Războaiele unui sfîrşit de lume

Sub pojghiţa aparenţei de normalitate, România este răscolită de războaiele aprige ale gloatei sale politice, temporar organizată în găşti, haite şi coterii.

Ce-i mînă, aşadar, în luptă? De ce s-a ajuns la această extremă, cînd atîtea soluţii, mult mai profitabile pentru aliaţii de ieri, deveniţi combatanţii de astăzi, ar fi la îndemînă?

Răspunsul simplu: fiecare luptă pentru propria supravieţuire! Cale de întoarcere nu mai este; competiţia şi conflictele generate au fost împinse mult dincolo de punctul critic al posibilelor negocieri şi înţelegeri amiabile (aşa, ca între bandiţi de bine!); pentru fiecare, acum, e totul sau nimic! Explicaţia ţine, dar nu acoperă decît o fîşie îngustă a tabloului de cauze şi motivaţii.

Inevitabil, trebuie să începem cu Traian Băsescu, personajul identificat în politica din România post-decembristă cu competiţia, conflictele, lupta fără scrupule şi fără menajamente pentru distrugerea celor care i-au stat împotrivă. De ce nu stă liniştit, făcînd turul vilelor şi al proprietăţilor sale; de ce se zbate ca un leu în cuşcă? Simplu, pentru că ştie: ceea ce i s-a pregătit după plecarea de la Cotroceni nu are nimic de a face cu liniştea! În joc sunt libertatea şi statutul său social: de la averi, pînă la credibilitatea în faţa celor care l-au susţinut pînă în pînzele albe, unii din credulitate, ori pură investiţie oarbă de speranţă, alţii din interese cît se poate de bine precizate politic şi material, pe care T. Băsescu le-a servit din plin, "cu zel şi activitate" (vorba lui Caragiale!). Nu încape nici o îndoială, mai mult decît oricare alt personaj politic, T. Băsescu luptă pentru propria supravieţuire. Dar, nu numai atît! Chiar şi din postura de "rezervist", T. Băsescu este folosit de cei care l-au folosit şi pînă acum pentru decredibilizarea taberei adverse, a celor care încearcă să reevalueze drastic moştenirea celor două mandate petrecute de el în vîrful piramidei puterii, din România. În primul rînd, împotriva taberei PSD şi a lui Victor Ponta. În timp ce toată liota de foşti grei ai PDL-ului se ascunde sub flamura zdrenţuită a unui PNL în care nu mai crede nimeni şi între fustele colorate ale unei domnişoare pusă de formă să conducă şandramaua, Traian Băsescu a devenit singura voce credibilă a "opoziţiei". Nu mai este în stare, cu o simplă imprecaţie bine plasată într-un interviu televizat, să dea jos din şa împlătoşaţii cavaleri ai oastei psd-iste, bine înfipţi, încă, în scările guvernării, dar măcar are o voce care vibrează în spaţiul public şi face în continuare valuri în mare masă electorală! Al doilea motiv pentru care T.Băsescu nu este lăsat să stea liniştit la vatră, ţine de interesele celor care s-au folosit de el. Nu doar credibilitatea lor este în joc; pentru mulţi dintre cei care "l-au servit" şi cărora Băsescu le-a făcut parte, în funcţii şi averi, căderea lui rapidă şi destrămarea inevitabilă a mitului său reformator echivalează cu bătaia în uşă a nemiloşilor dulăi ai unei justiţii despre care toată lumea ştie că nu e nici oarbă, nici surdă, ci soldatul credincios al celor care fac jocurile puterii; un soldat avansat rapid de la căprar la colonel şi care se visează mareşal al politicii din România.

De partea cealaltă a baricadei, V. Ponta duce şi el, desigur, o luptă pentru supravieţuire. Nu doar politică! Şi în cazul său, umbra lungă a scheletelor din dulapurile fulminantei sale ascensiuni politice se profilează în dosare lucrate, nu chiar la lumina zilei pe la DNA, dar totuşi, lucrate. Simetria procedurilor judiciare, fratele lui Băsescu - cumnatul şi mama lui Ponta, nu poate scăpa nici măcar cuiva care îşi bagă singur degetele în ochi, doar-doar n-o putea să vadă! Nici supravieţuirea politică a lui Ponta nu este sigură. Fie că a vrut, fie că a fost împins, el însuşi a legat această supravieţuire de păstrarea funcţiei de prim-ministru. Nimic mai trecător, însă! Spectacolele de tinichea, gen "trei ani de la doborîrea regimului băsist", nu pot ascunde tensiunile uriaşe din spatele premierului. Tensiuni care se vor transforma într-un val uriaş de frică-şi-nemulţumire dacă Dragnea este condamnat pentru fraudarea referendumului de suspendare a lui Traian Băsescu. V. Ponta şi-a hrănit probabil iluzia că ar putea, cu mîna DNA-ului, să îşi elimine adversarii şi competitorii politici, să aducă sub biciul ascultării fără de crîcnire pe "marii moguli" ai puterii locale. Cu nemilosul placaj al justiţiei la mogulul de Iaşi, Nichita, Ponta este obligat să constate, însă, că nu stăpîneşte mutările justiţiei, nici în privinţa "lotului Băsescu şi asociaţii", nici în privinţa baronilor din propriul partid. Revenirea lui pe reduta "apărării necondiţionate" a marilor baroni ai partidului, împotriva mersului unei justiţii controlate de forţe care îi scapă, este mai degrabă o capitulare, decît o mutare care l-ar apropia de vreo victorie.

În sfîrşit, tandemul justiţie-servicii de informaţii este cel de al treilea pilon al acestui război al sfîrşitului de lume care se anunţă în România. Adîncit în logica tipică oricărui "regim al terorii", mecanismul are o singură soluţie pentru păstrarea puterii şi a credibilităţii sale: să trimită la ghilotină cît mai multe capete. Atît dintr-o tabără, cît şi din cealaltă. Tot mai multe! Legea lui supremă: nimeni nu este imun, nici regele, nici copiii săi, nici favorita principală, nici Danton, nici Robespierre. Ghilotina, asemenea parului din curtea zgripţuroaicei, ţipă sacadat: cap...cap...cap!

Cine ar putea pune capăt acestor războaie care se hrănesc unul din flăcările şi cenuşa celuilalt? Nimeni! În orice caz, nimeni din interior.

Cum se va termina totul? Cu un sfîrşit de lume, într-un ţinut răvăşit şi pustiit.

Cum va fi lumea născută din sfîrşitul acesteia? Ca de cînd e lumea: pentru unii, puţini, mult mai bună; pentru alţii, puţini, mult mai rea; iar pentru restul, un nou tărîm al iluziilor frumos colorate, din care, după o vreme, constaţi că nici nu poţi muşca pentru a-ţi potoli foamea, nici bea, pentru a-ţi ostoi setea!