbaterii, tocmai cind trebuia sa contraargumentezi. 

      In engleza, abia al doilea sens la "contingent" trimite la "dependent".

      Primul sens, in toate limbile care au cuvintul ca atare, inclusiv romana si engleza, este de "intimplator, impredictibil", inteles consolidat de celebrul Capitol 9, din Organonul lui Aristotel: "Despre viitorii contingenti".

      Deci, nu este vorba despre simpla confuzie lingvistica... 

      Domnilor, nu putem renunta sa ne mai calificam reciproc drept prosti, mincinosi si alte cele?

      Daca cineva se dovedeste ca nu are dreptate, atunci este suficient si nu inseamna neaparat ca este prost sau mincinos.

      Va rog! 

      Dar saltul francului elvetian avea o certitudine de 100%. Oricare analist dintr-o banca centrala ar fi putut spune ca va avea loc, ca si cind ar fi avut loc, deja.

      Am intrat in capcana postacilor bancari, care vor sa murdareasca orice dezbatere despre banci, pentru ca nu vor democratizarea subiectului.

      Make are dreptate, daca ne vom abtine de la insulte, atunci postacii bancari se vor evidentia prin lipsa de civilizatie. 

      Multumesc Make pentru semnal!

      Daca vorbiti engleza curenta si nu din Evul Mediu, atunci lasati-o asa: contingency, contingent upon exprima dependenta. Sensul de sansa s-a pierdut.

      La 5.20 constati invectivele postacilor bancari.

      La 5.16 am prezentat realitatea, argumentul, intr-un raspuns adresat unui [Fragment eliminat, conform regulamentului.]. 

      Make ar fi trebuit sa cenzureze postacii platiti de gccc acum vreo doua luni care au inceput sa murdareasca orice forum. Acum pretinde liniste. Cata ipocrizie.

      [Fragment eliminat, conform regulamentului.] esti tu si ai fost demonstrat in multe ocazii.

      Asa este. Ignora faptul ca estimarile pentru 2009 fusesera facute in a doua parte a lui 2008 si mentinute pentru ca nimeni nu intelegea inca efectele falimentului Lehman Brothers din 18 sep 2008.

      [Fragment eliminat, conform regulamentului.] are impresia ca prognoza economica facuta inaintea caderii unui asteroid trebuie sa ramana valida..... ce idiotenie. 

      bine spui

      coiful i-a intrat deja in cap si se vede in modul de gandire 

      Pt dl Make, desi nu vorbeste engleza

      One frequent dilemma in construction contracting involves who should share in the financial risk when the owner fails to pay. Since the project owner provides the basic financing for the work, many general contractors believe that this financial risk should be shared by all of the contracting entities (prime and subcontractor). As a result, the contingent payment clause was born. Subcontractors and suppliers assert that such clauses are not reasonable as they look to their general contractor for payment and that it is the general contractor’s obligation to ascertain the owner’s financial capability. Many states will enforce contingent payment clauses, variously known as “pay-if-paid” or sometimes “pay-when-paid” clauses. Not only does the wording of these clauses vary from contract to contract, enforceability and validity of the clauses vary from jurisdiction to jurisdiction. 

      Procopseala politicilor anticiclice a facut ca in 2009 imprumutul FMI care a inlocuit rezervele minime obligatorii sa produca o cheltuiala suplimentara de 0,7 multiplicat cu 20% din valoarea pasivelor bilantului BNR. Aveti tupeul sa ma contraziceti , domnule analist contemporan...

      Maiculita!

      Se pare ca n-ai idee de ce eu n-am mentionat sesul de "sansa", pomenind doar de cel de "intimplator, impredictibil". 

      Am facut asa, pentru ca intelesul de "sansa" nu este relevant, in raport cu trunchiul semantic al notiunii. 

      Consulta un dictionar ca sa constati care este intelesul primordial al cuvintului, in engleza contemporana. 

      Oricum, nu-ti inteleg reflexul sa apelezi la engleza, in romaneste.

      Am lucrat in birou cu un american, singuri acolo zi-lumina, sapte zile pe saptamina, timp de un deceniu, obligat sa vorbesc cu el in engleza; totusi, n-am avut niciodata problema ta. 

      Cindva trebuia sa incep, mai bine acum decit niciodata.

      N-aveam cum sa prevad spirala de injurii si infamii, drept abuz al libertatii de exprimare pe care o asigura BURSA.

      Masoara-ti cuvintele! 

      M-ai spart!

      Raspunde, te rog, la mesajul 5.21. 

      Nu este vorba despre variantele utilizarii limbii engleze, unde, in "Man, u r my main man, but u sold out to the man, man!", cuvintul "man" are patru intelesuri diferite.

      Ci este vorba despre trunchiul semantic principal. Vezi si mesajul 5.33. 

      Iar am uitat sa semnez, la 5.35.

      De emotie. 

      Anyway, man. Regardless de cate sensuri, mai vii sau moarte, mai business, academice sau ordinare, ar fi in limba engleza, in limba romana nu exista sensul de "dependenta de altceva". Ca de aici s-a plecat.

      DEX 2009: Adj. Care poate să fie sau să nu fie, să se întâmple sau să nu se întâmple; întâmplător, accidental. 

      Si da, este vorba de o simpla confuzie lingvistica, tendentiosule. Pentru ca are dreptate cel ce il numeste "false friend". Are mai multe sensuri in limba engleza ca adjectiv. In romana, doar unul.

      corect

      mai citeste make, tendentiosule 

      Yessssssss!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb