RAZBOIUL BANCI-CLIENTI / PATRONATUL BANCAR REACŢIONEAZĂ LA DECLARAŢIILE DEPUTATULUI ZAMFIR:  "Orice speculaţie cum că băncile ar fi cerut amânarea discuţiei nu este doar incorectă, ci şi tendenţioasă şi neavenită"

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 4 februarie 2016

 "Orice speculaţie cum că băncile ar fi cerut amânarea discuţiei nu este doar incorectă, ci şi tendenţioasă şi neavenită"

Nici reprezentanţii CPBR şi nici cei ai Asociaţiei Române a Băncilor nu au fost invitaţi să participe la lucrările comisiilor Senatului care ar fi trebuit să aibă loc pe 2 februarie, în care urmau să fie discutate amendamentele la legea dării în plată, propuse de iniţiator în urma retrimiterii proiectului de lege înapoi la Parlament, pentru reexaminare, de către Preşedintele Klaus Iohannis, a declarat Bogdan Preda, secretar general, director executiv relaţii publice şi instituţionale al Consiliului Patronatelor Bancare din România (CPBR).

Reacţia reprezentantului băncilor vine în urma afirmaţiilor deputatului Daniel Zamfir, potrivit cărora legea dării în plată a fost amânată pentru o săptămână pe motiv că băncile nu şi-au formulat un punct de vedere, deşi a depus amendamentele cu două săptămâni în urmă.

Domnul Zamfir a acuzat că ceea ce fac băncile ar fi o tergiversare, "un motiv de a câştiga timp ca să poată intensifica presiunile asupra parlamentarilor şi a continua şantajul cu omorârea creditării".

În replică, domnul Bogdan Preda spune: "Reprezentanţii comunităţii bancare nu au primit până în acest moment, pe cale oficială, nici de la iniţiator şi nici de la comisiile Senatului aceste noi propuneri de amendamente. La nivel de CPBR, am luat cunoştinţă de existenţa acestor amendamente în data de 28 ianuarie a.c. prin intermediul mass-media, căreia îi mulţumim şi pe această cale şi care le-a împărtăşit cu noi din dorinţa de a obţine comentarii pe marginea acestora, fără ca noi să putem avea însă garanţia că ceea ce am aflat de la presă corespunde întrutotul cu varianta depusă la Senat. De altfel, pe pagină oficială a Senatului dedicată acestui proiect de lege nu figurează nici măcar în acest moment aceste noi amendamente propuse:

vezi link Senat ".

Potrivit domnului Preda, reprezentanţii CPBR au încercat, în ziua de 27 ianuarie a.c., să obţină aceste amendamente propuse de iniţiator direct de la comisiile Senatului. Reprezentantul CPBR menţionează: "După numeroase discuţii telefonice în acea zi cu diverse persoane din aparatul administrativ al Senatului, de la Comisia Juridică ni s-a comunicat telefonic pe un ton foarte categoric că în cazul în care nu cunoaştem acest lucru, procedurile Senatului nu permit solicitarea amendamentelor depuse de un parlamentar. Conform doamnei care ne-a prezentat aceste explicaţii şi proceduri, aceste amedamente sunt confidenţiale până sunt dezbătute şi adoptate de către parlamentarii din Comisie. De la Comisia de Buget, Finanţe şi Bănci am primit răspunsuri asemănătoare, explicându-ni-se că, fără acceptul iniţiatorului, nu ni se pot furniza aceste amendamente şi că nici nu ar trebui să cunoaştem aceste amendamente, pentru a nu influenţa votul. Prin urmare, orice speculaţie cum că băncile ar fi cerut amânarea discuţiei în comisiile Senatului nu este doar incorectă, ci şi tendenţioasă şi neavenită. În ceea ce priveşte situaţia proiectului de lege privind «Dare în Plată», la acest moment, fără a fi oficial în posesia amendamentelor, pot face următoarele comentarii:

Nu putem comenta în numele băncilor relativ la propuneri de amendamente la care nu am avut acces oficial şi pe care le-am obţinut de la presă. Însă putem spune că atunci când vom avea acces la acestea la modul oficial vom încerca emiterea unui punct de vedere.

Dincolo de aceste aspecte, considerăm că poziţionările politice controversate apărute în ultimul timp nu sunt de natură să ajute la lămurirea problemelor pe care doreşte să le reglementeze acest proiect de lege: pe de o parte, conducerea partidului din care face parte iniţiatorul proiectului de lege a anunţat că va stabili un grup de lucru care să includă experţi din toate sectoarele ce pot fi afectate de această lege, iar pe de alta iniţiatorul, prin faptul că a propus deja un proiect de lege amendat fără a-l discuta cu experţii, consumatorii şi băncile în mod serios, practic respinge sau cel puţin nu ţine cont de poziţia propriului partid.

Băncile şi-au exprimat, atât public cât şi instituţional, disponibilitatea de a participa, la cel mai înalt nivel, la discuţii la nivelul comisiilor de specialitate şi al grupurilor de lucru pentru identificarea unor soluţii viabile în acord cu legile şi directivele naţionale şi europene, care să ţină cont de perspectiva stabilităţii şi dezvoltării economice a României pe termen mediu şi lung.

Pentru ca aceste discuţii şi consultări să se poată întâmplă însă, e nevoie să existe cadrul instituţional responsabil şi eficient care să permită acest lucru".

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. Chichite cauta gasesc bancile sa nu intre legea in vigoare. Oare de ce?

    Un brutar daca stie ca are paine buna vinde; oare bancile stiu ca nu au paine buna ? Ar trebui sa oblige statul cetateni sa ia crdit? Am fost obligati o data la paine pe cartela.

    Cred ca Toni, kolo& co au facut febra ieri. 

    1. Cred ca le-a taiat finantarea, ca nu au mai scris. Sau nu mia erau in tura de nopate!

    domnu Preda,lasati domne caterinca ca s-au prins romanii de misculatiile voastre ale astora,,corecti si bineintentionati".Decat sa dati din gura, mai bine v-ati intoarce atentia spre debitori,care sunt sufocati de plata ratelor.Dar atata timp cat cele mai bune si sigure credite sunt acordate pentru statul roman......

    Si tacerea e un fel de a spune ca e groasa aceasta lege?

    1. Postacii bancilor au zis prin tacere ca azi e o zii importanta, cea a Bce-ului?

    de ce bancile se comporta acum ca niste fecioare? nu a fost Cinteza &co in Parlament prima data si a amenintat cu DNA-ul? de ce nu negociaza cu clientii, in loc sa se dea peste cap sa impiedice o lege prin care clientii lor omorati de rate renunta la casa? Bogdan Preda asta ar trebui anagajat la Circul national

    Un argument de bun simt, care a fost deja invocat, dar pe care bancile il trec sistematic sub tacere. Iata-l: din moment ce, l-a acordarea creditului, banca a fost cea care a estimat valoarea casei, ca garantie in caz de default, inseamna ca banca trebuie sa-si recunoasca propria evaluare si sa-si ia garantia calculata chiar de ea.

    Stimata redactie tin sa va aduc la cunostinta ca nu exista dezavantaje la aceasta lege indiferent din ce perspectiva privesti aceasta lege... si am sa va aduc foarte multe argumente in acest sens,sunt numai avantaje pentru o Romanie normala:

    Legea DIP, va avantaja si pe viitorii cumparatori de apartamente 

    - Pretul imobiliarelor va fi stabil, nu va mai fluctua. (exemplu Statele Unite, Texas chiar, ev. raportat la venit mediu ) 

    - Vei putea cumpara apartament (casa). cu linistea sufleteasca ca daca cumva patesti ceva job, se schimba planurile in viata etc., poti da casa simplu si nu vei ramane cu datorii. 

    - Pretul va fi in sfarsit unul real, al pietei, nu umflat in urma creditelor. 

    - Pt. cei cu creditele existente - vor putea renogocia dobanda cu banca, urmand sa plateasca o rata corecta. 

    - Cei care chiar nu mai pot plati din diferite motive - medicale, somaj, etc. - vor putea intra intr-o insolventa simplifica si rapida, si, dupa vor ceda casa (pierzad si avansul si ratele platite timp de 8 ani bancii, vor putea incepe o noua viata, fara datorii. 

    - pentru o creditare responsabila. 

    - Avansul - in prezent la 25% nu va creste pentru persoanele cu un bun istoric, bancile fiind interesate sa le dea credit. In cazul unei usoare scaderi a preturilor apartamentelor - cumparatorii vor fi avantajati 

    Toate acestea sunt motive pentru care Legea DiP este buna pentru oameni. Si nu este dorita de bancheri si dezvoltatorii si rechinii imobiliari - pentru ca le-ar manca din profituri. 

    1. Deacord....cu unele mici amendamente : Bancile vor mari in prima faza (pe termen scurt) acel avans...30..35 %..vor vedea cum decurg lucrurile.. Apoi sa stiti ca bancile vor analiza cu mult discernamant noi debitori si daca nu ma insel pregatesc si o rubrica de "girant".......Cu alte cuvinte nu o sa aiba acces la credite oricine.. In final "saracul" sau "mai putin saracul" o sa stea putin la coada....

    Iesirea de azi a BCE-ului demonstreaza a doua oara dupa decembrie ca bancileau CERUT OBTINUT FACUT amanarea discutiilor pe Legea darii in plata?

    Parlamentul Anpc-ul sau un simplu client poate da in judecata BCE-ul pt declaratiile de azi si din decembrie? 

    Acum suntem in Europa dar pana acum unde a fost Bce-ul de nu a recomandat o forma a darii in plata, legea falimentului ? 

    Felicitari Arb-ului ca ati apelat la Bce; m-ati convins sa NU mai iau nici un fel de credit din Europa ( acum nu am credit). 

    Acesta e un fel de sclavagism? 

    Cati bani a dat Eu pt migranti Turciei, cati bani au fost tipariti pt banci, legea bail-in si cand trebuie sa dea o mana de ajutor unor cetateni Europeni-romani recomanda ca nu. 

    Explicati domnilor de la Bce de ce e buna o banca ca Wolksbank sa existe in Europa? 

    Hotarativa ce fel de Europa doiti democratica sau socialista. 

    Cine poate sa imi raspunda la cateva -toate intrebarile acestea?

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb