Războiul ca soluţie de supravieţuire

Rusia pare să fi ajuns într-o situaţie limită. Dacă până acum acţiunile lui Vladimir Putin s-au înscris într-un scenariu ce putea fi descifrat - ba chiar anticipat - prin teoria alegerilor raţionale, acum, când situaţia economică a Rusiei s-a deteriorat catastrofal, ieşirea din impasul economic a ajuns să fie jucată (precum în vechea Rusie ţaristă sau în de-functa URSS) printr-o riscantă strategie de angajamente militaro-politice, cu acţiuni militare din Ucraina de Est sau în Siria, dar şi prin încercarea de destabilizare a guvernelor de la Kiev sau Chişinău.

În 2013,Rusia se angaja într-un conflict deschis cu Uniunea europeană şi cu SUA în ceea ce privea viitorul politico-strategic al Ucrainei. Considerând Ucraina ca pe propriul hinterland, Rusia a considerat politica de extindere a UE ca pe un atentat la propria siguranţă şi a reacţionat fără menajante, supralicitând aşa-zisa sa supremaţie strategică: gazele naturale. Probabil chiar şi acum, când această strategie şi-a dovedit limitele, puterea de la Moscova crede că acest conflict este rezultatul expansionismului vestic, precum şi al politicii externe a SUA. În fapt, situaţia ar putea sta invers, căci de la venirea lui Putin la putere, în 2000, Rusia a încercat în mai multe rânduri să şantajeze UE, profitând de dependenţa energetică a acesteia. Însă, pentru Moscova este mult mai confortabil intelectual să privească occidentul ca pe un inamic (aşa cum era văzut în perioada sovietică, dar şi de panslaviştii încă de acum două veacuri), dar şi ca pe o pradă uşoară. Ori, din momentul în care strategia de confruntare nu are succesul scontat, iar teoria conspiraţiei prevalează, riscul escaladării iraţionale a unui conflict şi aşa hazardat devine foarte mare.

Pentru analiştii economici, situaţia actuală a Rusiei se aseamănă cu cea din 1998. Ori, criza din 1998 i-a adus pe Vladimir Putin şi echipa sa de foşti kaghebişti în fruntea Rusiei. Atunci, Rusia era în centrul unei grave crize financiare care i-a dezechilibrat economia, dar astăzi, spun unii experţi, situaţia ar putea fi chiar mai gravă. Şi aceasta pentru că, dacă atunci, pentru a stopa rezultatul efectelor unei crize financiare ce începuse în sudu-estul Asiei, dar care a afectat-o direct, Rusia a fost obligată să devalorizeze rubla, astăzi este confruntată nu doar cu o devalorizare accentuată a rublei (care a pierdut 40% din valoarea sa în raport cu dolarul într-un an), dar şi cu o cădere a economiei (după Rosstat, institutul statistic al ţării, PIB-ul s-ar fi contractat cu 4,5% în al doilea trimestru din 2015 faţă de cel echivalent din 2014). Mai mult, sectorul bancar rusesc este slăbit, producţia industrială este în picaj (a scăzut cu 20% în lunile de vară), pe când inflaţia pentru acest an este estimată de FMI la 18%.

Departe de a fi ineficiente, sancţiunile economice internaţionale au avut o influenţă negativă asupra celui mai delicat mecanism economic: finanţarea investiţiilor. La această situaţie s-a adăugat şi scăderea preţului petrolului (în funcţie de care se stabileşte preţul gazelor naturale), care a ajuns la jumătate din ceea ce anticipaseră autorităţile ruse când îşi făcuseră planurile (economice, dar nu numai) pentru 2015.

Când a ales această strategie "bărbătească", a confruntării directe, Vladimir Putin privea viitorul cu oarecare optimism. Acum, Vladimir Putin luptă în Siria pentru propria sa supravieţuire, nu împotriva terorismului. În raport cu variabile al căror control le scapă (sancţiunile economice şi preţul hidrocarburilor), dirigenţii de la Moscova nu au spaţiu de manevră. Aşa că mizează totul pe cartea militară, dar şi aceasta este tot o strategie de termen scurt, căci orice efort de război trebuie finanţat. Între timp, Rusia pune presiune pe toate zonele "fierbinţi", speculând orice, de la criza refugiaţilor, la situaţia din Republica Moldova. Oare, autorităţile române, când au ales strategia de vot la consiliul JAI, or fi reflectat la toată această problemă şi or fi realizat că ar putea face jocurile Rusiei?