• Nivelul inflaţiei, influenţat de reducerea preţurilor la pâine
Preţurile de consum au scăzut, în septembrie, cu 0,62% faţă de luna anterioară, nivelul inflaţiei fiind influenţat în mare măsură de reducerea preţurilor la pâine. Rata anuală a inflaţiei a ajuns la 1,88%, potrivit datelor anunţate astăzi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Faţă de ultima lună a anului trecut, din categoria mărfurilor alimentare, cea mai importantă majorare de 2,78% s-a înregistrat în cazul băuturilor alcoolice. O altă urcare însemnată a preţurilor, de 1,89%, se observă în cazul peştelui şi conservelor din peşte. În cadrul acestei categorii, scăderi de preţuri s-au înregistrat în cazul ouălor (-30,34%), şi a produselor de morărit şi panificaţie (-8,36%). Preţul pâinii a scăzut cu 11,18% faţă de sfârşitul anului trecut.
În ceea ce priveşte mărfurile nealimentare, o creştere importantă a preţurilor, faţă de decembrie 2012, se observă în cazul tutunului şi ţigărilor, de 8,53%. Alte grupe de mărfuri nealimentare unde inflaţia a fost mai pronunţată au fost energia electrică, gaze şi încălzire centrală (6,74%), şi produsele cultural-sportive (2,83%).
Evoluţia inflaţiei pentru servicii a fost determinată de creşterea preţurilor la serviciile de apă, canal şi salubritate (11,18%), la serviciile de transport urban (3,05%), dar şi de scăderea tarifelor la serviciile de poştă şi telecomunicaţii (-0,23%).
În septembrie, comparativ cu luna corespunzătoare a anului anterior, preţurile mărfurilor alimentare au scăzut cu 1,72%, a celor nealimentare au crescut cu 4,38%, în timp ce preţurile tarifele servicilor s-au mărit cu 3,20%.
Comparativ cu luna precedentă, preţurile mărfurilor alimentare au scăzut cu 1,8%, preţurile mărfurilor nealimentare au rămas relativ stabile, în timp ce tarifele serviciilor au crescut cu 0,44%. Comparativ cu ultima lună a anului trecut, preţurile mărfurilor alimentare au scăzut cu 2,74%, cele ale mărfurilor nealimentare au crescut cu 3,34%, în timp ce preţurile în cazul serviciilor s-au mărit cu 2,65%.