Răul dinlăuntru, răul din afară (i)

Societatea României stă sub domnia "Răului", iar forma lui manifestă cea mai banală este "sfîrşitul". Ne rămîne atît de puţin timp să începem ceva, pentru că îl consumăm aproape în întregime, de fiecare dată, cu gestiunea unui alt sfîrşit. Prima încercare de accedere în modernitate a României a fost îndelung întîrziată; sfîrşitul orînduielilor feudale s-a prelungit, la noi, pînă în inima secolului al XX-lea. Comunismul îşi ocupă jumătate din timpul existenţei sale în România, ca ordine socială şi de stat, cu activităţile menite să distrugă tot ceea ce ţinea de orînduirea capitalist-modernizatoare a perioadei interbelice - oameni, cultură, instituţii, mentalităţi. Cealaltă jumătate şi-a petrecut-o pregătindu-şi punerea în operă a propriului sfîrşit. Tranziţia post-decembristă a Românei este încă ocupată, şi astăzi, după două decenii şi jumătate, cu sfîrşitul epocii comuniste, iar semnele că această activitate dominantă va ceda locul alteia nu se văd nicăieri. De mai bine de un secol şi jumătate, societatea României este angajată, cea mai mare parte a timpului său istoric, în digerarea, distrugerea, reinventarea sau înfrumuseţarea mortuară a trecutului ei, adică a diferitelor "sfîrşituri" prin care a trecut. Oricît de puţin am fi dispuşi să recunoaştem, singurul "viitor" pe care ni l-am reprezentat colectiv şi pe care într-o variantă pe jumătate caricatural-butaforică, pe jumătate serioasă, l-am pus în operă, după decembrie 1989, este "trecutul" idealizat al perioadei interbelice. Politica dominată de cele trei curente/partide - ţărănişti, liberali, socialişti; economia cu trei viteze, pe de o parte cea agricolă, mecanism de subzistenţă al majorităţii populaţiei (rurală), mica producţie şi economia de servicii, pentru partea de jos a clasei de mijloc, respectiv economia de dezvoltare, cu factor tehnologic (relativ) ridicat, radical susţinută de capitalurile străine, aşezate în punctele cheie - sistem financiar, resurse naturale, industrie generatoare a părţii de sus a clasei de mijloc şi a stratului rarefiat al marilor averi, dînd naştere unei lumi închisă în sine, cosmopolită şi al cărei ideal de viaţă este luciul "Europei", pentru care România este locul cu care nu poţi să te identifici, de care trebuie să te depărtezi; cu cît mai repede, cu atît mai bine. Unde ne-a adus această atît de aproximativă şi inconsistentă reconstrucţie a trecutului, pe care ne-am aşternut-o ca viitor? Ca să nu rătăcim prea mult pe ogorul cunoaşterii sociale să împrumutăm instrumentul "triunghiului cu şase vîrfuri" pe care l-a inventat Foucault; trei noduri, fiecare cu o bifurcaţie conceptuală: funcţii şi norme, conflicte şi reguli, semnificaţie şi sistem (Les mot et les choses). Societatea României a ajuns să fie aproape a-normativă. Nu este capabilă nici să genereze norme pentru organizarea stabilă, eficientă şi performantă a relaţiilor fundamentale pentru bunul mers al treburilor publice/politice, economice, social-culturale etc., nu este capabilă nici să accepte transplantul lor din alte societăţi cu care intersectăm istoric (vezi rezultatele normative ale participării la sistemul UE!). Ca urmare, aproape toate fucţiile sociale sunt în stare de criză sau precaritate, de la funcţia reproducţiei biologico-demografice, la cea de actualizare (vîrful Piramidei lui Maslow). Din punct de vedere al regulilor, societatea României este una în care toate regulile sunt admise şi proclamate, dar nici una nu este respectată consistent! Rezultatul inevitabil este o stare de conflictualitate intra-socială cu un spectru mai larg decît cel al luminii!! Aproape fără excepţie, interacţiunile sociale, de la cele mai banale, cum ar fi traficul auto, şi pînă la relaţiile instituţionale complexe, de orice tip, se consumă, la noi, în formă conflictuală. Nu este de mirare că acest lucru se developează în gradul foarte ridicat de incidenţă al patologiei psihologice şi psihiatrice, iar reacţiile de tip nevrotic au ajuns să fie dominante în aproape toate formele relaţionării umane din societatea în care trăim. În sfîrşit, ce semnificaţie pentru viaţă generează sistemul pe care l-am creat? Ceea ce ne lasă să înţegem sistemul social pe care l-am creat este că viaţa nu poate avea decît două coordonate cu sens, semnificaţie: supravieţuirea şi juisarea în formele primare, directe şi imediate. Trăieşte doar ca să supravieţuieşti şi ca să te simţi bine! Oricît de puţin, acum şi aici, o clipă, două, pentru orice motiv, fie şi pentru că poţi să îi striveşti pe ceilalţi sub agresivitate, prost gust şi pauperitate de spirit, proclamate drept semne ale libertăţii şi alternative legitime ale funcţiilor culturale.

Nu încape nici o îndoială, dintre toate trecuturile societăţii României, cel pe care îl generăm astăzi va da cea mai mare bătaie de cap, generaţiilor viitoare!